„Da, recunosc cinstit: sunt femeie! Mi-a luat ceva timp să învăţ, să accept şi apoi să iubesc femeia din mine, dar acum sunt gata să strig în gura mare şi cu sufletul deschis: DA, SUNT FEMEIE! Mi-a fost greu să privesc în oglindă cu îngăduinţă, şi mai apoi cu blândeţe, femeia care se contura în linii delicate, dar ferme. Incet-încet imaginea nu mi s-a mai părut atât de neplăcută, ci din contră. Cu fiecare întâlnire, relaţionare, despărţire, comunicare, împărtăşire am păşit tot mai aproape de ceea ce credeam eu că este o femeie, cu tot ce are ea minunat sau perfectibil!” – citiți continuarea pe blogul Danielei Dumitrescu.

„Cum pot atâția să se nască și să moară ca niște anonimi, să nu lupte, nicidecum pentru a deveni staruri, ci pentru a lăsa ceva frumos în urmă, fie măcar o amintire în fața căreia ți se taie respirația… ” – din articolul lui Cygni.

ForestyMood – sunete din pădure