Drumul cu sens unic al Iubirii

Lumină clară, cer senin, soare generos, zăpadă învăluitoare, aer sclipitor… pur şi simplu frumuseţe greu de pus în cuvinte. Asta a fost minunea mea de azi. Fiecare pas era ca o închinare în faţa măreţiei şi tăcerii albe, o unduire într-un ocean de frumuseţe. 

Aşa mi-am adus aminte de un text mistic, nu-i ştiu autorul, pare a fi din tradiţia sufită:

„Călătoria îndrăgostitului este drumul cu sens unic al iubirii, iar lacrimile lui îl poartă într-un abis al dorului, al singurătăţii şi al suferinţei. Dar în acest deşert al suferinţei, când disperarea pare să fie singura noastră însoţitoare, ceva se naşte, ceva infinit de drag şi delicat, dincolo de înţelegerea noastră. Sufletul nostru simte intimitatea Preaiubitului său. Începem să trăim o iubire care este pe cât de îmbătătoare pe atât de dureroasă, pe cât de minunată pe atât de înfricoşătoare. Suntem treziţi de blândeţea atingerii Sale, de mireasma îmbrăţişării Sale.

Pentru fiecare îndrăgostit, această iubire este unică şi cel mai adesea prea intimă pentru a fi povestită. Este ceea ce ne-am dorit dintotdeauna, ceea ce dă vieţii noastre adevăratul ei sens. Fie prin suavitatea atingerii Sale, fie prin durerea intensă de a fi lipsiţi de cel Preaiubit, noi suntem prinşi în puterea iubirii care ne inundă întreaga fiinţă.

Calea mistică înseamnă să trăieşti legătura inimii cu Dumnezeu, legătura cea mai tainică a iubirii. Noi aspirăm să rămânem împreună cu El, să ne păstrăm atenţia asupra Lui. Dorim să fim împreună cu El, Cel pe care Îl iubim. Şi cu toate acestea lumea ne distrage şi pare că atât de uşor pierdem această legătură. Suntem prinşi de căile lumii, în dorinţele şi problemele noastre zilnice. Cât de repede uităm adevărata dorinţă a inimii noastre! Vălurile lumii se închid strâns în jurul nostru, seducându-ne cu miriade de imagini. Şi apoi inima noastră brusc ne cheamă şi ne amintim din nou. Ne întoarcem la El pentru că Lui îi aparţinem. Suntem retreziţi la iubire.

Şi astfel realizăm călătoria noastră gradată înapoi spre iubire, calea noastră în spirală care ne duce mai adânc şi mai adânc înăuntru. Cel pe care Îl iubim este mereu cu noi, şoptindu-ne secretele iubirii; noi avem nevoie de El şi cu toate acestea Îl uităm. Şi în centrul inimii noastre, ascuns chiar şi cunoaşterii noastre, misterul iubirii divine începe să se reveleze. În inima inimii noastre graţia lui Dumnezeu schimbă substanţa fiinţei noastre. Gradat suntem pătrunşi dinăuntru de o lumină care aparţine Soarelui sorilor, de o iubire care este prezenţă pură.

*****

Aceşti oameni „însemnaţi de Dumnezeu” nu pot aparţine nimănui altcuiva. Nici o altă relaţie nu îi poate împlini, nici un iubit uman nu poate să le stăpânească inima. Ei pot să se îndrăgostească de o fiinţă umană, însă ceva lipseşte întotdeauna, o notă esenţială care nu poate fi cântată. Oricât de mult pare să ofere viaţa exterioară, doar un singur lucru contează cu adevărat: inima iubirii de Dumnezeu.

Nu e uşor să fii al lui Dumnezeu. El ne cere întreaga noastră atenţie. Ne dăruim întreaga noastră viaţă şi inimă pentru scopul iubirii. Dăruiţi iubirii, suntem goliţi de orice ar putea să interfereze cu lucrarea iubirii. Suntem reconstruiţi ca o oglindă pentru iubirea de Dumnezeu astfel încât ea să poată străluci în lumea lui. Suntem şlefuiţi de problemele noastre, de dificultăţile vieţii noastre şi de durerea iubirii noastre pentru El.

Lucrarea îndrăgostitului este să fie atent la iubire, să rămână alături de chemarea interioară a inimii în ciuda tuturor dificultăţilor, în pofida tuturor distragerilor care îl înconjoară. Plângem, ne rugăm, luptăm să rămânem focalizaţi asupra Preaiubitului. Ne străduim să ne păstrăm inima curată. Lucrăm asupra noastră cu ardoare, cu perseverenţă şi răbdare. Prin tehnicile spirituale ale căii pe care ne aflăm, prin meditaţie, prin repetarea numelui lui Dumnezeu, noi aspirăm să ne reamintim de El cu fiecare răsuflare. Trăim deplinătatea vieţii noastre exterioare, familie şi slujbă, şi în acelaşi timp ne luptăm să ne păstrăm atenţia interioară focalizată asupra inimii. Pentru că nu există nimic în afara lui Dumnezeu. „

Reclame

7 comentarii la „Drumul cu sens unic al Iubirii

  1. Multi repeta cuvintele „numele lui Dumnezeu”, dar care este numele lui Dumnezeu? Cum chemam numele lui, necunoscand-ul? Cum slavim numele Lui? Vorbesc despre Dumnezeu-Tatal, nu despre Isus…Chiar si Isus in rugaciunea sa catre Tatal spune:”Sfinteasca-se numele Tau”…care nume? De ce e ascuns de noi? Cum sa-l slavim, sa-l chemam in ajutor, daca nu-l cunoastem?

    Apreciază

    • Când o strig pe mama, chiar daca nu îi spun pe nume, ea ştie şi eu ştiu că ea ştie. Cred că e la fel şi cu Dumnezeu.
      Există o parabolă în care un bătrân credincios a rămas o data singur acasă, fără nici o carte de rugăciuni. Când a venit vremea să se roage, a spus astfel (aproximativ): Doamne, eu nu ştiu cum să mă rog, nu ştiu cum să Te chem, însă voi spune acum literele alfabetului şi vei forma Tu cuvintele din ele.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s