Pădurea – simbol al armoniei

Marcel Prevost, în prefaţa la volumul “La foret” de A. Jacquot, în 1911, spunea: “Frumuseţii mării şi a muntelui i se poate compara numai frumuseţea pădurii. Dar în splendoarea forestieră este un “nu-ştiu-ce” mai viu, mai apropiat sufletului uman. Un arbore mare este o fiinţă care respiră alături de noi şi care, departe de a ne sărăci aerul, îl purifică. Arhitectura arborilor, care variază fără sfârşit, ne oferă exemple inepuizabile de fantezie decorativă. Din pădure emană o senzaţie de liniştire, de seninătate, de reculegere. Arborele este şi umbră şi adăpost, şi toate acestea în pitoresc, în mişcare şi în culoare.”

“Medicament” inegalabil împotriva stresurilor, pădurea păstrează în adâncurile de umbră liniştea mult dorită şi reconfortantă, “trezită” doar din când în când de foşnetul frunzelor, murmurul izvoarelor sau ciripitul păsărilor. Iar dacă avem norocul să ascultăm şi concertul unei privighetori într-o luncă, acele clipe devin sublime. 

Efectele subtile ale pădurii

Interacţiunea complexă care există între plante şi om se manifestă pe mai multe planuri. Cel mai important dintre acestea ar putea fi considerat însuşi sistemul susţinerii vieţii pe Terra prin producerea de către plante a oxigenului necesar. Alte acţiuni ale fiinţelor vegetale ţin de asemenea de purificarea atmosferică, protecţia climatică, sursa de hrană pe care o reprezintă plantele pentru om.

Mai puţin menţionate şi cunoscute sunt însă influenţele plantelor (şi arborilor) asupra psihicului şi mentalului uman. Este inevitabil să nu apară un anumit efect (conştientizat sau nu) asupra omului în momentul în care biocâmpul acestuia interferează cu biocâmpul specific unei plante, unui arbore sau al unei păduri.

Pădurea a reprezentat dintotdeauna un element principal în viaţa oamenilor, căutat mereu mai ales pentru regenerarea şi liniştirea profundă care se poate obţine aici. Se poate spune chiar că nu există un echivalent al pădurii (nici chiar între metodele moderne) ca efect de contracarare a acţiunilor stressului sau diferitelor slăbiciuni generate de ritmul de viaţă actual.

Acest fenomen are cauze multiple: pe de-o parte cele ce ţin de aportul mărit de oxigen existent în păduri şi spaţii verzi, de liniştea şi frumuseţea naturală care produc un efect  audio-vizual profund regenerant; pe de altă parte, însă, cunoscând existenţa câmpului energetic în jurul fiecărei plante şi fiecărui arbore, putem spune că pădurea este un imens generator de bioenergie.

Acest efect, deşi nu era cunoscut în forma aceasta, era exploatat, spre exemplu de amerindieni, unde membrii anumitor triburi cunoşteau faptul că în momentul în care apărea o stare de epuizare fizică şi nevoie de regenerare era suficient să se aşeze la rădăcina unui pin şi să rămână nemişcaţi o anumită perioadă de timp pentru ca regenerarea să apară fără greş.

Unitatea Naturii

Evoluţia este o manifestare a potenţialelor latente. În fiecare lucru sunt conţinute toate lucrurile. În sămânţă este arborele, în arbore este pădurea. Nu există nimic care să fie lipsit de sentimente, nimic care să fie profan sau nespiritual, nimic care să nu aibă o unică valoare în cosmos. Viaţa este relaţională, interdependentă, interconectivă, un sistem de hrănire, de susţinere şi ajutorare reciprocă, nu numai fizică, dar şi psihologică şi spirituală.

Conştiinţa reprezintă şi sentimentul de a fi viu şi de a fi legat de toate formele de viaţă. Conştiinţa ca fiind sentiment pur există deja în plante, în arbori, este ascunsă în pietre, şi chiar în interiorul atomului. Aceasta înseamnă că fiecare lucru viu este conştient că totul este, în sensul conştiinţei, uman. Adevărata umanitate, care reprezintă sentimentul uman pentru toate formele de viaţă, reprezintă inima întregii vieţi. Plantele, arborii, animalele manifestă deseori acest sentiment de grijă mai mult decât unele fiinţe umane, care s-au închistat şi s-au izolat de umanitate. O asemenea lecţie ne-o dau plantele şi ierburile a căror existenţă este încă legată de unitatea naturii, la care ne-am putea întoarce pentru a ne putea înţelege mai bine pe noi înşine.

