Practică Armonie Feminină, sâmbătă, 20 mai, Brașov

În căutarea-mi ardentă am ieşit din sufletul meu, în plin clar de lună.

În căutarea-mi ardentă am ajuns să realizez că acelaşi Dumnezeu se uneşte cu acelaşi Dumnezeu.

Această întreagă lume eşti Tu, Doamne! Ce sunt toate aceste lucruri şi fiinţe? Sunt ochii Tăi!”

(Lalla, mistică sufită, sec. 14)

În această întâlnire Armonie Feminină, ne vom lăsa inspirate de versurile și revelațiile unor femei sfinte, din diverse tradiții, care au fost și sunt modele de urmat pentru foarte mulți căutători spirituali.

În prima parte vom practica elemente din qigong și tai chi, exerciții pentru grație, eleganță, postură corectă și feminină, iar în partea a doua vom realiza împreună tehnici yoga, metode de respirație, concentrare și meditație. Fericirea este cea mai firească stare a noastră, vă invit să ne amintim împreună să fim fericite, în fiecare clipă! Fie ca acest timp petrecut împreună să ne inspire și să ne apropie cât mai mult de Inima noastră, Inima lumii!

Așadar vă invit sâmbătă, 20 mai 2017, între orele 14.00 – 18.00, la Kamala – Yoga and wellness studio din Brașov, str. Avram Iancu nr. 54. Se poate participa și doar la o parte din program; nu este necesară experiență anterioară.

Participarea se face pe bază de donație, iar confirmarea de participare se poate transmite prin telefon (0731.32.42.41), prin email (armoniefeminina@gmail.com) sau direct la cursurile noastre din Brasov.

Iar dacă în acea zi aveți alt program, sper să ne (re)întâlnim la practica noastră săptămânală din fiecare zi de luni, în Brașov, str. Avram Iancu nr. 54, de la ora 18.30.

lacramioare

Deschidere curs de Qigong și Tai Chi și Program Tehnici de relaxare, Brașov

De mâine, 4 aprilie 2017, în cadrul Studioului de Yoga și Wellness Kamala din Brașov, voi deschide două cursuri noi: cursul de Qigong și Tai Chi (între orele 18.30 – 20.00), și Programul Tehnici de relaxare (între orele 20.00 – 21.30), iar miercuri de la ora 10 la 11.30 va fi grupa de  Qigong și Tai Chi pentru seniori (pensionari). Locația este str. Avram Iancu nr. 54, Brașov.

Înainte de a descrie pe scurt ce cuprind aceste cursuri, vă anunț că în această săptămână, la centrul Kamala, este o efervescență deosebită: începe și Programul de Stimulare și Armonizare Mentală (luni, ora 19 și pentru seniori/ pensionari joi ora 10), precum și o nouă grupă a programului special pentru seniori „3R – Regenerare, Revitalizare, Reîntinerire” (luni, ora 10). O altă noutate este aceea că adulții care însoțesc copiii la cursul de yoga pentru copii pot să participe la practica yoga pentru începători (marți, ora 16). Vineri, la cursul de meditație, ne vom liniști inima cu ajutorul meditației cu boluri tibetane.

Dacă doriți mai multe detalii mă puteți contacta la telefon 0731.32.42.41 sau prin e-mail centrulkamala@gmail.com sau armoniefeminina@gmail.com.

CURS de QIGONG și TAI CHI

Qigong (qi gong, chi kung sau chi gung – „Cultivarea energiei vieții„) este un sistem holistic de menținere a sănătății, vitalității și longevității, și de transformare spirituală. Cu rădăcini în medicina chineză, alchimie internă și artele marțiale, qigong este considerat o practică de trezire și echilibrare a energiei vieții (numită qi sau chi).

În general, Qigong-ul este asociat și cu practica Tai Chi Chuan-ului (numit precurtat și Tai Chi), considerat Qigong în mișcare, care este unul dintre cele mai utilizate exerciţii pentru cultivarea sănătăţii şi longevităţii.

Prin combinarea armonioasă a mişcării conştiente și respirației cu meditaţia, beneficiile acestei arte străvechi se extind de la aspecte pur fizice până la excelente rezultate psihomentale şi, în continuare, la evoluţie spirituală:

echilibru fizic, un corp armonios, creşterea vitalităţii

focalizarea atenţiei

echilibru psiho-emoţional, controlul şi reducerea stresului

îmbunătăţirea sistemului cardio-vascular şi a funcţionării organelor interne

întărirea sistemului imunitar şi prevenirea îmbolnăvirii

– menţinerea tinereţii şi încetinirea procesului de îmbătrânire.

Deschidere curs Qigong și Tai Chi – marți, 4 aprilie, ora 18.30

Deschidere curs Qigong și Tai Chi – pentru pensionari – miercuri, 5 aprilie, ora 10

Programul Tehnici de relaxare

Fericirea este cea mai firească stare a omului și poate fi descoperită și trăită când corpul fizic este relaxat, sufletul liniștit, mintea clară, iar Inima se deschide spre frumusețea infinită.

Scopul programului Tehnici de relaxare este acela de a oferi o viziune și metode practice pentru a trăi fericirea aici, în această lume. Începem cu relaxarea corpului fizic, cu liniștirea minții și continuăm treptat, la nivel din ce în ce mai subtil, până vom simți armonia cu tot ceea ce există în noi și în afara noastră.

