Impartasirea – fundamentul unei relatii spirituale (1)

(extras din “Cum sa cream o relatie spirituala” – de Paul Ferrini)

Este foarte greu sa ai o relatie serioasa cu o persoana care nu-ti impartaseste viziunea despre relatie, valorile, stilul de viata, interesele si felul tau de a fi. Inainte de a te gandi sa ai o relatie serioasa cu cineva, e important de stiut ca va bucurati unul de altul, ca va respectati si ca aveti multe domenii din viata de impartasit impreuna.

In faza romantica a relatiei, diferentele sunt tolerate, iar asemanarile sunt accentuate. Ambele persoane lucreaza mult pentru a face pe plac si pentru a se acomoda unul cu altul. Atunci cand dorintele comune se afla pe primul loc, oameni foarte diferiti se pot intelege fara prea multa dificultate. Dar faza romantica nu dureaza la nesfarsit. Oamenii incep sa se cunoasca mai bine. Ei inceteaza sa se mai poarte impecabil. Nu mai incearca sa-si faca unul altuia pe plac. incep sa fie tot mai autentici. Obiceiurile si tendintele din subconstient ies la suprafata. Fricile, indoielile, anxietatile ambilor parteneri incep sa apara. Asa cum se spune: „Luna de miere s-a incheiat”.

Faza romantica ii uneste pe oameni. Atunci cand se incheie, de cele mai multe ori oamenii se indeparteaza. Uneori, ei chiar se simt tradati de catre celalalt. De fapt, aspectul spiritual al relatiei incepe doar atunci cand cuplurile trec peste moartea fazei romantice. Apoi, cand se uita unul la altul (fara sclipiri in ochi), le place, oare, ceea ce vad? Pot, oare, sa se uite la partea intunecata a partenerului si sa o accepte cu aceeasi compasiune cu care invata sa o accepte pe a lor proprie? Cauta ei o alta fiinta umana, sau un sfant?

Realismul inlocuieste, in mod inevitabil, romantismul. In aceasta noua faza a relatiei, suntem provocati sa ne acceptam partenerul exact asa cum este. Nu vom putea schimba sau salva aceasta persoana. Nu o vom putea schimba pentru a se potrivi imaginii a ceea ce credem ca ar trebui sa fie un partener. Trebuie sa infruntam realitatea a ceea ce este partenerul nostru in prezent.

Putem accepta asta?

Niciun partener nu este perfect.

Niciun partener nu se va ridica la toate asteptarile si fanteziile noastre. Din perspectiva ego-ului nostru, orice partener poate fi schimbat. intrebarea este: ne putem depasi perspectiva ego-ului? Putem invata sa iubim si sa acceptam persoana imperfecta din fata noastra, care, in atat de multe privinte, reprezinta o reflectare a noastra? Unii oameni nu ajung niciodata in a doua faza a relatiei. Ei sunt dependenti de faza romantica. Atunci cand ea se incheie, gasesc o alta relatie romantica. La place sa aiba stari euforice.

Indragostirea este exact ca un drog. Te face sa te simti foarte bine pentru o perioada foarte scurta de timp, insa nu se poate sa nu te prabusesti. Atunci, daca esti dependent, te duci si iei o alta doza. Gasesti o alta persoana de care sa te indragostesti si va pierdeti unul in prezenta celuilalt.

Nu trebuie sa aveti prea multe in comun pentru a va indragosti. Atunci cand te simti bine, ai impresia ca poti impartasi totul cu partenerul tau. Doar atunci cand efectul drogului se duce, intelegi ca tu si aceasta persoana se poate sa nu aveti multe in comun.

Poate fi foarte dureros sa te uiti la cineva al carui pat l-ai impartit timp de trei sau patru luni si sa-ti dai seama ca aveti valori, interese si obiective foarte diferite in viata.

