Cinci meditaţii despre frumuseţe – Francois Cheng

Câteva idei traduse din cartea „Cinci meditații despre frumusețe” de Francois Cheng, din limba franceză.

„- La ce bun să vorbeşti despre frumuseţe dacă nu pentru a-l aduce pe om la ce e mai bun în el însuşi, rostind cuvinte care ar putea să îl transforme?

– Frumuseţea este ceva virtual, o dorinţă care izvorăşte din interiorul fiinţelor sau al Fiinţei, ca o fântână inepuizabilă care se manifestă ca o prezenţă strălucitoare şi unificatoare, care cheamă spre acceptare, spre interacţiune, spre transfigurare.

– Apărând din “a fi” şi nu din „a avea”, adevărata frumuseţe este, în esenţă, un mod de a fi, o stare a existenţei.

– Spiritul uman visează la eternitate. O eternitate de frumuseţe, nu de nefericire, ştiind totuşi că orice frumuseţe este fragilă, efemeră. Aici este o contradicţie. Răspunsul poate veni din modul în care concepem eternitatea. Aceasta ar putea fi o repetiţie plată a aceluiaşi lucru? În acest caz, nu ar mai fi vorba despre frumuseţe adevărată, despre viaţă adevărată. Căci adevărata frumuseţe este elanul Fiinţei spre frumuseţe şi reînnoirea acestui elan; adevărata viaţă este elanul Fiinţei spre viaţă şi reînnoirea acestui elan. O eternitate adevărată nu poate fi alcătuită decât din momente deosebite în care viaţa ţâşneşte spre trăirea deplină a extazului.

– Frumuseţea poate fi durabilă, dacă ne amintim că ea este o promisiune îndeplinită încă de la origini. De aceea dorinţa de frumuseţe nu se limitează doar la un obiect frumos; dorinţa aspiră să se reunească cu dorinţa originară a frumuseţii care a prezidat naşterea universului, aventura vieţii. Fiecare experienţă a frumosului, atât de scurtă şi totuşi transcenzând timpul, ne readuce de fiecare dată prospeţimea dimineţii lumii.

– Frumuseţea femeii nu rezultă doar dintr-o evoluţie fiziologică, ci este o cucerire a spiritului. Adevărata frumuseţe este conştiinţa frumuseţii şi a elanului spre frumuseţe, căci ea trezeşte iubirea şi îmbogăţeşte ideea noastră despre iubire.

– Frumuseţea cu adevărat materializată nu este niciodată doar frumuseţea unui chip. Ea este transfigurarea prin graţia întâlnirii unei lumini interioare şi a unei alte lumini care există acolo dintotdeauna, dar care este umbrită. Trans-figurarea înseamnă a auzi ceea ce se transformă în interior, și totodată ceea ce apare în spațiul dintre finit și infinit, între vizibil și invizibil.

– Frumuseţea şi bunătatea sunt cele două feţe ale aceleiaşi entităţi, organică şi operantă. Care este diferenţa dintre ele? Ar putea fi următoarea: Bunătatea este garanţia calităţii frumuseţii. Frumuseţea radiază bunătate şi o face dorită.

Autenticitatea frumuseţii este garantată de bunătate. Frumuseţea se justifică de la sine în ordinea vieţii, căci, înălţându-se spre starea de bucurie şi libertate, permite însăşi bunătăţii să depăşească simpla noţiune de datorie.

– Dostoievski: „Frumuseţea va mântui lumea„.

Reclame

2 comentarii la „Cinci meditaţii despre frumuseţe – Francois Cheng

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s