Câteva din temele abordate:

– posturi yoga – echilibru între relaxare și fermitate

– yoga nidra – yoga somnului conștient

– rolul respirației în relaxare, tehnici de ritmare a suflului

– metode de liniștire a minții, de concentrare și de meditație

– exerciții de qigong (gimnastica energetică taoistă)

– somatizarea tensiunilor psihice – legătura dintre emoții și corp

– dezlimitare și detașare prin relaxare

– nirmana kaya – corpul ființei iluminate

– plante medicinale și substanțe relaxante

– influența luminii, culorilor și a muzicii

– undele cerebrale specifice relaxării.

Deschidere Program Tehnici de relaxare: marți, 4 aprilie, ora 20.

Informații și înscrieri: tel. 0731.32.42.41, e-mail centrulkamala@gmail.com sau armoniefeminina@gmail.com.

inceput

Noul program al centrului Kamala din Brașov

Așa cum v-am promis, vă anunț cu entuziasm noul program al centrului nostru, care cuprinde atât cursuri noi, cât și activități deja în desfășurare, la noul sediu din Brașov, str. Avram Iancu nr. 54. În această locație există trei săli de cursuri și trei cabinete (consultanță individuală, medicină homeopată și psihologie).

Din luna aprilie, în Brașov se deschid următoarele cursuri:

Programul de Stimulare si Armonizare mentală, luni, 3 aprilie, de la ora 19.00, iar grupa pentru seniori (pensionari) joi, 6 aprilie, de la ora 10.00

Cursul de Qigong și Tai Chi – marți, 4 aprilie, de la ora 18.30, iar pentru seniori (pensionari) miercuri, 5 aprilie, de la ora 10.00

Programul „Regenerare, Revitalizare, Reîntinerire” – o nouă grupă pentru pensionari începători, luni 3 aprilie, între orele 10.00 – 12.00

Programul Tehnici de relaxare – marți, 4 aprilie, între orele 20.00 – 21.30

Programul Revigor – miercuri, 5 aprilie, ora 16.

Cursurile deja existente se desfășoară după cum urmează:

Cursul de Yoga pentru începători – miercuri, ora 18.30 și joi ora 10.00, practică yoga (aprofundare, nivel începători) joi, ora 18.30

Cursul de Yoga, nivel mediu, joi, ora 18.30

Cursul de Meditație – vineri, ora 19.00

Programul Armonie feminină – luni, ora 18.30

Cursul de Yoga pentru copii – marți, ora 16.00

Programul „Regenerare, Revitalizare, Reîntinerire”– grupa de începători deja formată – vineri, ora 10, iar grupele de avansați marți și miercuri de la ora 10.00, joi de la ora 16.00

Programul Revigor (avansați) – vineri, ora 16.00.

Spațiile se pot închiria pentru evenimente din domenii asemănătoare (dezvoltare spirituală, etc), în limita programului deja existent.

Informații, înscrieri și programări:
tel. 0731.32.42.41
e-mail centrulkamala@gmail.com sau contact@kamala.ro
web: www.kamala.ro

Vă așteptăm cu Inima deschisă!
Veronica (din partea centrului Kamala)

kamala nou

Practică Armonie Feminină, sâmbătă, 25 martie, Brașov

În preajma echinocțiului de primăvară, vă chem să celebrăm împreună renașterea naturii și feminitatea printr-o întâlnire practică Armonie Feminină. Este o perioadă favorabilă noilor începuturi sau reamintirii idealurilor noastre frumoase!

În această întâlnire vom realiza împreună tehnici yoga, metode de respirație, concentrare și meditație, vom practica elemente din qigong și tai chi. Fie ca acest timp petrecut împreună să ne inspire și să ne apropie cât mai mult de Inima noastră, Inima lumii!

Așadar vă invit sâmbătă, 25 martie 2017, între orele 14.00 – 18.00, la noua sală de la Kamala – Yoga and wellness studio, din Brașov, str. Avram Iancu nr. 54. Se poate participa și doar la o parte din program; nu este necesară experiență anterioară.

Participarea se face pe bază de donație, iar confirmarea de participare se poate transmite prin telefon (0731.32.42.41), prin email (armoniefeminina@gmail.com) sau direct la cursurile noastre din Brasov.

Iar dacă în acea zi aveți alt program, sper să ne (re)întâlnim la practica noastră săptămânală din fiecare zi de luni, în Brașov, str. Avram Iancu nr. 54, de la ora 18.30.

gratitude.jpg

Fii gata, inima mea!

Primăvara ne-a adus o sală nouă (de fapt două), așa că de luni, 13 martie 2017, activitățile centrului Kamala (inclusiv cursul Armonie Feminină) vor avea loc la noul sediu: str. Avram Iancu nr. 54, Brașov (în spatele clădirii Condmag și a restaurantului Maestro, este fosta popicărie, aproape de Operă și de Spitalul de copii, stații de autobuz trasee 22 și 41). 

Iar pe 25 martie ne vom reîntâlni pentru ziua lunară de practică. Revin cu detalii.

PS: Sunteți binevenite dacă puteți da o mână de ajutor la mutarea care are loc în perioada 10-12 martie. Dacă aveți timp și disponibilitate, dați un semn (tel. 0731.32.42.41 – Veronica). Vă mulțumesc. 

Până la prima revedere, va trimit câteva versuri de Rabindranath Tagore:

Fii gata, inima mea
și-avântă-te-nainte
lasă-i să întârzie pe cei ce vor.
Numele tău a fost strigat
în cerul dimineții.
Bobocului de noapte-i este dor de rouă,
dar floarea înflorită strigă
după libertatea luminii.
Sparge-ți învelișul, inima mea,
și-avântă-te-nainte !

branduse.jpg

(Be ready to launch forth, my heart! and let those linger who must.

