Povestirile unei Seherezade moderne (24 – Auto-cunoaştere altfel)

În urmă cu mai mulţi ani, am participat la un seminar de dezvoltare personală mai “altfel”, de unde mi-au rămas câteva amintiri bune. Una dintre ele este un test de auto-cunoaştere, care poate fi mai profund sau mai superficial în funcţie de tipul întrebărilor respective şi modul de realizare. În acel seminar, ideea de bază era aceea de auto-cunoaştere prin acces la nivelul subconştientului: prin folosirea anumitor tehnici respiratorii, se ajungea ca răspunsul la întrebări să fie dat spontan, fără intermedierea minţii, ci direct din subconştient, sub formă de imagini, senzaţii, etc. Astfel, eu am fost surprinsă descoperind în mine lucruri până atunci necunoscute.

Tehnica decurge astfel: după intrarea în starea de relaxare şi calmare a minţii, cel care ghidează rosteşte întrebarea, iar prima imagine sau senzaţie care apare este apoi detaliată cu ajutorul altor întrebări secundare. Este esențial ca răspunsul la toate aceste întrebări să fie simțit spontan, nu gândit, nu analizat, nu premeditat, de aceea este importantă pregătirea specială anterioară. Dacă tehnica se face în grup, întrebările secundare sunt general valabile, dar dacă se face în doi (o persoană ghidează, alta răspunde) întrebările se modifică în urma răspunsurilor. Iată în continuare câteva exemple.

Dacă ai fi o pasăre, ce pasăre ai fi? Din această lume sau din una imaginară, a poveştilor sau a unei cărţi? Ce culoare au penele? Ești o pasăre cântătoare sau nu? Unde ai cuibul, în ce zonă a lumii? Ești migratoare? Ești apropiată de oameni sau izolată? Ești solitară sau trăiești în grupuri? etc.

Dacă ai fi o carte, ce carte ai fi? Ce domeniu te caracterizează? Cum ești scrisă: de mână sau tipărită, alb-negru sau color, cu imagini sau nu? În ce limbă? Cum arată coperta ta? Ce fel de hârtie ai? Cât de veche ești? Ce mesaj transmiți? etc.

La acel seminar, tehnica s-a realizat în liniște, cu pregătire și ghidare. Am regăsit-o ulterior popularizată sub forma unor “lepșe” pe internet (adică cineva îți trimite câteva întrebări, la care răspunzi pe blogul personal, iar apoi trimiți mai departe întrebările altor persoane). E și asta o modalitate de socializare și de a face cunoştinţă cu cineva, mult mai superficială comparativ cu modul în care am realizat-o  eu prima dată (de fapt, scopul ei iniţial nici nu este atins în această formă).

Doar pentru distracție, am încercat și eu să dau răspunsul la o asemenea întrebare: “Dacă ai fi o mașină, ce fel de mașină ai fi?” Fără relaxarea minții, răspunsul a fost dur: nu vreau să fiu mașină, nici avion, nici computer nu vreau să fiu, mă simt bine om!

La a doua încercare, mai bine pregătită și liniștită, am avut o surpriză. Iată ce am scris atunci: “Sălbatică. Liberă. Inconștient de curajoasă. 4 x 4. Aventuroasă. De neoprit. Profesionistă. Nepăsătoare la noroi, zăpadă sau deşert. Ultra-rezistentă. Cu mult autocontrol. Prevăzătoare. Adaptabilă. Economică. De un roşu regal. Inteligentă. Extremistă. Privesc răsăritul pe nisipul ud, contemplu stelele pe creste. Inspiratoare. Seducătoare. Încăpăţânată. Cuceritoare. Independentă. Puternică. Non-conformistă. Triumfătoare.”  Se pare că în mine este ascunsă (foarte bine chiar) varianta  feminină a lui Indiana Jones. Aveam nevoie de o mașină ca să îmi dau seama de asta…

PS: Merită să faceţi testul acesta în scopul descris iniţial, cu cineva pregătit care să vă asiste. Veţi avea surprize mari, aşa cum a avut şi Seherezada scriind acest articol pentru etapa a 24-a  concursului SuperBlog 2012!

Imginea de aici.

Reclame

Un comentariu la „Povestirile unei Seherezade moderne (24 – Auto-cunoaştere altfel)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s