Tuturor ne place sa ne indragostim. Cui nu i-ar placea o doza buna de hormoni? Dar foarte putini oameni constientizeaza cat de periculoasa poate fi. Nu-mi place ca trebuie sa zic asta – pentru ca deranjeaza pe toata lumea, inclusiv pe mine – dar este adevarat: indragostirea este unicul si cel mai mare obstacol pentru parteneriatul autentic. Foarte putini oameni ii supravietuiesc. Aceia care supravietuiesc, sunt aceia care fie si-au luat timpul de a se cunoaste unul pe altul inainte sa se indragosteasca, fie aceia care au avut, pur si simplu, noroc.

Atunci cand romantismul ia sfarsit, va ramane ceea ce este real si solid: felul in care traiti, genul de munca pe care il faceti, tipul de ganduri pe care le aveti, felul in care va petreceti timpul liber, provocarile pe care le acceptati, fricile care va ies la suprafata. Daca ai un partener care se bucura de acelasi stil de viata ca si al tau, de aceleasi interese si aspiratii, atunci aveti multe sanse de a ajunge in a doua faza a relatiei.

Daca nu ai un astfel de partener, sa nu fii surprins daca faza a doua dureaza doar o saptamana sau o luna. Apoi, data viitoare cand te vei indragosti, intreaba-te: „Chiar o cunosc pe aceasta persoana? Este cineva cu care sa-mi pot petrece viata?” Iar daca raspunsul este „Nu”, sau „Nu stiu”, atunci cere sa fiti prieteni mai intai, astfel incat sa va puteti cunoaste unul pe altul.

Faza a doua a relatiei are de-a face cu acceptarea calitatilor si slabiciunilor celeilalte persoane, a partii intunecate si a celei luminoase, a sperantelor si fricilor sale. In multe privinte, aceasta este noaptea intunecata a sufletului in relatie – perioada de timp in care trebuie sa te confrunti cu latura omeneasca a partenerului si cu a ta proprie. Este opusul primei faze. Nu are nicio legatura cu romantismul.

Avand o baza de interese comune, de viziuni si valori impartasite, este mai usor sa infruntati propriile imperfectiuni, cele ale partenerului si ale relatiei voastre, fara a renunta la speranta. Puteti sa ramaneti impreuna ca prieteni, si nu doar ca iubiti. Va dezvoltati respectul unul pentru celalalt si invatati sa va iertati greselile. Dezvoltati o compasiune autentica unul pentru celalalt. Pana nu ajungi in acest punct alaturi de partenerul tau, relatia voastra nu s-a stabilit ca realitate spirituala. Nu ati trecut de nevoile ego-ului, pentru a ajunge in inima iubirii si acceptarii. (va urma)

Partea a doua

Reclame

Un comentariu la „Impartasirea – fundamentul unei relatii spirituale (1)

  1. Îmi aduc aminte când, cu f. mulţi ani în urmă, soţul meu, frustrat de lipsa „îndrăgostirii mele”, îmi reproşa că sunt mai afectuoasă cu pisica, decât cu el…Mulţi ani am considerat căsătoria noastră ca pe una dintre cele mai grave greşeli ale mele, pt. că am făcut pasul în pripă, dorindu-mi să fiu MAMĂ, în primul rând.
    Se mai „Întâmplă”, însă, în viaţă ca Dumnezeu, în marea sa bunătate, să-ţi mai „bage în traistă”:problema este că darul, cumva nemeritat, nu este observat decât atunci când eşti pregătit pt. el;sau îl „meriţi”, cumva.
    Ceea ce vreau să spun este că poţi să trăieşti alături de un om f. mult timp şi să nu trăieşti „împreună” cu el, să nu-i conştientizezi valoarea şi faptul că EL ESTE DARUL decât atunci când „ai ochi să-L vezi”, când nu mai eşti fascinat de diversitate şi diversiuni, orbit de fetişizare, de propriile fantasme, când te poţi, cu adevărat concentra asupra a ceea ce este esenţial;cum se spune în text, dacă „Nu ati trecut de nevoile ego-ului, pentru a ajunge in inima iubirii si acceptarii” nu poţi să-ţi recunoşti PARTENERUL DE VIAŢĂ, cel mai bun prieten dăruit de Dumnezeu.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s