For your name has been called in the morning sky.

Wait for none!

The desire of the bud is for the night and dew,

but the blown flower cries for the freedom of light.

Burst your sheath, my heart, and come forth!)

Tăcere

Ești vreodată atent la tăcerea din inima ta, indiferent de ce este în jur?

Ca un lac ale cărui ape rămân vii, neclintite și limpezi, chiar dacă vântul aleargă norii și îndoaie trestiile… Când bate vântul aerul se limpezește, atmosfera e curată, ca mintea și sufletul meu acum. Copacii se unduiesc, cerul rămâne senin, în mine e liniște.

 Ascultă liniștea din tine, fii conștient de tăcerea care dă formă corpului tău.

Respir. Tăcere. Respir. Lumină. Respir. Fericire. Respir. Sunt.

„Lin,
lin,
lin – picuri de lumină
şi stropi de pace – cad necontenit
din cer
şi împietresc – în mine.” (Lucian Blaga)

tacere-2

Practica Armonie feminină, sâmbătă, 11 februarie

Întâlnirile lunare de practică din cadrul programului Armonie feminină pot deveni o tradiție frumoasă și profund regenerantă, deoarece fericirea și conștiența pe care le trezim în noi înșine ne luminează atât propria viață, cât și a celor din jurul nostru.  

Următoarea ședință de practică Armonie Feminină va avea loc sâmbătă, 11 februarie 2017, între orele 14.30 – 19.00, la sala Centrului Kamala din Sânpetru, Brașov (se poate participa și doar la o parte din program). Împreună ne vom reaminti de cele mai frumoase și înalte idealuri spirituale, ne vom energiza prin yoga, meditație si tai chi, ne vom bucura împreună de feminitate și relaxare, iar dacă vremea va fi bună cu noi, putem continua duminică, 12 februarie, cu o plimbare liniștită în natură. 

Participarea se face pe bază de donație, iar confirmarea de participare se poate transmite prin telefon (0731.32.42.41), prin email (armoniefeminina@gmail.com) sau direct la cursurile noastre din Brasov.

Iar dacă în acea zi aveți alt program, sper să ne (re)întâlnim la practica noastră săptămânală din fiecare zi de luni, în Brașov, str. Mircea cel Bătrân nr. 15, de la ora 18.30.

„Femeie,

ce mare porți în inimă și cine ești?

Mai cântă-mi înc-o dată dorul tău,

să te ascult

și clipele să-mi pară niște muguri plini,

din care înfloresc aievea – veșnicii.”

(Lucian Blaga)

lumina-in-padure

Practica Armonie feminină, sambătă 21 ianuarie

La început de an, vă reamintesc de practica noastră săptămânală (în fiecare zi de luni, în Brașov, str. Mircea cel Bătrân nr. 15, de la ora 18.30).

Iar dacă programul vă este mai liber la sfârșit de săptămână, vă invit la practica Armonie Feminină, sâmbătă, 21 ianuarie 2017, între orele 14.30 – 19.00, la sala Centrului Kamala din Sânpetru, Brașov.

Participarea la întâlnirea din 21 ianuarie se face pe bază de donație.

Înscrieri la telefon: 0731.32.42.41, prin email (armoniefeminina@gmail.com) sau direct la curs.

spiritual-goal

„Dacă femeile o iau pe calea cea bună,

atunci bărbaţii nu au cum să greşească direcţia.”

(Ma Anandamoyi)

Un nou curs Armonie Feminină în Brașov !

Dragi prietene,

dupa o vară frumoasă, reîncep cu bucurie cursurile din cadrul programului Armonie Feminină. Vă invit așadar la sala centrului Kamala din Brașov, str. Mircea cel Bătrân nr. 15, în fiecare luni de la ora 18.30, începând cu 12 septembrie 2016.

Vom  învăța și aprofunda aspecte teoretice și mai ales practice despre:

  • tipologii constituționale (specifice sistemului Ayurveda) și corespondența lor cu energiile elementelor (pământ, apă, foc, aer, eter) și cu chakrele (niveluri de conștiență și energie), informații care ne ajută să devenim mai atente la noi înșine, mai conștiente de noi înșine, de corpul și sufletul nostru, să ne găsim calea proprie spre fericire
  • conștientizarea propriilor calități feminine; modalități specifice de trezire și armonizare a acestora
  • egalitate și stabilitate psiho-mentală; senzualitate și relații armonioase; încredere în sine și voință; empatie și bunătate; gingășie și intuiție; luciditate și claritate mentală; recunoștință și devoțiune.
  • sănătate feminină (echilibru hormonal, perioada pre și postnatală, menopauză)
  • relaxare și liniște interioară.

Cursul are la bază practica yoga (asane (posturi corporale), tehnici de respirație, de meditație, metode de relaxare), însă sunt cuprinse și elemente de tai chi, qi gong, dietă sănătoasă, masaj, plante medicinale, cosmetică naturală etc, etc.

flori

Esenţa noastră este spirituală și astfel, avem toate calităţile pe care le atribuim Divinitaţii. Calităţi precum pace, bucurie, bunătate, recunoştinţă, încredere, curaj, frumusețe, iubire, adevăr, compasiune, răbdare…

În general, multe femei consideră că aceste virtuţi trebuie să fie căutate în exterior, dobândite prin tehnici spirituale, şi apoi incorporate cât mai bine în viaţa noastră. Dar toate aceste calităţi sunt (mai mult sau mai puţin) latente in noi. Trebuie doar să le recunoaştem prezenţa şi să le veghem creşterea. Facem asta prin lărgirea percepţiilor noastre, prin deschiderea minţii pentru a vedea posibilităţile care ni se oferă. Ne deschidem inima spre noi insine, spre ceilalti, spre divin.

