Povestirile unei Seherezade moderne (7 – Ora de limbă română)

– Am primit rolul unei felii de brânză? Să fiu moale, sfioasă și palidă ca luna? strâmbă din nas fata, cu aerul unei primadone.

– Cu talentul  tău, poţi fi brânză-muşchetar sau brânză-tigru, înţepătoare sau parfumată în brad, pufoasă sau tăioasă. Câștigarea concursului de interpretare este la fel de posibilă ca brânza de iepure dacă nu te mobilizezi mai mult, o încurajează băiatul.

Este cea mai aşteptată oră de către toţi copiii: lecţia de limba română. Fiecare elev a devenit fan al profesorului, un om plin de pasiune, care inspiră atât copiii, cât şi colegii din cancelarie prin prezenţa impunătoare şi modul de a preda.

De această dată, copiii au primit tema să (re)descopere sau să creeze expresii vechi, noi sau inedite care să conţină cuvântul “brânză”, pe care apoi să le interpreteze în scurte dialoguri. Prima pereche a terminat, urmează doi băieţi care joacă rolurile a doi vecini supăraţi.

Frate-frate, dar brânza-i pe bani! șuieră artistic Andrei. Nu e nici o brânză de capul tău dacă nu poţi să-mi plăteşti fânul!

Brânză-n sticlă ce ești! După atâţia ani în care am fost alături de tine? Gata, am stricat brânza pe tine! Să nu te mai văd, du-te opt cu a brânzei nouă! Cătălin abia se abţine să nu râdă, în timp ce se preface că îi întoarce spatele mânios.

Alina nu a avut cu cine să facă pereche.

Brânză bună în burduf de câine! se plânge ea în rolul unei mame dezamăgite. Te-ai înhăitat cu haimanalele alea şi ce mare brânză ai făcut? Of, băiatul meu, am greşit că nu te-am învăţat mai bine să alegi brânza de zer

În final, ia cuvântul şi Mihaela, încântată de transformarea unei zicale cunoscute, cu care speră să îl “dea gata” pe profesor.

Brânza dulce mult-aduce, în special calciu, minerale şi vitamine.

–  Şi nici nu îngraşă, îi ţine isonul colega ei de bancă. Nu ştie ce să mai spună, aşa că adaugă îndrăzneaţă: Daţi-ne un cuvânt mai optimist, domnule profesor, expresiile astea sunt cam triste, noroc că ne place brânza şi nu o lăsăm aşa uşor.

(imaginea de aici)

Mulţumit, profesorul le-a dat pentru ora următoare, cuvântul-temă “floare”. Va fi  (cu totul) altă brânză…

Seherezada a consemnat această lecţie originală de limbă română pentru etapa a 7-a a concursului Superblog 2012.

Reclame

5 comentarii la „Povestirile unei Seherezade moderne (7 – Ora de limbă română)

  1. Un citat din Citadela, autor Antoine de Saint-Exupery :
    „Nu-i asculta deci niciodata pe cei care vor sa-ti fie de folos sfatuindu-te sa renunti la una din aspiratiile tale.Vocatia ta atarna greu in tine, si dupa aceasta o recunosti.Iar daca o tradezi, pe tine te mutilezi, dar afla ca adevarul tau se va implini incet, caci el e asemenea nasterii unui arbore, nu simpla alcatuire a unei formule, fiindca timpul e cel care joaca, in primul rand, un rol, iar tu trebuie sa devii altul, urcand un munte abrupt.Caci fiinta noua, care este unitate degajata din diversitatea lucrurilor, nu ti se impune ca o solutie de rebus, ci ca o potolire a conflictelor si vindecare a ranilor.Iar puterea ei nu o vei cunoaste decat atunci cand se va implini.Iata de ce am respectat intotdeauna, la om, ca pe niste zei de multi uitati, tacerea si rabdarea.”
    Cred ca ai inceput sa scrii mai bine, si mi se pare minunat.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s