Fa-ti timp pentru inima ta

De curand, am citit o carte care m-a impresionat foarte mult: „Un an la malul marii” de Joan Anderson. Pe scurt, povestea este cea a unei femei aflata la mijlocul vietii care pleaca un an departe de tot, inclusiv de sotul ei, pentru a se regasi. Cartea descrie poetic drumul ei in acest an. Autoarea trece printr-o trezire spirituala, realizand ca este „un unfinished woman”, eu as traduce prin „o femeie incompleta”. Deoarece copiii devenisera independenti, sotul pleca cu serviciul in cealalta parte a tarii, iar scopurile ei personale fusesera mereu date la o parte pana atunci, ea se hotaraste sa se mute intr-o casuta de vacanta la Cape Cod unde sa isi analizeze viata. Merge mult in natura unde a copilarit, se intalneste cu focile pe una din insulitele din apropiere, si chiar e pusa in situatia sa isi gaseasca de lucru pentru a plati reparatia boilerului si a se intretine. Invata multe lectii in acest an, iar ideea principala a cartii este: fa-ti timp pentru a afla cine esti (pe toate planurile: fizic, sufleteste, spiritual).

Ce ar insemna termenul „o femeie incompleta”? E cineva care s-a preocupat mereu doar de ceilalti sau cineva care a trait mereu dupa standardele si asteptarile celorlalti. O femeie care isi cunoaste prea putin propriile nevoi, pasiuni sau scopuri pentru ca e prinsa in valtoarea vietii si nu reuseste sa fie prezenta cu adevarat in viata ei. Ca urmare, se simte deconectata, incompleta, neimplinita, indiferent daca are, poate, o familie, casa si unul sau mai multe servicii.  Cu aceste emotii, apare constientizarea ca e timpul sa priveasca mai profund si sa descopere ce se afla in ea insasi. E timpul sa se intrebe: „Ce doreste inima mea? Ce parti din mine sunt ale mele cu adevarat?”

Ca femei, suntem nascute sa hranim.  Ne place sa avem grija de ceilalti. Dar uneori, in intensitatea experientelor, putem sa pierdem contactul cu propriile noastre nevoi si dorinte profunde. Deseori ne sacrificam, ne lasam pe ultimul plan, pentru ca ceilalti sa aiba viata pe care o viseaza. E o atitudine eroica, dar in timp ne epuizeaza, si ne trezim ca suntem slabite fizic, mental, emotional sau spiritual. Ne deconectam de sursa noastra de energie, bucuria care apare din inima noastra atunci cand ea este implinita.

Cartea asta m-a ajutat intr-o perioada din viata mea in care si eu aveam nevoie de clarificare.  Intr-adevar, uneori noi, femeile, facem totul pentru ceilalti, dar uitam de noi insine.  Ne separam de inima noastra si uitam sa radem, sa fim fericite, sa ne bucuram de viata.

De aceea, e necesar sa fim sincere cu noi insine si sa ne intrebam: Sunt fericita? Sunt sanatoasa? Sunt acolo unde vreau sa fiu in viata mea? Imi implinesc rolul pe care mi l-a dat Dumnezeu in viata asta? Sa avem o privire sincera, concreta asupra calitatii vietii noastre. E bine sa scriem pe hartie raspunsurile, nu doar sa le invartim in minte, pentru ca astfel suntem fortate sa infruntam realitatea vietii noastre si sa facem ceva in legatura cu asta.  Cunosc unele femei  care nici macar nu isi pun aceste intrebari, le evita, se iau cu treaba (copii, muraturi, etc), pentru ca le este greu sa infrunte raspunsurile evidente si sa ia masuri. E nevoie de curaj si hotarare de a-ti transforma viata in bine, iar aceasta infruntare este absolut necesara, mai devreme sau mai tarziu. Si mai bine sa o facem constient, din timp, decat sa fim nevoite sa vedem aceste raspunsuri in momente dificile (probleme in familie, o boala etc.)

