Program pentru sănătatea spatelui, 6 oct – 24 nov 2020

Sănătatea spatelui și flexibilitatea coloanei vertebrale reflectă armonia întregii noastre ființe, din punct de vedere fizic, energetic, psiho-mental și spiritual.

Cauzele profunde ale afecțiunilor spatelui pot fi îndepărtate dacă îmbunătățim modul nostru de viață. Iar aceasta se poate face prin studiu, înțelegere, mișcare conștientă, atitudini și exerciții specifice, practicate o perioadă corespunzătoare.

OBIECTIVELE programului sunt:

  • eliminarea disconfortului și durerilor generate de afecțiunile de la nivelul spatelui și al coloanei vertebrale
  • amplificarea energiei interne și a stării generale de sănătate
  • înțelegerea cauzelor anatomice, subtile, energetice sau psihologice
  • trezirea conștienței specifice unei atitudini spirituale în fața vieții.

Se folosesc următoarele modalități practice:

  • posturi yoga și meditație
  • exerciții de respirație și relaxare
  • tehnici de auto-masaj
  • exerciții de mobilitate și fortificare a musculaturii
  • recomandări pentru îmbunătățirea alimentației, atitudinii psiho-mentale, stilului de viață.

Din tematică:

  • Postura corectă, elongația și stabilizarea coloanei
  • Elemente de anatomie fizică și subtilă (somatizarea emoțiilor, tipare mentale eronate)
  • Tehnici specifice pentru zona lombară, toracală, cervicală
  • Importanța respirației, corelația diafragmă – mușchiul psoas
  • Exerciții de mobilitate, tehnici de masaj și auto-masaj
  • Recomandări pentru situații de criză.

Informații administrative
Vă recomandăm să aveți haine comode pentru a putea face exerciții, șosete în picioare și un caiet pe care să vă notați schema de lucru.

Cursul este ținut de profesoara de yoga Veronica Godeanu, se desfășoară în perioada 6 octombrie – 24 noiembrie 2020, timp de 8 săptămâni, în fiecare marți, între orele 19.00 – 21.00, la centrul Kamala din Sânpetru, str. Poarta Câmpului 408C.

Taxa de participare:
40 lei/ sedinta sau 150 lei / abonament 4 ședințe sau 250 lei întregul modul de 8 ședințe.

Pentru seniori: 35 lei/ sedința sau 125 lei abonament 4 sedinte sau 180 lei întregul modul de 8 ședințe.

Pentru cei care participa deja la cursurile centrului Kamala abonamentele se pot combina.

Participarea se face doar cu înscriere individuală prealabilă (prin completarea unei fișe specifice).

Informații și înscrieri:

telefon 0731.32.42.41

e-mail: centrulkamala@gmail.com.

Iata cum a decurs o ședință de yoga pentru sănătatea spatelui realizată online in data de 16 mai 2020.

Yoga în sală – Sânpetru, Brașov

În copilărie, voiam să devin cabanier, să locuiesc undeva sus, în liniștea munților, să ajut oamenii să se bucure de frumusețea înălțimilor, a pădurilor, a naturii. Acum, aș putea spune că sunt tot un fel de cabanier sau ghid spre alte înălțimi, interioare.

Vă invit la cursul de yoga și meditație pe care îl voi ține

la Centrul Kamala din Sânpetru, Brașov,

începând de miercuri 16 septembrie, ora 19.00.

Știu că o parte dintre prietenele și cunoștințele mele doresc de mult acest curs, m-aș bucura să ne revedem după o pauză atât de lungă, să ne regăsim în liniștea și profunzimea practicii tradiționale yoga.

Dacă sunt solicitări pentru alte zile sau ore de desfășurare a cursului, putem discuta și găsim variante. Chiar și online. Incepe și școala, pot exista diverse situații personale, de aceea sunt deschisă să discutăm propunerile voastre.

Numărul de locuri din sală la fiecare grupă este limitat, pentru a respecta condițiile de siguranță, de aceea este necesară programarea anterioară.

O sedinta dureaza 2 ore si costa 40 lei, abonamentul de 4 sedinte este 150 lei, iar cel de 8 ședințe (2/săptămână) este 200 lei.

Programări și înscrieri se pot face la telefon/whatsapp 0731.32.42.41 sau e-mail centrulkamala@gmail.com.