Înscrieri și informații:

telefon: 0731.32.42.41

email: armoniefeminina@gmail.com

Facebook: Armonie feminină

Fie ca freamătul Inimii Spirituale să ne lumineze viața!

lectie deschisa armonie feminina.jpg

În continuare puteți afla despre programul centrului Kamala pentru toamna aceasta (plus alte evenimente care vor fi anunțate în timp util):

– din 12 septembrie se reiau cursurile săptămânale de yoga și meditație, în București și Brașov. O veste bună pentru  București: avem o sală nouă, doar a noastră, astfel că am îmbogățit programul cu sedinte de yoga pentru pensionari, practică yoga de dimineață, etc. Programul complet al cursurilor poate fi găsit aici.

– se mai pot face înscrieri la cursul de profesori de yoga care se va desfășura în București în perioada 23 septembrie 2016 – mai 2017 – detalii aici

– vă invităm la retragerile de meditație din Brașov (7-9 octombrie 2016, detalii aici), Bucuresti (4-6 noiembrie – detalii aici) și cea de 10 zile din preajma Anului Nou (26 decembrie 2016 – 6 ianuarie 2017, Brașov – detalii aici).

Despre chakre: care sunt și cum le putem înțelege și folosi pentru o viață frumoasă

Bine v-am regăsit! Până îmi reintru în forma de scris (căci am multe să vă povestesc, de la cursul de profesori de yoga până la retragerea de meditație din august și multe altele), vă invit mâine, sâmbătă 7 mai, începând cu ora 11.30, la conferința despre chakre pe care o va ține colegul meu, Liviu Gheorghe, profesor de yoga în cadrul Centrului Kamala (puteți citi despre el și activitățile lui pe blogul Amintește-ți de Sine!). Conferința are tema „Anatomia subtilă a ființei umane”, intrarea este liberă, adresa este în Brașov, la sala din str. Mircea cel Bătrân nr. 15. Sunteți bineveniți chiar dacă nu cunoașteți nimic despre yoga și structura subtil-energetică (sau mai ales în această situație). Dacă doriți mai multe informații, ne puteți contacta la telefon 0731.32.42.41.

conferinta 2

(Imaginea este de la prima conferință, care a avut loc în luna aprilie)

Să zâmbim … de primăvară

flori de primavara vesela.jpg

„Ce dar să-ți fac în prag de primăvară?
Din nori îți cos o rochie ușoară, 
Din ghiocei îți fac o cingătoare,
La gât îți pun șirag de lăcrămioare,
Te-ncalț cu pantofiori de toporaș
Să fii cea mai frumoasă din oraș.
Vrei și brățări? Ba încă și cercei?
Îți fac un set complet din brebenei.
Și gata! Nu mai am, știi bine c-am cheltuit vreo trei poieni cu tine!
Mai vrei și pace, mântuire, sănătate?
Din astea n-am nimic, la Domnu-s toate.
Și-atunci cu dragoste-aș îngenunchea,
Rugându-mă smerită, în dar să ți le dea!”

(versuri cu autor necunoscut mie, le-am primit cadou, m-au făcut să zâmbesc așa că le dau mai departe, cu drag)

Yoga pentru femei – în Azuga

Maine, 5 martie, voi susține un seminar de yoga pentru femei la Hotel Lux Garden din Azuga. Recapitulare înainte de lecția deschisă de luni de la centrul Kamala. Ce frumos începe primăvara!

Întâlnirea va începe cu o scurtă interiorizare și centrare în Inimă, va continua cu o modalitate de concentrare asupra respirației, pentru liniștirea minții.
Vor urma: secvența de încălzire (dezmorțire) energetică, câteva posturi yoga în picioare (postura aplecării în față, a palmierului, a triunghiului, etc), posturi yoga realizate la sol (postura cleștelui, postura ușoară, postura diamantului, postura yogăi, a etc) și câteva tehnici de ritmare a suflului (respirația alternă, respirația abdominală, etc). În mod natural vom continua cu o scurtă tehnică meditativă, de centrare în Inimă, și vom încheia întâlnirea cu relaxarea yoga (10-15 minute).

Să fie mereu o primăvară luminoasă în sufletele noastre!

happy hearts.jpg

Lecție deschisă Armonie Feminină

Iarna se apropie de sfârșit, deja au apărut primele flori curajoase, e timpul să ies din „hibernarea” scriitoricească  și să redevin mai prezentă pe blog :). În perioada în care nu v-am mai scris, s-au produs transformări foarte bune în viața mea: peste trei luni voi termina cursul de profesori de hridaya yoga și meditație (șansă de lărgire a orizontului spiritual și de aprofundare teoretică și practică), continui să predau yoga pentru începători (joi, de la ora 9, în Brașov), am participat la organizarea retragerii de meditație din preajma Anului Nou, am început să prezint elemente de tai chi și qigong la centrul Kamala,  etc.  Bineînțeles, programul Armonie Feminină a continuat și există acum un grup frumos și entuziast în Brașov. Mi-am propus pentru acest an ca în fiecare lună să am o zi (minim 24 de ore) de retragere spirituală și o drumeție pe munte (cu o noapte petrecută la cabană), și deja primele două luni au trecut cu succes.

