Mă joc, deci exist (?!)

Titlul corect ar fi: Mă joc (pe calculator), deci exist (în Republic Of Gamers)… Fiecare cu versiunea lui de existenţă!

Am fost rugată să îmi spun părerea despre acest univers, Republic of Gamers (ROG). Da, e un întreg univers, şi încă luxos. Unii consideră că e o „onoare” să fii cetăţean al acestei republici, adică să ai în calculatorul tău componente şi periferice ROG. Asta în cazul în care nu ţi-ai luat deja un asemenea „cel-mai-cel” laptop pentru jocuri.

Notebookul cu o putere foarte mare, grafică de excepţie, sistem dublu de răcire, tastatura concepută special, căştile cu sistem de amortizare a sunetului, monitorul 3D (şi multe altele) sunt atracţii mari pentru jucători. E greu să rezişti provocării, competiţiei, dacă ai microbul „gaming-ului” în sânge.

Şi totuşi (da, există un mare „şi totuşi”), în acest univers se promovează violenţa, agresivitatea, cu o mare acurateţe video şi audio. Frica devine aproape palpabilă în timpul acestor jocuri, nu mai există sentimente umane frumoase.

Aceste „bijuterii” tehnologice pot fi folosite bineînţeles şi pentru editare video, foto, cercetare, în afară de jocuri, însă nu se pune accentul pe aşa ceva (cel puţin eu nu am găsit în recenziile pe care le-am citit).

Dictatura ROG îi face pe jucători să se însingureze, să uite de contactul cu natura, îi domină, creează dependenţă, într-atât de vii par personajele şi situaţiile virtuale. Jucătorii preferă sunetul „cristalin” al împuşcăturilor şi imaginea tridimensională, la rezoluţie înaltă, a unui avion de luptă, şi sunt încurajaţi în acest sens, în loc să asculte  ploaia sau muzica lui Bach şi să admire apusul soarelui sau pe Mona Lisa.

Într-adevăr, ei pot trăi la maxim, aproape live,  senzaţiile unei curse de maşini, cu niveluri crescătoare de adrenalină. Problema e că apoi doresc aceeaşi viteză şi în viaţa de zi cu zi, şi nu mai au timp să contemple ochii unui copil sau să îşi acorde un răgaz pentru sufletul lor. Trăiesc prin calculator, nu mai trăiesc ei înşişi.

E nevoie de mult discernământ, de autocontrol, de maturitate  pentru a ieşi de sub această dictatură tehnologică, ridicată la rang de „artă”, care promovează violenţa şi agresivitatea. Câţi dintre jucători au această putere?

De aceea, revenind la ideea iniţială, eu prefer „Iubesc, deci exist!”. Fiecare cu versiunea lui de existenţă.

Acesta ar fi trebuit să fie un advertorial (articol publicitar) pentru etapa 6 a concursului SuperBlog 2011.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s