Ca femei, observam mai usor nevoile celorlalti. Ne dam seama ce ii face fericiti sau ii intristeaza, cand cineva are nevoie sa planga sau sa fie alinat. Stim aceleași lucruri despre noi insine? Ce anume ne face fericite? Ce anume ne aduce pacea? Ce anume ne face rodnice? Faceti o lista cu lucrurile care va aduc cea mai mare bucurie si multumire. Apoi, intrebati-va cand ati facut aceste lucruri ultima oara. Au trecut saptamani? Ani? Sau nu le-ati facut niciodata?

Faceti-va timp pentru voi insiva, pentru a fi impreuna cu sufletul vostru, cu inima voastra. Ascultati-o cu atentie, in liniste. E nevoie de timp pentru a o auzi din nou, dupa ani de neglijare.  Insa efortul merita. Bucuria, frumusetea si pacea care radiaza de pe chipul unei femei ne spun ca viata ei este implinita, ca inima ei este ascultata, ca prin ea Dumnezeu zambeste celorlalti oameni.

Anunțuri

3 comentarii la „Fa-ti timp pentru inima ta

  1. Simt ca am trei flori, si le urmaresc cu ochii sufletului, rugandu-ma fara incetare la Dumnezeu sa le fie bine. Apoi am un sot si un frate, si multe rude, si iar ma rog sa le fie bine. Apoi spun ” Doamne ajuta pe fiecare din lumea aceasta!” si ma simt conectata la lumea intreaga, la oameni, vreau sa spun.Apoi vorbesc cu florile de pe balcon, cu zarzarul care isi ridica crengile deasupra bordurii, cu lujerul de vita de vie care urca pe firul de cablu,…
    Cand am fost in padure, am vazut si simtit copacii. Nu le spunea nimeni ca sunt frumosi, sau inalti, sau rupti, sau …. Copacii erau, se miscau in vant, se lasau cuprinsi de lumina, erau acolo, erau. Cred ca asta este viata, sa fii. Oamenii au adaugat inima sufletului.
    Cred ca una din cele mai importante datorii ale oamenilor este sa-si creasca copiii cat mai bine cu putinta.Bine in sens de natural, uman, bunatate, intelegere.
    Simt ca am trei flori, si le urmaresc cu ochii sufletului, rugandu-ma fara incetare la Dumnezeu sa le fie bine. Asa vorbeste azi inima mea.

    Apreciază

  2. Elena, ce frumos ai scris si ce frumos simti…sper sa-mi gasesc si eu drumul catre inima mea, sa o aud, sa o ascult…
    Am si eu doua flori si le urmaresc cu ochii sufletului si ma rog fara incetare la Dumnezeu sa le fie bine…

    Apreciază

  3. Iti trebuie curaj nu „sa cobori ” in inima ta ,ci sa faci cee ce-ti „vorbeste ” inima .
    De ceva timp s-a intamplat ceva in viata mea care „m-a scos de pe drum „.Nu mi-am dat seama imediat ca ,desi viata de zi cu zi „curgea „, eu imi pierdeam incet, incet „busola „.Profesia pe care o aveam imi dadea falsul sentiment ca este tot ce mi-a mai ramas ,si ca implicarea si mai profunda si mai mult timp zilnic ,o sa ma ajute „sa reintru in drum „.Apoi intr-o noapte mi-am dat seama ( de fapt am simtit acolo in regiunea inimii )ca nu mai vreau ceea ce faceam ,ca inima incepuse „sa vada „pentru mine ” si ca nu mai vroiam acel drum .M-am lasat de profesie (doamne ,cate intrebari mi-au fost puse de prieteni ,de familie ,de cunoscuti ;de ce ?,ce o sa faci?)si…. am tot „cautat” .
    Acum sunt pe”un drum „pe care il urmez cu constiinciozitate ,dar sunt cintita cu mine ,si recunosc ca nu simt inca” daruirea inimii „Am sentimentul ca nu-mi pot”localiza „inima ….Simt caldura,bunatatea si energia oamenilor care sunt alaturi de mine pe acest drum dar… este mereu ceva care ma face sa ma intreb:
    Oare daca este numai costiiciozitate, sa continui?
    Oare inima mea va simti vreodata daruirea si acest sentiment al inimii mele imi va aduce alinarea,sin sentimentul ca sunt „pe drum „?.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s