Care este Menirea mea (cu M mare) pe aceasta planeta?

„Care este menirea mea pe aceasta planeta?” este intrebarea pe care ar trebui sa ne-o punem cu totii, mereu si mereu. In caz contrar, riscam sa indeplinim menirea altcuiva, fara macar sa ne dam seama. Mai mult, acest „altcineva” ar putea fi o creatie a propriei noastre imaginatii, sau poate chiar prizonierul acesteia.

In calitatea noastra de creaturi inzestrate cu gandire si incastrate, la fel ca toate celelalte forme de viata, in aceste organisme unice pe care le numim trupuri, dar si in marele si impersonalul puzzle al vietii in ansamblul ei, noi dispunem de capacitatea singulara de a ne asuma responsabilitatea pentru micuta piesa care ne revine in cadrul acestui puzzle, cel putin in scurtul interval de timp pe care il avem la dispozitie pe acest pamant. Avem de asemenea cu totii capacitatea la fel de singulara de a ne lasa mintea ganditoare sa intunece complet trecerea noastra prin aceasta lume. Exista riscul de a nu ne da seama de propria unicitate, cel putin atat timp cat ramanem in zona de penumbra aruncata de structurile noastre mentale si de conditionarile noastre.

Buckminster Fuller, descoperitorul domului geodezic, a fost pe punctul de a se sinucide la varsta de 32 de ani, intr-o noapte, dupa ce a trait cateva esecuri in afaceri care l-au facut sa creada ca viata nu merita sa fie traita si ca cea mai inspirata miscare ar fi sa se autoelimine din peisajul acesteia, simplificand astfel viata sotiei si a fiicei sale (care nu era decat un copilas la acea vreme). In cele din urma, Fuller s-a decis sa nu-si puna capat vietii (poate si din cauza profundei sale increderi in unitatea si ordinea care stau la baza intregului univers, din care stia ca face parte integranta), dar sa traiasca de atunci inainte ca si cum ar fi murit in acea noapte.

Simtindu-se mort, nu mai trebuia sa isi faca griji in legatura cu evolutia lucrurilor din perspectiva lui personala. De aceea, s-a simtit liber sa isi consacre in intregime viata pentru a trai ca un reprezentant demn al universului. De atunci, viata lui a devenit un dar pe care l-a primit in acea noapte. In loc sa traiasca pentru el insusi, si-a propus sa gaseasca raspunsul la urmatoarea intrebare: „Ce trebuie facut pe aceasta planeta [pe care el o numea Nava Spatiala Pamant] intr-un domeniu la care ma pricep si care nu va fi facut vreodata, daca eu nu-mi voi asuma responsabilitatea?” In acea noapte, si-a propus sa isi puna incontinuu aceasta intrebare si sa se lase in intregime ghidat de inspiratie, indiferent de directia in care l-ar fi condus aceasta. Cine procedeaza in acest fel, punandu-se in slujba umanitatii ca un reprezentant al universului in ansamblul sau, poate contribui decisiv la transformarea acestei lumi, la nivelul sau local, prin tot ceea ce reprezinta el, prin felul sau de a fi si prin ceea ce face. Procesul nu mai este insa personal, ci devine parte integranta din totalitatea universului, care se exprima astfel pe sine insusi.

Din pacate, ne punem rareori astfel de intrebari, examinand apoi cu toata sinceritatea raspunsul pe care ni-l ofera inima noastra, care ne transmite ce anume isi doreste sa fim si sa facem. Iata cum ar trebui sa sune intrebarile din aceasta categorie: „Care este Menirea mea (cu M mare) pe aceasta planeta?”, sau „Ce domeniu de activitate ma atrage intr-o asemenea masura incat sa fiu dispus sa platesc numai pentru a ma putea manifesta in el?” Daca ne punem astfel de intrebari si prin minte nu ne trece decat raspunsul: „Nu stiu”, trebuie sa continuam sa ni le punem. Cine incepe sa isi puna aceste intrebari la varsta de 20 si ceva de ani va primi cu siguranta un raspuns pana la 30, 40, 50 sau 60 de ani. Este imposibil ca aceasta auto-interogare (facuta cu toata seriozitatea) sa nu il conduca in acest interval de timp in cateva locuri in care nu ar fi ajuns niciodata daca s-ar fi limitat sa urmeze fluxul conventiilor sociale, asteptarile parintilor sai, sau, si mai rau, propriile sale convingeri si asteptari limitate si neexaminate.

