Imagini si impresii de la seminarul pentru femei, oct 2011

Timp pentru mine însămi, linişte, auto-cunoaştere, regenerare, comunicare, mişcare şi bună dispoziţie… sunt doar câteva din caracteristicile seminarului pentru femei pe care l-am ţinut la sfârşitul lui octombrie.

Las în continuare cateva dintre participante să vorbească despre ce a însemnat pentru ele acest seminar:

„Mi-am reamintit de mine. M-am regăsit pe mine însămi prin deschiderea faţă de celelalte fete. Cel mai mult mi-au plăcut tehnicile în cuplu în care m-am simţit susţinută, am învăţat cum e să am încredere în mine şi în cealaltă persoană. Atmosfera din sală, foarte liniştită, m-a ajutat să îmi regăsesc liniştea interioară.”

„Am simţit o ghidare consistentă, clară, exactă, precisă în căutarea mea. Am mai făcut un pas înainte în procesul amintirii a cine sunt eu de fapt. M-am bucurat, am râs, am meditat, am ascultat, ne-am împrietenit, am împărtăşit…  s-au întâmplat multe lucruri pe care nu avem mereu prilejul să le trăim. A fost frumos, de nu s-ar mai fi terminat!”

„Am înţeles că sunt femeie, că sunt armonioasă, că totul se află în mine. Că pot oricând umple golul pe care îl simt în sufletul meu. Am apreciat prezentarea criteriilor unei prietenii, aplicate la prietenia cu mine însămi. M-au inspirat tehnicile realizate cu o parteneră, acest mod de a mă juca vreau să îl integrez şi în cuplu. „

„Tehnicile prezentate m-au ajutat în primul rând fizic, apoi pentru deschiderea sufletului. Mi-a plăcut mult Salutul Soarelui. Am avut parte de o linişte interioară cum de mult nu am mai avut (binevenită!). Mă bucur că am învăţat multe şi încerc să păstrez această linişte cât mai mult timp.”

„Pentru mine a fost important să particip. Meditaţiile dirijate (de vizualizare creatoare) m-au ajutat să îmi liniştesc mintea. Am găsit momentul de linişte pentru mine, de care aveam nevoie acum. Am relaţionat cu persoane minunate, am regăsit multe lucruri despre mine. Plec cu un bagaj mare de cunoştinţe şi multe teme pentru acasă.”

„Am reînvăţat să spun DA, să am încredere. Mi-am reamintit că viaţa e frumoasă, că îngerii sunt lângă noi, că sunt FRUMOASĂ şi puternică.”

Această prezentare necesită JavaScript.

Anunțuri

3 comentarii la „Imagini si impresii de la seminarul pentru femei, oct 2011

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s