Viața este poarta noastră spre nemurire – invitație spre eternitate

În acest weekend (15 martie 2013), la centrul Kamala începe un nou ciclu de seminarii dedicate tantrei, mai precis celor 10 Mari Înțelepciuni (numite Dasha Maha Vidya în limba sanscrită), considerate a fi esența acestui drum spiritual.

Nu toți oamenii pot alege această cale directă a inimii (dincolo de tantra de „mâna stângă” sau „de mâna dreaptă”, cu alte cuvinte dincolo de căile tantrice care includ sau nu aspectele sexuale). Este nevoie de o inimă puternică, de un dor pe măsură, de o chemare interioară de neoprit. Este nevoie de încredere în Frumusețe și în Iubire. Și chiar dacă doar o singură fracțiune de secundă în viața ta ai trăit așa ceva, nu o vei putea uita niciodată.

În apropierea echinocțiului de primăvară, la fel ca în urmă cu trei ani, la fel cu multe alte dăți, va avea loc primul seminar din această serie, dedicat înțelepciunii și forței de transformare a timpului, numită în tantra Kali. În Brașov – 15-17 martie, în București – 22-24 martie 2013. Se va lucra cu o mantra lungă și cu o yantra vie (simboluri și instrumente ale tantrei).

kali-yantra-11

Iată o foarte scurtă prezentare scrisă de Simona Trandafir, profesoara de yoga ce va ține acest seminar:

„Toţi cei care sunt nemulţumiţi că viaţa progresează prea încet şi nu mai au răbdare, o invocă pe Kali: „căci loviturile ei distrug răul în ei şi îl transformă în putere şi adevăr, nimicesc ceea ce este strâmb şi pervers, şi elimină ceea ce este impur sau defectuos. Fără ea, ceea ce se face într-o zi ar fi durat secole întregi” (Aurobindo).

Înţelepciunea lui Kali ne ajută să trăim profund fiecare clipă, să ne bucurăm de viaţă, pentru că viaţa este poarta noastră spre nemurire.

Richard Jefferies scria: “Acum este eternitatea, mă aflu în centrul ei. Este în jurul meu la răsăritul soarelui, eu sunt în ea la fel ca fluturele care zboară în aerul plin de lumină. Nimic nu se va mai petrece, totul este acum. Acum este eternitatea; acum este viaţa nemuritoare.”

Kali ne dăruieşte această viaţă eternă, mai bine spus ne face conştienţi de această realitate. Ea este viaţa care există în moarte şi moartea care există în viaţă. A fi conştient de viaţa din moarte şi de moartea din viaţă este una din modalităţile care pot trezi în noi înţelepciunea specifică lui Kali.

O altă metodă este atenţia focalizată asupra respiraţiei. Există o foarte mare diferenţă între a respira involuntar tot timpul şi a respira conştient fie şi pentru o perioadă scurtă. Unindu-ţi conştiinţa la fiecare pas cu inspiraţia şi expiraţia, devii conştient de forţa pranică ce-ţi susţine fiinţa şi apoi de marea forţă pranică a cosmosului, care este Kali.

Tot o metodă pentru trezirea înțelepciunii lui Kali este să te detaşezi, sau ”să mori” , cum spun înţelepţii, pentru toate obiectele gândirii, grijile, neliniştile, ambiţiile, lucrurile plăcute şi cele neplăcute. ”Înseamnă să arunci mintea în fiecare zi în cea mai înaltă flacără a focului conştiinţei. În fiecare zi, înainte de a adormi, să îţi goleşti mintea, ca şi cum ar fi ultima zi. Acest lucru face de asemenea ca fiecare nouă zi să fie ca o primă zi şi transformă însăşi viaţa într-o meditaţie”.”

Vă recomand din toată inima să participați la acest seminar, dacă puteți ajunge fie în Brașov, fie în București. Vă poate transforma complet viața, așa cum s-a întâmplat cu atâția oameni care au avut curajul să facă acest prim pas. Eternitatea este în noi, să o trăim împreună, în Inimă!

time travel

Seminariile vor avea loc astfel:

– în Brașov 15-17 martie (înscrieri până miercuri 13 martie)

-în București 22-24 martie (înscrieri până miercuri 20 martie).

Taxa de participare 150 lei.

Program orientativ: vineri 17-20 (prezența necesară), sâmbătă 9-19 (cu pauză de prânz), duminică 9-17 (cu pauză de prânz). Se poate asigura cazare pentru persoanele din alte localități.

Informații și înscrieri: 0731.32.42.41 (Veronica) sau email contact(at)kamala.ro.

Puteți vedea imagini de la seminariile anterioare aici și pe blogul Simonei Trandafir (tantra-mahavidya.com).

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s