Regasire

Fiecare pas e o rugaciune. Fiecare privire – o inchinare.

Pelerinajul unei taceri catre Tacere. E o minune tacuta.

Cantec si liniste. Dans si neclintire.

Nu mai sunt eu si altceva (muntele, padurea, copacii sau cerul), totul e o Taina care ne canta, ne respira, ne tace.

Sunt una cu raza de soare, cu frunza rascolita de vant, cu piatra alba, respir cu vantul  printre creste , zbor cu soimul ce mangaie norii. Sunt in toate, totul e in mine. E liniste, e cantec nemaiauzit, e maretie.  E un cantec-taina, care arde si rascoleste si creeaza si mangaie si tace si renaste. Un cantec uitat si regasit si invietor, care se rasfrange, acelasi, in chipuri diferite, in clipe diferite.

Aici, acum, simt maretia fiecarei clipe. Aici, acum, ma inchin in fata maretiei mele, maretiei lumii.

Dintre toate creatiile lui Dumnezeu din aceasta lume, muntele si padurea ma ajuta sa ma simt acasa, ma ajuta sa ma regasesc, sa imi recunosc adancul si inaltul. Muntele mangaiat de padure e un loc sacru pentru mine, un loc in care regasesc sfintenia, un loc care ma ajuta sa il simt din nou pe Dumnezeu in  mine, in jurul meu. Daca am momente in care imi simt dufletul adormit, amortit, cand nu mai am credinta in nimic, ma reintorc la munte, la padure. Si ma regasesc, renasc. Izvorul bucuriei surade din nou cristalin in ochii mei, in inima mea. Merg la munte nu doar cand am nevoie de regasire, ci si pentru a ma bucura de iubirea noastra.

Inteleptii spun ca avem totul in noi, ca nu avem nevoie de nimic exterior pentru a ne recunoaste esenta. Si totusi, eu am nevoie, din cand in cand, de ajutor pentru a ma regasi.  Stiu care sunt acele locuri, acele momente care ma ajuta. Ma folosesc de aceste „ancore” pentru a pastra drumul cand mai ratacesc sau obosesc. Si impartasesc cu voi, cei care cititi aceste randuri, minunea regasirii mele.

Acum e randul vostru: va cunoasteti acele „ancore” personale, profunde, care va pot ajuta in momente mai grele, sa va regasiti drumul, bucuria? Ce anume va retrezeste sufletul si va ajuta sa simtiti din nou sacrul fiecarei respiratii, al fiecarui pas, al fiecarei priviri, al fiecarei atingeri? Va invit la impartasirea tainelor cantecului uitat.

Reclame

Un comentariu la „Regasire

  1. „E un curcubeu
    Deasupra lumii sufletului meu.
    Izvoarele s-au luminat si suna
    Oglinzile ritmandu-si-le-n dans,
    Si brazii mei vuiesc fara furtuna
    Intr-un ametitor, sonor balans,
    In vii vibreaza struguri stravezii –
    Cristalurilecantecelor grele-
    Si stropi scaparatori de melodii
    Ca roua nasc in ierburile mele,
    Eu curg intreg in acest cantec sfant :
    Eu nu mai sunt, e-un cantec tot ce sunt.”
    Nicolae Labis
    „Sunt douazeci de ani si inca unul…
    N-as vrea nici unul sa i-l dau minciunii.”
    Nicolae Labis, Sunt douazeci de ani, 1956, 3 decembrie
    Sa ne auzim cu bine.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s