Mărțișorul meu pentru voi este o lecție deschisă Armonie Feminină. În Brașov, luni, 7 martie, între orele 18.30-20.30, la sala din str. Mircea cel Bătrân nr. 15, la centrul de yoga și meditație Kamala. Vom practica împreună tehnici yoga pentru armonizare, purificare și înălțare sufletească, ne vom bucura de o relaxare profundă și ne vom (re)umple sufletul de liniște și frumusețe. Evident, vor fi si surprize (plăcute) 🙂

Intrarea este liberă, iar pentru înscrieri și informații mă puteți suna la numărul 0731.32.42.41 sau să îmi scrieți pe adresa de e-mail: armoniefeminina@gmail.com.

Intenționez să avem periodic o asemenea întâlnire liberă, deschisă, așa că abonați-vă la noutăți sau verificați pagina mea de Facebook sau a centrului Kamala.

Vă doresc o primăvară curată și proaspătă, ca un izvor de apă vie!

(poza am făcut-o iarna aceasta, când soarele se juca împreună cu noi)

lumina frumoasa

Dacă e luni, e Armonie Feminină!

Aşa cum v-am promis, azi ne întâlnim în Braşov, la ora 18.30, pentru o nouă prezentare teoretică şi practică a programului Armonie Feminină. Vom descrie scopul cursului, metodele folosite si vom aplica o parte din modalităţile practice. Vă rog sa veniţi pregătite în primul rând cu inima deschisă şi aspiraţie, iar un costum sport  este binevenit (vă puteţi schimba hainele la sală), cu şosete (nu încălţări). Intrarea este liberă.

Ne întâlnim cu bucurie la sala din str. Mircea cel Bătrân nr. 15 (centrul Kamala).  Înscrieri şi informaţii: tel. 0731.32.42.41 sau email armoniefeminina@gmail.com.

Feminitatea este o stare de A FI!

flori si bucurie

Ţi-ai amintit de Tine azi?

Răsărit. Soarele se odihneşte în roua care împodobeşte fiecare fir de iarbă, Un infinit într-un bob de rouă.

Unde alergi? Fericirea este aici. Fericirea este acum. Deschide ochii, priveşte cu inima.

Simte bucuria vieţii cum palpită în jurul tău, în tine. Tu eşti bucuria, tu eşti fericirea. Aminteşte-ţi!

infinit mic

Yoga, Tantra şi programul Armonie Feminină – alte începuturi

Azi vreau să vă scriu despre curaj.

Curajul de a face un pas în afara obişnuinţei, spre adevărul din tine, apoi încă unul, şi încă unul, fără cale de întoarcere, căci cel care a cunoscut bucuria zborului nu se poate întoarce pe pământ…

Curajul de a-ţi urma visul, oricât de imposibil  ar părea (sau tocmai pentru că pare imposibil)…

Curajul de a te opri … pentru a asculta noaptea sau pentru a te cufunda în lumina bobului de rouă…

Curajul de a te privi profund în ochi, aşa cum te-ar privi un îndrăgostit…

Curajul de a fi tu însăţi, de a te cunoaşte, de a-ţi recunoaşte frumuseţea şi splendoarea după care atât de mult tânjeşti…

Şi, dacă ai acest curaj, sau vrei să îl descoperi în tine, ne putem întâlni la următoarele activităţi cu cei curajoşi şi perseverenţi:

– pentru cei interesaţi de calea tantrică, în perioada 19-20 septembrie are loc seminarul tantra shastra dedicat Înţelepciunii splendorii divine, numită Kamalatmika sau Kamala, ţinut de profesoara de yoga şi tantra Simona Trandafir  (blog tantra-mahavidya.com) –  (informaţii aici, iar aici puteţi citi alte articole pe care le-am scris despre acest subiect)

– o nouă ocazie de a începe practica yoga în Braşov – în fiecare miercuri ora 18.30 (cu profesorul Liviu Gheorghe) şi în fiecare joi, ora 9.00 (curs pe care îl voi ţine eu), începând din 23 septembrie – informaţii aici

– şi mult aşteptatul Program Armonie feminină, o nouă grupă în Braşov – primul curs va fi luni, 28 septembrie, de la ora 18.30 (mai mult detalii în curând).

Dacă doriţi să vă înscrieţi sau aveţi nevoie de mai multe lnformaţii pentru oricare din aceste activităţi (sau altele din programul Centrului Kamala), chiar dacă nu sunteţi din Braşov, cu mult curaj sunaţi la telefon 0731.32.42.41 sau îmi puteţi scrie pe adresa de email centrulkamala@gmail.com sau armoniefeminina@gmail.com.

Programul Armonie Feminină, septembrie 2015, Braşov

This gallery contains 1 photo.

Dragi prietene, Vă invit să participaţi la cursurile din cadrul programului Armonie Feminină din cadrul centrului Kamala, care vor avea loc în fiecare zi de luni, începând cu 7 septembrie 2015, între orele 18.30 – 20.30, la sala din str. … Citește în continuare

Evaluează asta:

Weekend de yoga şi relaxare

Dacă v-aţi întrebat cine scrie pe acest blog şi sunteţi interesaţi de yoga şi dezvoltare spirituală, apare acum ocazia să ne cunoaştem!

În perioada 23- 24 mai 2015, vă invit să vă bucuraţi de practica yoga şi a meditaţiei, aproape de natură, alături de mine şi colegii mei de la centrul Kamala.

