Recunostinta este o alegere constienta

Recunoştinţa este un sentiment de mulţumire şi bucurie ca raspuns la primirea unui dar, indiferent daca darul este meritat sau nu, daca este un obiect material sau un gest abstract de bunatate. Recunoştinţa poate fi un moment de unitate care apare în prezenţa frumuseţii naturii sau în tacerea sufletului, un moment în care lumea, cu abundenţa, dar şi cu provocarile ei, are sens, în care darurile ei pot fi vazute şi apreciate  indiferent de “ambalajul” în care ele apar.

Recunoştinţa poate fi de asemenea o alegere raţionala, conştienta de a ne focaliza asupra binecuvântarilor vieţii decât asupra problemelor ei;  şi se transforma în practica spirituala de a crea o viziune pozitiva asupra vieţii. E un sentiment, un atribut moral, o virtute, o experienţa mistica şi un act conştient, toate acestea simultan. Recunoştinţa este o experienţa umana universala care poate fi o apariţie întâmplatoare a graţiei sau o atitudine aleasa pentru a crea o viaţa mai buna.

Exista momente în care recunoştinţa vine peste noi ca un val – ne ridica mai sus decât starea noastra normala, apoi ne aduce înapoi pe picioarele noastre dupa ce ne-a dus mai aproape de Dumnezeu. Alteori, ne însoţeşte în cele mai întunecate momente, şi ne ajuta sa fim recunoscatori pentru bunatate în mijlocul tragediei, încurajându-ne sa credem ca binele poate veni chiar când noi nu înţelegem suferinţa proprie sau a celorlalţi.

Modul în care învaţam sa exprimam şi sa traim recunoştinţa depinde de perspectiva religioasa personala, de fondul psihologic, de nivelul de conştiinţa. Procesul începe cu conştiinţa faptului ca putem alege. Pentru pasul urmator este necesara liniştea interioara ca sa putem realiza acţiunea interioara de a fi recunoscatori. Apoi, sentimentul recunoştinţei devine o atitudine conştienta şi se exprima prin acţiunile noastre.

Exista de asemenea un aspect paradoxal al recunoştinţei: cu cât suntem mai recunoscatori, cu atât avem mai multe motive sa fim recunoscatori. Aceasta cunoaştere poate crea a diferenţa între recunoştinţa ca raspuns şi recunoştinţa ca atitudine, ca stare receptiva care permite apariţia binecuvântarilor. Pentru o persoana cu credinţe religioase sau spirituale, aceasta atitudine aduce cu sine o relaţie cu Divinul, cu sursa binelui. Recunoaştem cu recunoştinţa ca darul vieţii vine de la Creator şi raspundem cu umilinţa, respect şi aprecierea a cât de binecuvântaţi suntem ca avem şansa sa învaţam, sa evoluam, sa cream, sa împartaşim şi sa îi ajutam pe ceilalţi.

Astfel, recunoştinţa ne face sa traim într-o stare plina de bucurie şi pace. În modul ei paradoxal, misterios, recunoştinţa este poarta catre multe daruri cereşti. Dar uşa este mica şi trebuie sa fim umili pentru a intra.

Când ne exprimam recunoştinţa, recunoaştem relaţia noastra cu Creatorul care ne umple viaţa atât cu iubire şi sens, cât şi cu teste şi încercari – toate acestea ne ajuta sa creştem, sa fim mai înţelepţi, mai iubitori. Raspunsul nostru la aceste daruri poate fi un copleşitor sentiment de umilinţa, minunare şi dorinţa de a mulţumi şi de a transmite mai departe aceasta iubire care a fost trezita în noi. Mai întâi, privim în sus, apoi în afara noastra. Simţim ca nu suntem separaţi de ceilalţi şi nici de Dumnezeu. De aceea suntem foarte recunoscatori.

 Fii recunoscator pentru tristeţe, caci ea te învaţa sa fii compasiv, pentru suferinţa, caci ea te învaţa sa ai curaj şi fii infinit recunoscator pentru misterul tacut care îţi ascunde infinitul, care face posibil ca tu sa crezi în ceea ce nu poţi vedea. — Robert Nathan

 Cei care aleg sa fie binevoitori şi compasivi faţa de aproapele lor şi, mai ales cei care au simţit binecuvântarea iubirii de Dumnezeu, traiesc într-o lume plina de mulţumire şi bucurie, care este însuşi raiul. — Emanuel Swedenborg

Anunțuri

2 thoughts on “Recunostinta este o alegere constienta

  1. Nu ştiu dacă este vorba de experienţa maturităţii sau pur şi simplu de o transformare radicală, care mi-a revelat câte trăiri binecuvântate am înregistrat în „Cartea vieţii”, trăiri pe care le consideram obişnuite, normale şi pentru care nu consideram că am de ce să fiu recunoscătoare cuiva.Aproape mereu nemulţumită, mă aflam într-o permanentă căutare de Sine, neştiind cine sunt eu, care mi-e rostul în această viaţă, în această lume…
    Nu descoperisem încă ceea ce afirma Mahatma Ghandi, că nu există un drum către pace,pentru că PACEA ESTE DRUMUL.
    De-abia după momente de răsturnare a sorţii am ajuns să conştientizez DARURILE DE FIECARE ZI , bucuriile trupeşti, sufleteşti sau cele pe care nu le poţi defini, ci doar trăi;de-abia acum RECUNOŞTINŢA nu este doar un răspuns la aceste daruri, sau o atitudine de mulţumire pentru tot ceea ce se petrece în mine şi în jurul meu,ci FACE PARTE DIN FIINŢA MEA.
    Şi, aşa cum scrii şi tu, Vero, „recunoştinţa ne face sa traim într-o stare plină de bucurie şi pace”, în acel „rai” în care „grija cea lumească a dispărut”;ne ducem viaţa mai departe fără să mai „dorim” ceva anume, ştiind că suntem şi avem tot ceea ce este necesar.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s