Poveste de dragoste… vestimentară

Am nevoie de curaj pentru a scrie despre haine şi îmbrăcăminte aici, pe acest blog. De ce? Am senzaţia că este ceva atât de intim, atât de personal… Este ca şi cum aş vorbi în public despre cum îmi place să fac dragoste. Pentru că, da, am o relaţie specială cu hainele mele.

Acest lucru poate părea un paradox pentru unele femei care ar discuta oricât despre ultima achiziţie la modă sau care analizează excesiv doar exteriorul, adică îmbrăcămintea, modul de asortare a cămăşii cu pantofii, cu nuanţa ochilor sau a accesoriilor, fără să observe lucruri mai profunde în omul din faţa lor. (Nu neg importanţa acestor detalii vestimentare, însă le acord locul lor în scara mea de valori).

Sunt fidelă, îmi păstrez rochiile sau bluzele care mi-au plăcut şi în care m-am simţit bine mult timp, chiar dacă, pentru alţii, par demodate. Important e mă simt frumoasă când le port. Apreciez hainele confortabile, din materiale cât mai naturale. Pentru că ele au un contact destul de mare cu pielea mea (şi nu mă las atinsă de orice).

(foto)

Îmi plac în special culorile calde (specifice zodiei mele), însă mă bucur din când în când şi de liniştea, nobleţea sau infinitul culorilor reci (depinde de perioada lunii sau de evenimentul  la care particip).

Nu merg special în oraş să caut haine, deşi trec de fiecare dată prin raioanele de confecţii ale hipermarketurilor, ca sa “îmi împrospătez ochii” (cât timp El trece pe la raionul de electronice). Nu prea am răbdare şi obosesc repede la cumpărături.

În raioanele mari, variate, am unde să caut şi de multe ori găsesc ceea ce am nevoie, la preţuri acceptabile pentru categoria mea socială, mai ales că periodic sunt oferte bune. Doar răbdare să am…

(foto)

Vă voi povesti în continuare o mică întâmplare care a schimbat locul de unde îmi cumpăr hainele. Este şi o sugestie pentru hipermarketuri (dacă citeşte cineva de la marketing acest articol 🙂 ). Ultima oară când am fost la Real la cumpărături, dezavantajul distanţei  (se află în celălalt colţ al oraşului) a fost compensat de plăcerea de a fi ajutată de o angajată, într-un mod special.

Era o simplă angajată la raionul de confecţii, aranja puloverele în raft şi, când m-a văzut interesată de unul anume în faţa căruia ezitam, s-a apropiat şi, cu respect şi delicateţe feminină, mi-a dat o altă sugestie. Pentru că se asorta mai bine cu înălţimea şi cu conformaţia mea. Şi mi-a mai spus câteva idei în acest sens.

Am fost puţin contrariată la început de ineditul situaţiei. Am apreciat sfatul ei, după ce am probat ambele pulovere, şi l-am cumpărat pe cel sugerat de ea. Când voi mai cumpăra diverse obiecte de îmbrăcăminte, voi mai trece pe la Real, poate o voi găsi din nou pe acea femeie.

Ideea următoare a pornit de la această simplă angajată. Eficienţa va fi calculată de departamentul de marketing, însă cred că ar fi frumos şi util (atât pentru cliente, cât şi pentru hipermarket) să existe un loc special în raionul de confecţii, cu o persoană angajată special pentru a da câteva sfaturi (gratuite) în materie de stil, celor care doresc.

Multe femei (care poate nu au timp sau bani să îşi permită un specialist în domeniu) au nevoie doar de un mic impuls, de mici schimbări pentru a-şi îmbunătăţi stilul vestimentar. Rămâne la alegerea lor dacă urmează sfatul sau nu.

E ca o poveste de dragoste cu hainele. Cred că modul în care te îmbraci arată, într-o oarecare măsură, felul în care iubeşti (superficial sau profund, fidel sau schimbător, libertin sau conservator, pedant sau neglijent, etc, etc). Dar deja intrăm într-un alt domeniu…

Acest articol a fost scris pentru etapa 22 a concursului SuperBlog 2011.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s