Principii ale practicii yoga, posturi corporale, tehnici de liniştire a minţii şi de concentrare, metode meditative, dialog spiritual, contemplarea naturii, tehnici de relaxare şi interiorizare, împărtăşiri ale altor căutători pe drumul recunoaşterii de Sine – toate acestea vor fi tema întâlnirii noastre.

Seminarul va începe sâmbătă, 23 mai, la ora 9, cu o şedinţă de yoga şi meditaţie, la sala din str. Mircea cel Bătrân nr. 15, Braşov (până la ora 12). La ora 15 ne vom regăsi la Sânpetru, în sala centrului Kamala, unde vom studia şi aprofunda aspecte legate de alimentaţie şi un stil de viaţă sănătos şi armonios din perspectiva yoga (tipologii constituţionale, influenţa gusturilor asupra transformării interioare, transfigurarea în practica yoga, recomandări practice pentru purificarea minţii şi eliminarea stresului etc). Ziua se va încheia cu contemplarea apusului şi meditaţie în natură (pe dealul din apropiere), apoi un film spiritual.

Duminică dis-de-dimineaţă, dacă soarele vine la întâlnire, vom realiza Salutul Soarelui şi meditaţie la răsărit. La ora 9 vom realiza tehnici de yoga şi meditaţie, urmate de o prezentare spirituală, dialog, întrebări şi răspunsuri. Dacă vremea ţine cu noi, vom face o drumeţie pe dealul Lempeş, spre mlaştinile Hărmanului, punctată de momente de contemplare, tehnici de respiraţie şi de liniştire a minţii în natură. Întâlnirea noastră se va încheia în jurul orei 18.

Program orientativ:

sâmbăta 23 mai – 9-12 (la sala din Braşov), 15 – 19 (la sala din Sanpetru)

duminica 24 mai – 9-12, 14 – 18 (la sala din Sanpetru)

Taxa de participare:

– pentru cursanţii centrului Kamala (din Bucuresti și Brașov) – 100 lei (60 lei pentru participarea o singură zi)

– pentru persoanele care nu sunt înscrise la cursurile centrului Kamala – 150 lei (80 lei pentru participarea o singură zi)

Pentru persoanele din alte localitati, se poate asigura cazare prin intermediul centrului Kamala (solicitaţi informaţii în acest sens).

Masa şi transportul (la şi de la centrul Kamala) se asigură individual.

Mâncarea va fi ovo-lacto-vegetariană, în cadrul centrului Kamala nu se consumă: carne, alcool, tutun, cafea.

Seminarul este susţinut de mine şi colegul meu, profesor de yoga Liviu Gheorghe.

Locaţie: Centrul de Meditație și Yoga – Kamala din Sânpetru, Braşov.

Informatii si inscrieri:

tel. 0268.360.424 sau 0731.32.42.41

sau pe adresele de e-mail: contact@kamala.ro sau centrulkamala@gmail.com.

Vă aştept cu drag!

Veronica

Cursul Armonie Feminină – de două ori pe săptămână, în Braşov

Într-adevăr, a fost o seară energizantă, cu bujori în obraji şi priviri luminoase. Am întâlnit un grup de femei frumoase, dornice să descopere aspecte ale feminităţii încă necunoscute lor, cu vârste de la 20 la 71 de ani (!). Am râs şi am tăcut împreună, le-am simţit cum se deschid ca nişte flori sub căldura soarelui, iar în final am hotărât să mergem mai departe pe acest drum, împreună.

Aşa că din luna februarie în Braşov vor fi două cursuri practice săptămânale, luni (între orele 18.30 – 20.30) şi joi (între orele 16.30 – 18.30).  Ambele grupe au aceeaşi tematică de studiu, se poate participa o dată sau de două ori pe săptămână, ceea ce contează este motivaţia, practica şi perseverenta.

Cele care veţi veni la aceste cursuri veţi auzi unele lucruri poate deja cunoscute, cu siguranţă şi lucruri noi, însă ceea ce face diferenţa este modul în care le trăiţi, le integraţi în viaţa, în corpul şi inima voastră. Nu devii mai feminină dacă citeşti zeci de articole sau cărţi în domeniu, ci prin trăirea acelei informaţii, prin aducerea ei în viaţa ta, în fiecare zi, în fiecare oră, în fiecare clipă, respiraţie şi bătaie a inimii. Mai bine spus, devenind cât mai conştiente de această realitate care ne defineşte ca femei, care ne hrăneşte sufletul şi aspiraţiile.

Scopul acestor întâlniri şi cursuri este acela de a crea o viziune superioară, spirituală a feminităţii, dincolo de şabloanele şi prejudecăţile societăţii actuale, dincolo de propriile limitări mentale, din ce în ce mai aproape de ceea ce simţim că suntem cu adevărat.

În măsura în care vor fi cereri, vom putea veni cu acest program şi în alte oraşe, sub formă de seminarii sau tabere, aşa că îndrăzniţi să întrebaţi sau să ne invitaţi mai aproape de voi.

Informaţii la telefon 0731.32.42.41 sau email armoniefeminina@gmail.com.

new beginnings

Prezentarea programului Armonie Feminină – întâlnire liberă

Luni, 26 ianuarie 2015, ora 18.30, în Braşov. O stradă liniştită, cu case frumoase. Dintr-o curte se aude un freamăt blând, o adiere melodioasă, punctată de râsete. Atrasă de parfumul oriental şi foarte curioasă, Ea intră în curtea primitoare, apoi în sala plină de lumină. Zăreşte un grup de femei frumoase, cu ochi strălucitori, feţe îmbujorate şi zâmbete deschise. Încredere. Tăcere. Emoţie. Recunoaştere.

