Alimentatia indicata in agravarile lui VATA DOSHA

Agravarile de tip VATA se manifesta prin una sau mai multe din simptomele:

– aparitia unui apetit oscilant, uneori foarte puternic, alteori inexistent. Deseori poate aparea si anorexia pe fond psihic, ca urmare a ideii obsesive, false “sunt prea grasa”, “trebuie sa slabesc”, etc.

– aparitia frecventa a uneia sau mai multe dintre starile de: neliniste, teama, teama de durere (fizica sau psihica), anxietate, instabilitate, hiperexcitabilitate nervoasa, hiperexcitabilitate sexuala, aparitia unor perioade de frigiditate, care uneori pot fi intrerupte in mod paradoxal de perioade in care  dorinta este foarte puternica;

– preferinta pentru excitante, mai ales tutun, cafea ori alcool in diferite combinatii si cantitati, droguri;

– aparitia uneia din afectiunile: hipocalcemie, hipomagnezie, anemie, anorexie (cronica sau nu), reumatism, sciatica, cefalee (cu durere pulsatorie);

– imbatranire accelerata care determina uscarea pielii, capatarea de catre aceasta a unui aspect batranicios; subtierea firului de par si despicarea sa; scaderea vitalitatii manifestata prin reducerea dimensiunilor sanilor, care incep sa aiba un aspect mai uscativ, mai lipsit de vigoare, ei fiind in acelasi timp dureros-sensibili la atingere (senzatie permanenta sau temporara).

La femeile care au acest tip de agravare apar o diversitate destul de mare de simptome caracteristice. Aceasta diversitate mare este datorata interactiunii agravarii de tip VATA cu tipul constitutional:

1.         La femeile mai vitale, cu aptitudini practice (caracteristici tipice pentru tipul KAPHA si PITTA), apare mai intai o orientare preponderenta  spre exterior, o mare dorinta de diversitate, de insolit, in detrimentul profunzimii si centrarii in propria fiinta. Urmatorul pas este neglijarea sau ingrijirea de suprafata a propriei fiinte, netinand cont de faptul ca sanatatea si echilibrul interior sunt mai presus decat impresia de moment. Manifestari nefaste ale acestei atitudini, potentata mai ales prin mod de viata si alimentatie, sunt de o diversitate impresionanta: la anumite femei apare in exces calitatea de neregulat, manifestata prin disproportii intre diferitele parti ale corpului, ingrasare neuniforma si rapida, aparitia unei accentuate asimetrii a corpului (sani de dimensiuni diferite unul fata de altul, deplasarea mamelonului fata de centrul calotei sferice alcatuita de san, etc.).

2.         Exista si o categorie de femei la care predomina calitatea de usor in plan psihic si care trecand cu “usurinta” peste anumite norme de sanatate si igiena ajung sa manance pe apucate, dar mult, sa renunte la un program sistematic de infrumusetare, de armonizare corporala, ajungand pe nesimtite sa arate din punct de vedere fizic un dezechilibru evident. Aceasta alunecare spre un mod de viata dezordonat apare mai ales la femeile care au agravare VATA pe un fond preponderent PITTA. La ele dizarmoniile specifice agravarii lui VATA DOSHA apar mai greu la nivel fizic, datorita unei anumite capacitati de regenerare. Mult mai usor este insa de decelat manifestarea fizica.

3.         La femeile cu o vitalitate mai redusa, agravarea VATA lasa semne mult mai rapid – “uscarea” corpului, scaderea capacitatii de efort, estomparea sanilor, a soldurilor, uniformizarea corpului (in sensul estomparii rotunjimilor si liniilor tipic feminine), aparitia sau agravarea hirsutismului, dereglarea ritmului respirator, scaderea  mobilitatii articulatiilor sunt doar cateva din simptomele care apar in aceste circumstante. Agravarea la nivel psihic se reflecta in caracteristicile dinamice si in stilul de viata, aparand dezordinea (in orele de masa, de somn, in activitatile zilnice, in viata sexuala), apetitul si digestia capricioase, anorexia, insomnia, etc.

