Cu toate că au parfumuri de-a dreptul impresionante, cele mai multe odorizante de cameră sunt sintetice, conţin substanţe care îţi afectează sănătatea şi sunt în acelasi timp dăunatoare pentru mediu.
Un deodorant de cameră natural, fără efecte adverse pentru sănătatea ta, dar şi foarte ieftin, poate fi realizat din bicarbonat de sodiu şi uleiuri esenţiale.
Bicarbonatul de sodiu absoarbe mirosurile neplăcute, motiv pentru care este folosit de multa vreme ca o metodă la îndemână pentru împrospătarea aerului din locuinţe, dar şi pentru curăţenie sau igienă personală.
Ce trebuie să faci este să torni bicarbonat de sodiu într-un borcan (cu o forma interesantă), în care să pui apoi câteva picaturi de ulei esential (8 – 10 picături), în funcţie de cât de puternic vrei să miroasă. Găureste apoi capacul borcanului şi, dacă vrei să-i oferi un aspect interesant, lipeşte deasupra hârtie decorativă sau material textil. Alege uleiurile naturale de lavandă, bergamotă, citrice, trandafir etc.
Mirosul durează câteva luni, iar dacă se estompează, mai poţi adăuga câteva picături din când în când. Simplu, ieftin şi sănătos!
(sursa: mail)
Buna Veronica,
Am inceput sa citesc articolele tale de ceva timp si azi am vrut sa iti multumesc pentru tot ce ne-ai dat pana acum mie si celorlalti care citim ce scrii, pentru munca minunata pe care o faci cu tine si cu altii si ma lumineaza sa stiu ca te bucuri de drumul tau spre implinirea sinelui tau superior.
Cu drag, Alina
ApreciazăApreciază
Dragă Alina, mă bucur că ceea ce fac, scriu, transmit sau intermediez vă ajută. De aceea am creat acest blog :).
ApreciazăApreciază
Multumesc draga mea pentru odorizantul cu care imi improspatezi de foarte multe ori setea de informatii si sfaturi ! este odorizantul in care baza este DRAGOSTEA TA iar picaturile sunt INFORMATIILE, diverse mereu! si ce bine eeeeeeeeeeeee!!!
Te iubesc !
ApreciazăApreciază
Multumesc Veronica !
Te imbratisez !
ApreciazăApreciază
Si eu va multumesc pentru aceste raspunsuri entuziaste, mai ales ca reteta nu imi apartine, eu doar am transmis-o.
ApreciazăApreciază
Foarte interesant! Recomand uleiul de pin!
ApreciazăApreciază
ce Blog interesant. decat faci copy si paste de la alte site-uri. uite aici originalul. http://www.financiarul.ro/2013/10/24/cum-sa-ti-faci-un-odorizant-de-camera-sanatos-si-ecologic/
ApreciazăApreciază
Am mentionat ca am primit acest text prin emmail, asa cum poti citi la sfârşitul textului. Iar articolul pe care l-ai indicat a apărut la un an de la publicarea lui pe blogul meu, fără să pomenească sursa 🙂
ApreciazăApreciază