Pe de alta parte, ne putem pune aceste intrebari la orice varsta. Practic, nu exista o varsta la care ele sa nu aiba un efect profund asupra viziunii noastre asupra vietii si asupra alegerilor pe care le facem. Chiar daca nu ne conduc neaparat la schimbarea domeniului nostru de activitate, ele ne pot conduce la o schimbare a perspectivei noastre asupra lui, inclusiv la o schimbare a felului in care actionam in interiorul lui. Atunci cand acceptam intregul univers ca patron, incep sa se intample lucruri foarte interesante, chiar daca ne primim salariul de la altcineva. Trebuie insa sa avem rabdare. Cresterea spirituala are intotdeauna nevoie de timp. Ca de obicei, cel mai bun loc pentru a incepe este cel de fata. Momentul ideal este cel prezent.

Nimeni nu poate sti dinainte ce se va intampla in urma acestor introspectii. De pilda, lui Fuller ii placea sa spuna ca ceea ce pare sa se petreaca la un moment dat nu reprezinta niciodata intreaga poveste aflata in plin proces de derulare. Ii mai placea sa adauge ca pentru o albina, singurul lucru din lume care conteaza este sa produca miere. Ea nu-si da insa seama ca din perspectiva mai ampla a naturii reprezinta un instrument pentru polenizarea incrucisata a florilor. Interconexiunile reprezinta un principiu fundamental al naturii. In natura nu exista nimic izolat. Orice eveniment se conecteaza cu celelalte. Lucrurile evolueaza in permanenta, pe diferite nivele. Scopul nostru ar trebui sa fie intelegerea acestor conexiuni, pentru a ne putea urma astfel mai bine propriul fir in tesatura generala a vietii, intr-o maniera cat mai autentica.

¤

Pune accentul pe tine insuti; nu imita pe altcineva. Daca iti vei dezvolta talentele cu care ai fost inzestrat o viata intreaga, acestea vor inflori si le vei putea afisa cu o forta sporita. In schimb, un talent imprumutat de la altcineva nu este decat pe jumatate al tau… Fa ceea ce iti este menit si nu vei putea spune vreodata ca ai sperat prea mult sau ca ai indraznit sa mergi prea departe. (Ralph Waldo Emerson, Increderea in sine)

(extras din lucrarea „Meditatia – arta de a fi constient” de Jon Kabat-zinn)

Reclame

2 comentarii la „Care este Menirea mea (cu M mare) pe aceasta planeta?

  1. Peter O Toole, in Don Quijote:”Vedeam barbati murind, si nu se intrebau de ce mor, ci de ce nu si-au trait viata pana atunci…”
    Mai poate fi vorba si de oamenii langa care traiesti -nisa in care alegi sa stai -.
    Din antichitate a ramas vorba ca singura menire a omului pe pamant este sa fie fericit.
    Multumim de intrebarea zilnica, ne mentine in forma.

    Apreciază

  2. „Interconexiunile reprezinta un principiu fundamental al naturii. In natura nu exista nimic izolat. Orice eveniment se conecteaza cu celelalte. Lucrurile evolueaza in permanenta, pe diferite nivele. Scopul nostru ar trebui sa fie intelegerea acestor conexiuni, pentru a ne putea urma astfel mai bine propriul fir in tesatura generala a vietii, intr-o maniera cat mai autentica.”

    Am ales să pornesc comentariul de la acest extras întrucât , nu de mult, am realizat şi eu acest fapt şi l-am exprimat chiar într-un text, folosind aproape aceleaşi cuvinte.
    Îmi amintesc prima poezie pe care o recitam , înainte de a fi împlinit 5 ani:Mama, de George Coşbuc.Cred că acest rost/rol a fost cel pe care mi l-am dorit cel mai mult şi care mă defineşte în această viaţă.Am căutat să-l îndeplinesc cât mai bine (chiar dacă am şi greşit şi mai greşesc, încă) şi nu doar pt. proprii copii.Mai sunt persoane care mă numesc MAMI şi mă bucur…
    Interconexiunile realizate de o mamă pt. protecţia, dezvoltarea şi libertatea „celor pe care îi creşte” sunt independente de sex , vârstă biologică şi statut social.Ele fac parte din „corola de minuni al lumii” descrisă de Blaga.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s