Ce stea îți călăuzește viața?

La începutul practicii mele spirituale, am avut șansa să întâlnesc o profesoară deosebită, care mi-a deschis ochii și sufletul spre frumusețea și profunzimea sistemului yoga. Timpul a trecut, condițiile exterioare s-au schimbat, noi înșine am crescut, în ani și în experiență. Însă ceea ce ne unește chiar și după mai bine de 25 de ani este vibrația inimii, spus foarte simplu.

Una din lecțiile importante, esențiale chiar, în yoga este inițierea într-o mantra (cuvânt de putere, instrument al minții). Pe vremuri, ca să primești o mantra  căutai ani mulți un maestru dispus să te inițieze, după pregătiri îndelungate și uneori costisitoare. În zilele noastre, dacă te preocupă subiectul, poți să găsești mantre „pe toate drumurile”, însă rar ai șansa să fii ghidat direct de un om cu experiență reală.

Îmi aduc și acum aminte cum am tot amânat inițierea în mantra Înțelepciunii eternității (prima din cele zece despre care vreau să vă vorbesc), încă nu înțelegeam la ce îmi trebuie. Un prieten bun de atunci m-a convins să merg la acel curs. În jurnalul meu personal nu am găsit notițe despre acea zi, însă îmi amintesc foarte clar momentul și întrebarea la care a trebuit să răspund înainte să primesc inițierea în acea mantra. În jurnal se poate vedea cu ochiul liber cum s-au schimbat stilul și conținutul însemnărilor. Pe scurt, acea prezentare și mantra respectivă mi-au schimbat viața. În bine. În frumusețe. Spre Dumnezeu. Am avut norocul (karma buna, șansa, spuneți-i cum vreți) să rămân aproape de această profesoară. Iar ea nu m-a lăsat (oricât de mult m-am „străduit” eu).  

Indiferent de suișurile și coborâșurile vieții, indiferent de asperitățile superficiale pe care le mai avem în relațiile din această lume, Înțelepciunea ne poate fi călăuză și țel. Căutați ceea ce este mai înalt, mai profund, mai frumos, mai sacru în viața voastră și lăsați să strălucească prin voi Lumina.

Această introducere personală se dorește a fi o invitație la deschiderea unui program de conferințe în care vor fi prezentate cele zece mari înțelepciuni ale tradiției tantrice, esența sistemului yoga. Din proprie experiență afirm că este o prezentare profundă, autentică, trăită, și mai ales greu de găsit. Ultima oară în România, au fost realizate sub forma unui ciclul de 11 seminarii care s-au încheiat în anul 2015. Nu știm ce ne rezervă viitorul, așa că vă invit să „profitați” acum.

Cele 10 raze ale înțelepciunii sunt, după cum urmează:

– Înțelepciunea eternității trăită într-o clipă (Kali, conferința pe 10 februarie 2018)

– Înțelepciunea Compasiunii călăuzitoare (Tara, conferința pe 14 aprilie 2018)

– Înțelepciunea iubirii pure (Tripura Sundari, conferința pe 26  mai 2018, atenție! inițiere pe 10-11 martie 2018!)

– Înțelepciunea cunoașterii profunde (Bhuvaneshwari)

– Înțelepciunea purificatoare (Tripura Bhairavi)

– Înțelepciunea discernământului spiritual (Chinnamasta)

– Înțelepciunea luminii de dincolo de întuneric (Dhumavati)

– Înțelepciunea fascinației (Bagalamukhi)

– Înțelepciunea armoniei totului (Matangi)

– Înțelepciunea splendorii copleșitoare (Kamalatmika).

Dacă ceva a tresărit în voi citind aceste rânduri, dincolo de forma cuvintelor, vă aștept în comunitatea celor care caută înțelepciunea, în această lume, în această viață.

Conferința va fi ținută de profesoara de yoga și meditație Simona Trandafir și va avea loc la Centrul de Yoga și Meditație Kamala, din Brașov, str. Avram Iancu nr. 54, sâmbătă, 10 februarie, începând cu ora 11.

Intrarea este liberă.

Înscrieri și informații: tel. 0731.32.42.41 sau e-mail centrulkamala@gmail.com

stea

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s