Aşa începe povestea Ei, a femeii în căutarea frumuseţii şi a unei vieţi pline de sens, de bucurie, de înţelegere şi de conştienţă.

Aşa poate începe (sau continua) povestea Ta. Da, chiar a Ta, cea care citeşti acum.

Luni, 26 ianuarie 2015, ora 18.30, vei face un pas pentru recunoaşterea frumuseţii tale adevărate, pentru regăsirea încrederii, bucuriei şi luminii interioare pe care le-ai cam pierdut, sau doar poate le-ai uitat, undeva pe drumul sinuos al vieţii.

Pentru că în acea zi de luni vei participa la o întâlnire de prezentare a programului Armonie Feminină, atât din punct de vedere teoretic, cât şi practic. Vei fi pregătită cu un caiet şi ceva de scris (sau chiar cu tableta pentru notiţe), dar vei fi gata şi pentru câteva tehnici demonstrative (haine comode pentru mişcare).

Draga mea cititoare, nu contează vârsta pe care o ai, pregătirea profesională sau numărul de kilograme. Contează dorinţa de a te bucura din plin de darul feminităţii tale, dorinţa de a-ţi înţelege corpul, emoţiile şi mintea, de a-ţi descătuşa energiile şi de a te arăta lumii aşa cum ştii în adâncul sufletului că eşti.

Vei veni şi cu cea mai bună prietenă sau colegă şi vei anunţa familia că nu răspunzi la telefon până la ora 20.30. Astfel, îţi vei rezerva cel puţin două ore pentru această întâlnire feminină.

Dacă vei continua sau nu acest program, depinde doar de tine!

Dacă vrei să vii, dar ai copil mic, sau locuieşti în împrejurimile Braşovului şi ai nevoie de transport, sau ai altă situaţie care pare să te împiedice să participi, dă un semn şi căutăm o soluţie împreună.

Intrarea este liberă, dar cu înscriere prealabilă :

– prin telefon (0731.32.42.41)

– sau email (armoniefeminină@gmail.com).

Întâlnirea are loc la sala Centrului de yoga şi meditaţie Kamala din Braşov, str. Mircea cel Bătrân nr. 15.

Hai să continuăm povestea împreună!

Programul Armonie feminină continuă!

După o vară plină de evenimente (în toate domeniile), am ajuns şi în ziua echinocţiului de toamnă… O zi de bun augur în care mă bucur să vă anunţ că avem o sală nouă, în Braşov, unde ne vom desfăşura cursurile de yoga, meditaţie, programul gratuit pentru pensionari şi, nu în ultimul rând, programul Armonie feminină

Vă invit să explorăm împreună acest domeniu vast al feminităţii, prin teorie şi mai ales prin practică. Vom învăţa cum să ne menţinem sănătatea feminină, cum să ne relaxăm şi să ne regenerăm după o zi mai grea, cum să ne armonizăm relaţiile, cum să ne păstrăm echilibrul emoţional, dar şi cum să ne sporim voinţa, încrederea în noi şi în Dumnezeu, cum să ne trezim luciditatea şi discernământul, cum să trăim o viaţă conştientă, în frumuseţe şi armonie.

Vor fi prezentate şi practicate elemente din yoga, ayurveda, tantra şi taoism. Vom practica împreună posturi corporale, meditaţie, tehnici de purificare fizică şi mentală, ne vom deschide spre artă şi spiritualizare, ne vom cunoaşte mai bine pe noi înşine şi ne vom bucura să facem parte dintr-un grup de femei cu inima şi mintea deschise.

Aşadar, vă invit să participaţi la întâlnirile care vor avea loc în fiecare joi, între orele 17 – 18.30, la sala din str. Mircea cel Bătrân nr. 15, Braşov. Prima întâlnire din acest sezon va avea loc joi, 9 octombrie 2014. Periodic, tot joi, vom avea o întâlnire mai lungă, la aceeaşi sală.  Iar dacă există cereri, putem organiza şi o grupă dimineaţa.

Pentru înscrieri şi informaţii, ma puteţi contacta la telefon 0731.32.42.41 sau prin e-mail: armoniefeminina@gmail.com. Ne putem întâlni şi pe Facebook, pe pagina Armonie feminină. Imagini de la seminariile şi cursurile anterioare puteţi găsi la secţiunea Mărturii.

inaltare

O zi pentru sufletul tău – seminar Armonie Feminină, 14 iunie

This gallery contains 1 photo.

Vă invit să participați la seminarul Armonie Feminină, care va avea loc sâmbătă 14 iunie 2014, la sala centrului de Meditaţie şi Yoga Kamala din Sânpetru, Brașov. Seminarul va cuprinde: – tehnici pentru relaxare şi energizare (yoga, taoism, masaj) – … Citește în continuare

Evaluează asta:

Seminar Armonie Feminină, 29 martie 2014, Braşov

Vă invit să participați la seminarul Armonie Feminină, care va avea loc sâmbătă 29 martie 2014, între orele 10.00 – 19.00, la sala centrului Kamala din Sânpetru, Brașov.

