Acasa

Prin activitatea de pe acest blog, vreau să încurajez şi alte femei că pot să trăiască frumos, demn, sănătos, cu multă energie şi entuziasm, să îşi înţeleagă menirea şi darurile sacre cu care fiecare dintre noi am fost înzestrate.prezentare-af

Pentru a trăi o viaţă împlinită, aici, în această lume, trebuie să (re)învăţăm să ne folosim corpul, energiile, emotiile şi mintea „ca să răsufle liber Dumnezeu” în noi (aşa cum frumos spunea Lucian Blaga).  Programul Armonie Feminină cuprinde tehnici de Yoga și Meditație, elemente de Qigong și Tai Chi, drumeții în natură.

Mă numesc Veronica Godeanu, fac parte din grupul Centrului de Meditaţie și Yoga Kamala, Brașov. Vă mulțumesc pentru comentarii și vă mai aștept pe aici, cu siguranță veți găsi ceva interesant, util sau frumos (sau toate deodată)!

Dacă vreţi să primiţi direct articolele pe care public aici, vă invit să vă abonaţi la newsletter (în josul paginii, în stânga).

Reclame

Articole recente

Metode practice pentru diminuarea durerilor de spate

Durerile de spate au devenit, din păcate, foarte frecvente în zilele noastre, și mulți oameni consideră că sunt normale, că „toată lumea are așa ceva”, indiferent unde apar aceste dureri. Uneori este vorba chiar de boli profesionale, iar cine stă mult în picioare poate avea afecțiuni diferite față de cine lucrează pe scaun sau așezat. Aceste semnale de alarmă ale corpului sunt neglijate, durerea este „dusă pe picioare” mult timp, cu ajutorul pastilelor uneori, rezistăm strângând din dinți, pentru că „trebuie”. Însă nu e firesc ca viața noastră să fie limitată din acest motiv (și nici din altele), ca să nu mai vorbim de suferința psihică pe care o provoacă o durere fizică (aproape) permanentă.

Cursul Armonie Feminină din ziua de luni, 3 iunie 2019, din cadrul centrului Kamala din Brașov, va fi dedicat prezentării unor metode practice pentru diminuarea durerilor de spate, tehnici și atitudini din yoga, qigong, kinetoterapie. Vor fi descrise și posibile cauze subtile sau psihologice care declanșează aceste dureri fizice și stări neplăcute. În final, fiecare participantă poate pleca acasă cu o schemă de lucru, care se poate personaliza în funcție de situația individuală. Știm faptul că în doar două ore nu este posibilă acoperirea detaliată a acestui vast subiect. De aceea, de comun acord, vom stabili o întâlnire practică ulterioară (sau mai multe) pentru aprofundare.

Vom prezenta postura corectă, modul de a merge corect, sănătos, precum și tehnici pe care le putem face pentru a detensiona spatele și a ameliora durerile. Prin înțelegerea cauzelor subtile, energetice sau psihologice care pot declanșa aceste afecțiuni, putem învăța să ne modificăm programul de lucru, modul de viață și atitudinea cu care întâmpinăm evenimentele care apar. Putem înțelege că noi suntem responsabili pentru calitatea vieții noastre și că putem face ceva pentru a trăi frumos și sănătos.

Această întâlnire nu este o prezentare de produse, o conferință sau un eveniment comercial. Cine dorește să participe trebuie să realizeze împreună cu noi tehnicile prezentate, nu doar să asiste de pe scaun. Vă recomandăm să aveți haine comode pentru a putea face exerciții, șosete în picioare și un caiet pe care să vă notați schema de lucru. Salteluțe pentru practică există în sală.

Cursul este ținut de profesoara de yoga Veronica Godeanu și are loc la Centrul de Yoga și Meditație Kamala din Brașov, str. Avram Iancu nr. 54, luni, 3 iunie, între orele 18.30 – 20.30.

Întâlnirea este deschisă doamnelor și domnișoarelor, indiferent de vârstă. Taxa de participare este 35 lei, respectiv 30 lei pentru doamne pensionare sau o ședință din abonament pentru cursantele centrului Kamala.

Participarea se face cu confirmare prealabilă, la telefon 0731.32.42.41, prin e-mail: centrulkamala@gmail.com, sau direct pe lista de la recepția centrului Kamala.

Vă așteptăm cu drag!

Fie ca freamătul Inimii Spirituale să ne lumineze viața!

  1. Evenimente la centrul de yoga și meditație Kamala Leave a comment
  2. Despre Marea Trecere Leave a comment
  3. Yoga tradițională pentru omul modern – conferință, 9 nov, Brașov Leave a comment
  4. Toamna numărăm… începuturile Un comentariu
  5. Practică yoga – curs de vară Leave a comment
  6. Practică yoga și tai chi în natură, sâmbătă, 14 iulie Leave a comment
  7. Atelier de meditație, Brașov, 23 iunie Leave a comment
  8. Ziua internațională a tradiției Yoga Leave a comment
  9. Curs de profesori de yoga (TTC 200) Leave a comment
  10. Practică yoga în natură, sâmbătă, 9 iunie Leave a comment
  11. Azi, 28 mai, yoga în aer liber! Leave a comment
  12. Vacanța de Rusalii: meditație și practică în natură Leave a comment
  13. Practică yoga în natură, sâmbătă, 19 mai Leave a comment
  14. Practică yoga în natură, duminică 13 mai Leave a comment
  15. Practică yoga în natură Leave a comment
  16. Niveluri de conștientizare în practica spirituală, conferință Un comentariu
  17. Activități în perioada 16-18 februarie 2018 Leave a comment
  18. Ce stea îți călăuzește viața? Leave a comment
  19. Relaxare și conștiență prin dans – curs și seminar Leave a comment
  20. Un nou început… Un comentariu
  21. Practică Armonie Feminină, sâmbătă, 20 mai, Brașov Leave a comment
  22. Infinit Leave a comment
  23. Deschidere curs de Qigong și Tai Chi și Program Tehnici de relaxare, Brașov Leave a comment
  24. Drumeție printre flori de primăvară Leave a comment