Povestirile unei Seherezade moderne (10 – Trei îngeri)

În grupurile de dezvoltare personală şi mai ales în cele legate de copii, circulă o povestire impresionantă, se pare pornită de la un sâmbure de adevăr. Iată această anecdotă, pe scurt: mama vine fericită acasă de la maternitate cu al doilea nou-născut. Primul copil, în vârstă de 4 ani, este total fascinat de frăţiorul lui, îl alintă toată ziua, îl drăgăleşte, stă mereu în preajma lui şi cere curând să fie lăsat puţin timp singur cu el.

Îngrijoraţi să nu îi facă inconştient vreun rău celui mic, părinţii instalează o cameră de supraveghere şi îl lasă apoi pe băieţel să intre singur  în camera bebeluşului, fiind pregătiţi să intervină în caz de nevoie. Uimiţi, ei văd cum, imediat ce uşa s-a închis în spatele lui, băieţelul se apropie de pătuţ şi vorbeşte cu frăţiorul lui: “Hai, povesteşte-mi repede cum mai e în lumea îngerilor, că eu am început să uit.” Îmi place să cred că a fost o întâmplare reală… 

(imaginea de aici)

Ceva asemănător a trăit o prietenă, mamă a trei fetiţe, în vârstă de 2, 5 şi respectiv 6 ani. De curând şi-a reluat serviciul, după ultimul concediu de maternitate, însă mereu e cu gândul la copii. Nu îi lasă singuri, este mereu un adult în preajma lor, însă ea îşi aminteşte şi acum poznele trăznite pe care le-a făcut când era mică, chiar în apropierea părinţilor ei.

De aceea, pentru a fi liniştită cât timp e departe de fetitele ei dragi, soţul i-a instalat în tot apartamentul camere  moderne de supraveghere IC-7100 de la Edimax (niște frați mai pitici ai roboțelului R2D2 din Războiul Stelelor), care îi transmit pe telefonul smart imagini și sunete în timp real, din toate unghiurile, prin tehnologia Plug-and-View (PnV). Când vrea să verifice, doar se conectează la internet, deschide aplicaţia EdiView şi…

Şi aproape a leşinat la birou în ziua în care a văzut în direct, pe telefon, cum fetiţele ei desfăceau pernele pentru a scoate penele şi puful (avea perne adevărate, nu din cele moderne). Mama ei făcea prăjituri în bucătărie, după ce verificase dacă au adormit (ar fi trebuit să ştie să verifice mai bine…) Abia le mai putea zări prin ceața pufoasă care se așternea ușor. Cele două mai mari, foarte serioase, discutau cum să îşi facă aripi de înger, iar pe cea mică voiau să o tăvălească prin puf, aşa cum văzuseră la televizor, ca să se lipească direct pe ea… 

A durat câteva zile până au reuşit să strângă puful din toate cotloanele.

La aniversări privesc cu drag înregistrarea, dorindu-le fetiţelor să îşi păstreze cât mai mult timp sufletul de copil…

Cu descrierea acestei „pufoşenii” Seherezada participă la etapa a 10-a a concursului SuperBlog 2012.

Reclame

3 comentarii la „Povestirile unei Seherezade moderne (10 – Trei îngeri)

  1. „Un zarzar mic, in mijlocul gradinii,
    Si-a rasfirat crengutele ca spinii,
    De frica sa nu-i cada la picioare
    Din crestet, valul subtirel de floare”.

    Ganduri bune, din suflet, pentru toata lumea.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s