Plantele transmit impulsurile vital-emoţionale, forţa vitală ascunsă în lumină. Acesta este darul, graţia, puterea plantelor. Lumea vegetală, plantele, arborii, ne aduc dragostea, puterea hrănitoare a soarelui, care este aceeaşi energie cu cea a stelelor, a luminii. În această lumină, existenţa plantelor este un mare dar, un sacrificiu. Ele ne oferă nu numai valoarea lor nutritivă, dar şi întreaga lumină şi dragoste a stelelor. Ele ne aduc lumina Universului pentru a putea intra în viaţa acestui univers. Ele există pentru hrana psihologică într-o măsură la fel de mare ca pentru cea fizică. Sentimentele noastre sunt plantele, arborii, florile noastre interioare. Ele cresc în concordanţă cu percepţia noastră asupra naturii întregii vieţi.

Plantele, arborii există pentru a transforma lumina în viaţă. Fiinţele umane ca să transforme viaţa în conştiinţă, în dragoste. Plantele transformă lumina în viaţă prin fotosinteză. Fiinţele umane transformă viaţa în conştiinţă prin percepţie. Fiinţa umană este planta conştiinţei. Planta, care determină un proces similar la un nivel de evoluţie inferior, ne hrăneşte mintea şi sistemul nervos pentru a ajuta la acest proces.

Plantele ne aduc în comuniune cu energia soarelui exterior, în timp ce planta noastră interioară, inima, ne aduce în comuniune cu soarele interior. Dacă stabilim legătura corectă între planta exterioară şi cea interioară, atunci se va reîntregi în mod armonios circuitul luminii şi al vieţii.

Orice plantă, orice arbore are o valoare sacră, fiind un mijloc de comuniune cu întreaga natură. Mulţi dintre antici aveau un respect profund pentru lumea plantelor. Nu este vorba de o veneraţie superstiţioasă, nici de o sensibilitate la frumos, este o conştientizare a puterii pe care ne-o dau plantele.

Înţelepţii lasă plantele, arborii, florile să le vorbească. Iar ele le dezvăluie secretele lor, multe dintre ele mult mai subtile decât ar putea descoperi o analiză chimică. Apropiindu-ne plantele în acelaşi fel astăzi, şi privindu-le nu ca pe nişte obiecte pe care le folosim în mod egoist, ci tratându-le ca părţi integrale ale unităţii noastre, adevărata valoare a plantei, a arborelui se va mări.

A deveni un înţelept înseamnă a fi sensibil la existenţa plantelor, a comunica în mod conştient şi receptiv cu lumina plantei primită din univers. Trebuie să înveţi să asculţi când o plantă vorbeşte, să-i vorbeşti ca unei fiinţe umane şi să o priveşti ca un profesor.

Pădurea are efecte deosebite în plan vital, psihic, emoţional  asupra omului.  În primul rând, ea regenerează şi revitalizează fiinţa umană, îi conferă stabilitate, statornicie şi o echilibrează vital, amplificându-i potenţialul energetic.

Din punct de vedere psihic, pădurea contribuie la eliminarea tensiunilor, a stresurilor, la deschiderea fiinţei faţă de frumuseţea naturii şi a lumii. O plimbare printr-o pădure într-o zi însorită amplifică pofta de viaţă, imaginaţia creatoare, fantezia, bucuria de a trăi, încrederea în sine, voinţa, forţa interioară. Cei ce caută singurătatea, liniştea, le pot găsi în ascunzişurile pline de farmec ale pădurii. Această minune a naturii ajută fiinţa umană să se interiorizeze, să se purifice, să devină mai profundă, mai înţeleaptă. În pădure găsim momentul mult aşteptat de retragere, de meditaţie, simţim că ne apropiem mai uşor de misterul profund al vieţii şi al morţii, ne deschidem chiar faţă de noi înşine şi faţă de Dumnezeu.

“Când mă aflu printre voi, arbori din aceşti codri, scrie Victor Hugo, în tot ce mă înconjoară şi mă ascunde totodată, în singurătatea voastră, unde mă retrag în mine însumi, simt pe cineva care mă ascultă şi care mă iubeşte”.

(extras din conferinţa pe care am ţinut-o la seminarul despre Armonia şi sensul vieţii, martie 2012)

Anunțuri

One thought on “Pădurea – simbol al armoniei

  1. ” Frumoasa esti, padurea mea,
    Cand umbra-i inca rara,
    Cand printre crengi adie-abia
    Un vant de primavara”.

    Frumoasa esti, padurea mea,…..

    Este greu sa traiesti in padure, dar vine vara si mai ca m-as incumeta la o vacanta in tovarasia copacilor.Am cules zmeura acolo, bureti cu palaria cat „roata carului” (mai rar, ce-i drept ), am ascultat linistea unui luminis plin de soare si buburuze; acolo am vazut un fluture negru cu pete portocalii…

    O zi buna tuturor.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s