O întâlnire în care vom îmbina practica yoga cu prezentarea principiilor spirituale care definesc feminitatea. Vom face tehnici de relaxare şi revitalizare, vom învăţa şi aplica metode de îndepărtare a stresului, de centrare şi meditaţie. Pentru două ore, după amiaza, îl vom avea ca invitat pe profesorul de yoga Liviu Gheorghe care va aduce o perspectivă masculină asupra polarităţii.

lotus alb

Vă recomand să aveți un costum lejer, în care să puteți face exerciții, şi un caiet de notiţe. Pentru pauza de prânz să fiţi pregătite cu ceva de mâncare la pachet. Dacă vremea este frumoasă, vom face o parte a întâlnirii pe dealul Lempeş, din imediata apropiere.

Imagini și mărturii despre seminariile anterioare puteți găsi aici.

Taxa de participare este de 90 lei. Pentru senioare taxa este de 60 lei. 

Doamnele și domnișoarele înscrise la cursurile centrului Kamala beneficiază de reducere şi vor achita 50 lei (sunt rugate să prezinte abonamentul la zi).

Participarea se face cu înscrierea prealabilă, la telefon sau prin email. Pentru confirmarea participării este necesară achitarea unui avans.

Seminarul are loc dacă sunt minim 7 persoane care confirmă înscrierea până vineri, 28 martie, ora 12. Dacă nu sunt minim 7 participante, seminarul se amână şi avansul se returnează.

Nu este necesară experiența anterioară și nu există limite de vârstă.

Pentru persoanele care vin din alte localităţi se poate asigura cazare. Cele înscrise la cursurile Kamala beneficiază de cazare gratuită o noapte, în limita locurilor disponibile. Vă rugăm să anunţaţi dacă doriţi aceasta. 

Adresa centrului Kamala este str. Poarta Câmpului nr. 408 C, Sânpetru, Braşov (ne găsiţi şi pe google maps). Pentru detalii privind modalităţile de transport, va rugăm să ne contactaţi.

Informații și înscrieri: tel. 0731.32.42.41 sau email armoniefeminina(at)gmail.com.

Impresii şi planuri de viitor de la seminarul din 8 februarie 2014

Sâmbătă după-amiaza. O zi frumoasă de iarnă privind spre primăvara. Timp de câteva ore, un grup de femei frumoase au învățat și practicat metode de yoga și meditație pentru Armonie Feminină, la centrul Kamala. Tehnici de relaxare, de respirație, de concentrare, dar şi jocuri de (auto)descoperire, pe un fundal de buna dispoziție și prietenie.

Au participat 12 femei, media de vârstă de 43 de ani, cea mai tânără având 17 ani, decana de vârstă având 72 de ani.  Ce a fost special ieri a fost reîntâlnirea „altfel” dintre o mamă şi fiica ei, şi dintre o soacră cu viitoarea ei noră, dar şi dintre prietene care se cunosc de o viaţă.

Iată câteva impresii scrise chiar de cele care au venit la întâlnirea din 8 februarie.

„Am fost încântată să descopăr „inima interioară„, bucuria vieţii. Mă bucur să cunosc alte fete, emoţi, trăiri. Cel mai mult mi-a plăcut discuţia despre feminitate, trezirea focului interior, asanele. Totul a fost minunat. Mulţumesc”. (Mădălina)

„A fost o experienţă plăcută şi interesantă, cu siguranţă voi face tot posibilul să ajung şi la alte seminarii. A fost de mare ajutor să învăţ şi să practic diferite metode de armonizare„.

„Mi-a plăcut foarte mult meditaţia, am apreciat seminarul foarte mult şi regret că nu am putut fi prezentă de la început la sfârşit.” (Diana)

„Am aflat că îmi este frică să preiau iniţiativa şi să îmi asum responsabilitatea pentru ceea ce sunt. Mi-a plăcut ambianţa şi felul în care a avut loc seminarul.” (Timea)

„M-a impresionat întâlnirea cu fiica mea. Deşi suntem toată ziua împreună, nu am avut în ultimul timp ocazia să ne privim în ochi. M-au ajutat tehnicile de meditaţie şi respiraţie, precum şi relaxarea.” (Carmen)

„M-am simţit foarte bine şi m-am relaxat. Mă bucur pentru faptul că m-am putut detaşa de exterior, chiar dacă nu am probleme deosebite în viaţa de zi cu zi. Mi-au plăcut posturile, mi-a fost dificil Salutul Soarelui şi concentrarea.” (Florentina)

„Fiind prima dată când am participat, mi s-a părut enorm de benefic pentru trupul, sufletul şi mintea mea. M-am simţit altfel, metaforic vorbind, ca o pasăre. Am eliminat grijile care mă apăsau. M-au ajutat relaxarea, respiraţia, Salutul Soarelui.” (Ştefana)

„Sunt mai împăcată, accept mai uşor provocările şi le abordez pozitiv. Mi-aş dori ca întâlnirile să fie mai dese sau mai lungi (o zi întreagă). Temele au fost alese foarte bine de-a lungul timpului, pe parcursul mai multor întâlniri, au fost abordate multe aspecte din viaţa cotidiană, din sfera de interes a femeii.” (Andreea)

„Sunt mai liniştită, mai deschisă, simt că pentru o vreme voi fi mai echilibrată şi voi găsi soluţiile potrivite la problemele care mă frământă.”

Viitoarele întâlniri vor avea şi alte teme, pe care le voi anunţa din timp:

sexualitate şi intimitate feminină (pe 7 iunie 2014, în principiu)

relaţii şi emoţii din perspectiva spirituală (în lunile martie- aprilie), etc.

În curând voi posta şi înregistrări de la acest seminar. Până la viitoarea întâlnire, vă doresc să fiţi fericite şi să străluciţi în fiecare zi!