Povestirile unei Seherezade moderne (12 – Eliberarea de timp)

Imaginaţi-vă o balanță. Poate fi un cântar din piaţă sau un instrument farmaceutic: indiferent cât ar fi de încărcate, talerele “fac curte” punctului de echilibru fără de care nu ar apărea tăcerea nemișcării.

Acest centru al balanței trebuie să fie bine „uns”, altfel, oricât de mult ne-am strădui, nu vom putea să aducem talerele în același plan orizontal. Iar ungerea lui se face din afara instrumentului, căci “nici o problemă nu poate fi rezolvată la același nivel de cunoștințe la care a fost creată”, după cum afirma Einstein.

În cazul nostru, talerele acestei delicate balanțe ar putea fi viața profesională și cea personală (sau viața amoroasă și cercul de prieteni, sau alimentaţia și sănătatea, oricare două aspecte aparent contradictorii pe care am vrea să le echilibrăm).

(imaginea de aici)

Continuând analogia, cât timp mă voi afla doar pe un taler al balanței, nu voi putea face decât să “ușurez” sau să “dau greutate” încărcăturii sale, fără să pot influența greutatea celuilalt taler. De exemplu, dacă mă aflu pe talerul profesional, pot să urmez cursuri de perfecționare în domeniu. Dacă mă aflu pe talerul vieții personale, pot învăța un nou sport care îmi face plăcere sau să renunț la relațiile nesănătoase.

Să schimbăm acum perspectiva. Imaginați-vă un artist care combină cu măiestrie culorile pentru a crea tabloul vieții sale. Pune puţin roşu, se dă un pas în spate, are imaginea de ansamblu, iar se apropie, pune albastrul la locul lui, iar se dă câțiva pași în spate şi priveşte tabloul… 

(Imaginea de aici)

Aşa poate fi şi cu viaţa noastră. Putem ieşi în afara aspectelor pe care dorim să le echilibrăm, pentru a dobândi o imagine de ansamblu, iar apoi să revenim şi să acţionăm clar şi eficient în cadrul fiecăruia, cu o viziune îmbogăţită. Epuizantul du-te-vino dintre cele (minim) două talere dispare dacă mă ocup de legătura dintre ele, şi anume eu însămi, axul balanţei. Dar… cine sunt eu, dincolo de rolurile pe care le joc, la muncă sau acasă?

Cheia care funcţionează în cazul meu este meditaţia, care mă ajută să schimb perspectiva: nu mă mai concentrez asupra norilor (de orice fel ar fi ei), ci văd cerul senin al vieţii mele, fundalul pe care atât viaţa profesională, cât şi cea personală se desfăşoară. Nu mă mai concentrez asupra timpului, ci asupra eternităţii. Adică asupra prezentului.

(imaginea de aici)

Poate părea ceva foarte abstract, la început. Avem nevoie de timp şi pentru a practica meditaţia; de unde să îl mai luăm şi pe acesta? Aplicarea metodelor de management al timpului poate fi un prim pas spre eliberarea de sub dominarea lui, prin cunoaștere și voință.

Spiritualitatea este o cale spre găsirea echilibrului în viaţă. Argumentele sunt subiective, însă metodele sunt clare, eficiente şi au trecut proba timpului, aşa cum ne dovedesc înţelepţii. Timpul este întotdeauna la îndemâna noastră, ca aerul pe care îl respirăm, iar folosirea lui este determinată de sistemul personal de valori, în fiecare situaţie. Treptat, prin experienţă directă, înţelegem că descoperirea şi trăirea simţului sacrului ne oferă tot timpul din lume şi armonia între toate rolurile pe care le avem în viaţă.

(Imaginea de aici)

Seherezada a meditat și a scris aceste rânduri pentru etapa a 12-a a concursului SuperBlog 2012.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s