Prin activitatea de pe acest blog, vreau să încurajez şi alte femei că pot să trăiască frumos, demn, sănătos, cu multă energie şi entuziasm, să îşi înţeleagă menirea şi darurile sacre cu care fiecare dintre noi am fost înzestrate.
Pentru a trăi o viaţă împlinită, aici, în această lume, trebuie să (re)învăţăm să ne folosim corpul, energiile, emotiile şi mintea „ca să răsufle liber Dumnezeu” în noi (aşa cum frumos spunea Lucian Blaga). Programul Armonie Feminină cuprinde tehnici de Yoga și Meditație, elemente de Qigong și Tai Chi, drumeții în natură.
Mă numesc Veronica Godeanu, fac parte din grupul Centrului de Meditaţie și Yoga Kamala, Brașov. Vă mulțumesc pentru comentarii și vă mai aștept pe aici, cu siguranță veți găsi ceva interesant, util sau frumos (sau toate deodată)!
Dacă vreţi să primiţi direct articolele pe care public aici, vă invit să vă abonaţi la newsletter (în josul paginii, în stânga).
Sănătatea spatelui și flexibilitatea coloanei vertebrale reflectă armonia întregii noastre ființe, din punct de vedere fizic, energetic, psiho-mental și spiritual.
Cauzele profunde ale afecțiunilor spatelui pot fi îndepărtate dacă îmbunătățim modul nostru de viață. Iar aceasta se poate face prin studiu, înțelegere, mișcare conștientă, atitudini și exerciții specifice, practicate o perioadă corespunzătoare.
OBIECTIVELE programului sunt:
eliminarea disconfortului și durerilor generate de afecțiunile de la nivelul spatelui și al coloanei vertebrale
amplificarea energiei interne și a stării generale de sănătate
înțelegerea cauzelor anatomice, subtile, energetice sau psihologice
trezirea conștienței specifice unei atitudini spirituale în fața vieții.
Se folosesc următoarele modalități practice:
posturi yoga și meditație
exerciții de respirație și relaxare
tehnici de auto-masaj
exerciții de mobilitate și fortificare a musculaturii
recomandări pentru îmbunătățirea alimentației, atitudinii psiho-mentale, stilului de viață.
Din tematică:
Postura corectă, elongația și stabilizarea coloanei
Elemente de anatomie fizică și subtilă (somatizarea emoțiilor, tipare mentale eronate)
Tehnici specifice pentru zona lombară, toracală, cervicală
Exerciții de mobilitate, tehnici de masaj și auto-masaj
Recomandări pentru situații de criză.
Informații administrative Vă recomandăm să aveți haine comode pentru a putea face exerciții, șosete în picioare și un caiet pe care să vă notați schema de lucru.
Cursul este ținut de profesoara de yoga Veronica Godeanu, se desfășoară în perioada 6 octombrie – 24 noiembrie 2020, timp de 8 săptămâni, în fiecare marți, între orele 19.00 – 21.00, la centrul Kamala din Sânpetru, str. Poarta Câmpului 408C.
Taxa de participare: 40 lei/ sedinta sau 150 lei / abonament 4 ședințe sau 250 lei întregul modul de 8 ședințe.
Pentru seniori: 35 lei/ sedința sau 125 lei abonament 4 sedinte sau 180 lei întregul modul de 8 ședințe.
Pentru cei care participa deja la cursurile centrului Kamala abonamentele se pot combina.
Participarea se face doar cu înscriere individuală prealabilă (prin completarea unei fișe specifice).
Informații și înscrieri:
telefon 0731.32.42.41
e-mail: centrulkamala@gmail.com.
Iata cum a decurs o ședință de yoga pentru sănătatea spatelui realizată online in data de 16 mai 2020.