Icoana „Madona din Vladimir”

Am primit zilele acestea în dar imaginea icoanei „Madona din Vladimir”, una din cele mai venerate icoane ortodoxe, considerată protectoarea sfântă a Rusiei. În anul 1131, cneazul Kievului a primit-o în dar de la patriarhul Constantinopolului. Legenda spune că ulterior, fiul cneazului a vrut să o ducă în alt loc, dar, în timp ce convoiul care o transporta trecea pe lângă oraşul Vladimir, caii au refuzat să mai înainteze , iar oamenii au înţeles astfel că icoana voia să rămână în acel oraş.  De-a lungul timpului, se consideră că a făcut multe minuni, alungând dușmanii țării. Acum, ea se află la Moscova, în muzeul Tretyakov.

Face parte din categoria icoanelor „tandre”, în care copilul Iisus își îmbrățișează mama și îşi lipeşte obrazul de al ei, iar cercetătorii consideră că este mult mai umană și mai emoționantă decât celelalte icoane bizantine create în aceeași perioadă, nu doar pentru opera de artă în sine, ci și pentru că a anticipat curentul bizantin care urma să apară. Deseori, această icoană este considerată reprezentativă pentru sentimentul universal al iubirii materne și al grijii mamei pentru copilul ei.

Nu m-am simțit niciodată „apropiată” de Fecioara Maria, însă vreau să vă scriu rugăciunea de pe spatele icoanei pe care am primit-o, pentru că m-a impresionat adânc (și seamănă cu invocația Marilor Înțelepciuni din tradiția tantrică, despre care am mai scris aici). Conceptul de Mamă divină, salvatoare şi protectoare, este același, indiferent de tradiție, de învelișul cuvintelor sau de imaginea sub care apare.

„With your shinning example of faith, with your life of witness to the gospel, with that love with which you reach out to all as your children, may I too embrace them all in your heart, transforming for their sake, with the grace of the Holy Spirit, my life and my every need into an unceasing act of love and of offering. And thus would I prolong in myself your maternity in the order of grace, to the benefit of all humanity in this present life and in eternity to come.

Grant me, oh, Mother, a deep knowledge of you, immerse me in your moments of silence, which are moments of intense action. Give me your humble availability to the Lord, and your delicate care for the brethren. Lend me your heart with which to love;  live through me your desire to save. Amen!”

(Voi încerca o traducere a acestei rugăciuni, o voi posta ulterior aici).

Reclame

2 comentarii la „Icoana „Madona din Vladimir”

  1. Am cumparat icoana de la Manastirea Ramet . De cand am cumparat-o, simt nevoia s-o privesc permanent si s-o strang la piept. Emana tandrete. De aceea am cautat-o pe internet si am aflat ca exact asta semnifica, TANDRETEA MATERNA. Binecuvantat fie sufletul celui care a pictat-o, intru vesnicie!

    Apreciază

  2. Eu am cumparat icoana de la Manastirea Ramet si sunt foarte fericita sa vad ca circula, ducand cu ea mesajul caldurii iubirii materne.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s