Fă-te, suflete, copil…

„Fă-te, suflete, copil

Şi strecoară-te tiptil

Prin porumb cu moţ şi ciucuri,

Ca să poţi să te mai bucuri.”

(T. Arghezi)

(Nimic nu poate micșora lumina care strălucește din interior – Maya Angelou)

Reclame

2 comentarii la „Fă-te, suflete, copil…

  1. Când suntem mici comunicăm uşor aproape cu orice lucru. Obiectele din jur ni se par însufleţite, animate de o viaţă tainică pe care numai noi ştim să o privim.

    Apreciază

  2. „De treci codri de aramă, de departe vezi albind
    Ş-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint.
    Acolo, lângă izvoară, iarba pare de omăt,
    Flori albastre tremur ude în văzduhul tămâiet;
    Pare că şi trunchii vecinici poartă suflete sub coajă,
    Ce suspină printre ramuri cu a glasului lor vrajă.
    Iar prin mândrul întuneric al pădurii de argint
    Vezi izvoare zdrumicate peste pietre licurind;
    Ele trec cu harnici unde şi suspină-n flori molatic,
    Când coboară-n ropot dulce din tăpşanul prăvălatic,
    Ele sar în bulgări fluizi peste prundul din răstoace,
    În cuibar rotind de ape, peste care luna zace.
    Mii de fluturi mici albaştri, mii de roiuri de albine
    Curg în râuri sclipitoare peste flori de miere pline,
    Umplu aerul văratic de mireasmă şi răcoare
    A popoarelor de muşte sărbători murmuitoare.”


    Dar ce zgomot se aude? Bâzâit ca de albine?
    Toţi se uită cu mirare şi nu ştiu de unde vine,
    Până văd păinjenişul între tufe ca un pod,
    Peste care trece-n zgomot o mulţime de norod.
    Trec furnici ducând în gură de făină marii saci,
    Ca să coacă pentru nuntă şi plăcinte, şi colaci;
    Şi albinele-aduc miere, aduc colb mărunt de aur,
    Ca cercei din el să facă cariul, care-i meşter faur.
    Iată vine nunta-ntreagă – vornicel e-un grierel,
    Îi sar purici înainte cu potcoave de oţel;
    În veşmânt de catifele, un bondar rotund în pântec
    Somnoros pe nas ca popii glăsuieşte-ncet un cântec;
    O cojiţă de alună trag locuste, podu-l scutur,
    Cu musteaţa răsucită şede-n ea un mire flutur;
    Fluturi mulţi, de multe neamuri, vin în urma lui un lanţ,
    Toţi cu inime uşoare, toţi şăgalnici şi berbanţi.
    Vin ţânţarii lăutarii, gândăceii, cărăbuşii,
    Iar mireasa viorică i-aştepta-ndărătul uşii.

    Şi pe masa-mpărătească sare-un greier, crainic sprinten,
    Ridicat în două labe, s-a-nchinat bătând din pinten;
    El tuşeşte, îşi încheie haina plină de şireturi:
    – Să iertaţi, boieri, ca nunta s-o pornim şi noi alăturï.”( Mihai Eminescu, Calin- File de poveste)

    „Astazi chiar de m-as întoarce
    A-ntelege n-o mai pot…
    Unde esti, copilarie,
    Cu padurea ta cu tot?” (1879, 1 februarie)

    Versuri de la: http://www.versuri.ro/

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s