Hirsutismul (cresterea exagerata a parului in diferite zone ale corpului) este un simptom caracteristic, care arata, indiferent de tipul constitutional, o agravare a lui VATA DOSHA. Stresul, nesiguranta, teama de a nu pierde ceva sau pe cineva (adesea asociata cu dorinta “compensatoare” maladiva de a acumula), frica, tensiunea permanenta sunt simptome asociate perturbarii lui VATA DOSHA. Toate aceste tensiuni genereaza dezechilibre endocrine majore, fiind de obicei cauza care provoaca dereglarile care duc la hirsutism1.

Alimentele recomandate pentru acest tip de agravare trebuie sa fie: consistente, umede, suculent-zemoase, savuroase, cu gusturi pure, naturale, echilibrate.

Nu se recomanda alimentele: uscate, arse, invechite, deshidratate, conservate, artificiale, cu gusturi stridente, reci. Se exclud tutunul, cafeaua, alcoolul, ceaiul negru. Se evita gusturile astringent si amar si se consuma cu moderatie alimente picante. In afara de cele precizate anterior, la agravarea VATA putem vorbi mai putin despre alimente interzise si mai mult despre alimente improprii pentru o anumita persoana si intr-un anumit context, haotic combinate, consumate in momente si cu atitudini launtrice necorespunzatoare. Cazuri tipice de alimente si de atitudini tipice care produc agravarea lui VATA DOSHA sunt punga cu sticksuri rontaita pe negandite in timpul unei discutii, sandviciul inghitit in graba intr-o scurta pauza, pachetul de biscuiti sau ciocolata cu care “ne amagim foamea.”

Alimentele medicament indicate pentru combaterea acestui tip de dezechilibru sunt:

– laptele proaspat, untul, branzeturile (in cantitati si combinatii care sa permita digerarea lor fara probleme);

– ouale (mai ales cele fecundate);

– cerealele integrale: orez, mei, grau;

– nucile, susanul, arahidele, alunele;

– uleiurile vegetale (mai ales cele obtinute prin presare la rece) de floarea soarelui, masline, soia;

Condimente medicament sunt: coriandrul, scortisoara, schinduful, busuiocul, nucsoara, feniculul.

Gusturile recomandate la acest tip de agravare sunt: dulce, sarat si acru.

Aspecte esentiale referitoare la alimentatie in dietele anti-VATA:

– nu se mananca in stari de stres, agitatie mentala, emotie puternica, teama, anxietate, graba, neliniste, inapetenta;

– in timpul mesei se exclud conversatia, privitul la televizor, cititul, etc.

– alimentele trebuie sa fie bine prezentate, sa aiba culori cat mai calde, vii, care sa stimuleze in mod armonios apetitul si digestia;

– la o masa nu se consuma prea multe alimente grele, foarte consistente si, in consecinta, greu de digerat. Trebuie bine dozate mai ales alimentele grase si bogate in proteine, care, desi sunt foarte necesare, nu trebuie consumate in exces deoarece poate apare cu usurinta indigestia, balonarea, etc.

– pe cat posibil nu se ia masa in locuri friguroase, unde sunt curenti de aer, zgomot excesiv, agitatie;

– este indicat ca mesele sa fie in numar de minim 3 pe zi, luate in fiecare zi, ritmic, la aceeasi ora;

– in cazurile de devitalizare extrema se adopta o tactica de revigorare rapida: mesele vor fi in numar de 5 pe zi, mai usoare ca cele obisnuite, cu alimente consistente macar doua dintre ele (dar in cantitati moderate pentru a putea fi digerate); prima masa va fi luata pana la ora 7 dimineata (pentru o trezire la o ora matinala este necesar ca ora de culcare sa fie pe la maxim 22.30 – 23.00);

– se elimina suplimentele alimentare de dinaintea mesei, care reduc apetitul, ingrasa haotic, suprasolicita digestia, perturba ritmicitatea proceselor de digestie si metabolism;

– este bine ca la fiecare masa sa fie alimente calde, mai ales in perioadele friguroase;

– sunt recomandate infuziile, chiar in cantitati mai mari ca de obicei (cu exceptia cazurilor in care exista afectiuni in care este contraindicat aportul de lichide). Se recomanda infuziile de coriandru, fenicul, busuioc, cimbrisor, menta, macese, coacaze, coacaze negre, zmeura, fragi, portocal.

Un comentariu la „Alimentatia indicata in agravarile lui VATA DOSHA

  1. Pingback: Cartea Femeii (cuprins) şi programul Armonie feminină | Armonie feminina

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s