Ţara munţilor albaştri

După 20 de ani, am refăcut o călătorie de suflet pe Ceahlău, muntele copilăriei mele. Ultima oară când am urcat pe vârful Toaca, a fost imediat după terminarea bacalaureatului, înainte să aflu rezultatele finale ale examenelor. Acum a fost ca o reîntoarcere la origini. Între timp, am mai urcat la cascada Duruitoarea, însă nu am ajuns pe vârf (la 1904 m).

De obicei, simt atmosfera muntelui ca fiind masculină, fortifiantă, spartană, aridă. De data aceasta, muntele m-a întâmpinat ca o mamă puternică şi bună, cu braţele deschise, poate și pentru că pădurea ajunge până aproape sus, la cabană. Am întâlnit mulți copii, care urcau alături de părinții și bunicii lor, chiar copii mici, de 3-4 ani, bucuroși, plini de elan, care îi trăgeau după ei pe cei mari, așa cum fusesem și eu. Mă simțeam ocrotită, ca un copil în brațele și în inima Mamei.

Deși urcușul era dificil pe unele porțiuni, deși nu am recunoscut nimic din vacanțele copilăriei, mă simțeam ca într-o grădină fermecată, nu îmi venea să cred că totul părea foarte simplu, firesc, eram acasă. Aveam senzația că muntele mă hrănește, îmi dă viață, parcă îmi făcea o transfuzie și îmi regenera fiecare celulă, fiecare gând, fiecare respirație. Întineream pe măsură ce urcam, până am ajuns sus, ca un copil inocent, curat, cu ochii plini de lumina depărtărilor albastre.

Cum să pun în cuvinte minunea infinitului de blândețe și bunătate pe care l-am simțit acolo, pe vârf? Îmi venea să strig: “Asta este țara mea, țara munților albaștri!” O țară de frumusețe și minunare.

Eram pe vârf și auzeam slujba de la schitul Ceahlău, situat mai jos, mai departe, ca și cum eram lângă biserică. Am înțeles de ce oamenii au considerat Ceahlăul muntele sfânt al Moldovei, de ce aici fiecare stâncă are o legendă, iar de la poalele muntelui începe una din cele mai spirituale zone din țară (mănăstirile din Moldova).  Aici, pe vremuri, totul era trăit ca fiind sacru și viu: muntele, pădurea, izvoarele…  E un munte “accesibil”, uman, apropiat, parcă e viu și respiră împreună cu oamenii.

Lacul Bicaz (marea dintre munți, cum a  fost numit) înconjura strălucitor o parte a muntelui. Mi-am încins amintirile cu acest brâu de frumusețe și am revenit la câmpie, să aduc mărturie despre minunea trăită acolo, sus, pe vârf.

PS1: Rezervația Parcului Ceahlău este una dintre cele mai bine întreținute din țara noastră. Pentru cunoscători, noi am ales să urcăm pe Lutul Roșu și să coborâm pe Jgheabul fără hotar, spre Izvorul Muntelui. Am dormit o noapte la cabana Dochia, am văzut apusul după o furtună în depărtările albastre (așa cum privim uneori fulgerele pe mare, la distanță), am așteptat răsăritul să ne mângâie frunțile și să ne binecuvânteze ziua, am lăcrimat de frumusețe pe vârf și am coborât, aducând după noi ploaia multașteptată de localnici. (Oare lacrimile aduse omagiu muntelui au îmbunat vremea?)

Reclame

3 comentarii la „Ţara munţilor albaştri

  1. Multumim, Doamne, ca sunteti si va putem spune „La multi ani sanatosi si fericiti !”Iar daca Ceahlaul se adauga cu zilele si amintirile lui, cu atat mai bine. La multi ani, iti dorim curaj si intelepciune, iubire si liniste,sanatate si bucurii. La multi ani in fiecare zi !

    Apreciază

  2. Eu si muntele (Posted on 13 mai 2010 by Veronica)

    Pasarile au disparut pe cer,
    Si ultimul nor se evapora chiar acum.
    Stam impreuna, eu si muntele,
    Pana cand, in final, numai muntele ramane.

    Li Po

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s