Category Archives: SuperBlog 2012

Povestirile unei Seherezade moderne (29 – Punct)

Posted on by Veronica Godeanu
1

Mi-a plăcut când am lucrat ca redactor la revista Elixirium, chiar dacă nu am făcut studii de specialitate. M-a atras posibilitatea de a mă documenta asupra unor subiecte inedite, de a da o formă originală și atractivă  unor idei mai puţin cunoscute, de a oferi o haină nouă, din cuvinte, unei realități mai greu de înțeles uneori. Așa că pot să „port pălăriile” partenerilor media ai concursului SuperBlog 2012 și să îmi imaginez cum aș colabora cu ei.

Ce au în comun următoarele nume: RadioLynx.ro, Trilulilu, Connect, PHOTO Magazine, PRwave, 121.ro, Robintel.ro, Obisnuit.eu, MoneyWatch.ro, ArenaIT.net şi JurnalLifeStyle.ro? Aceștia au fost colaboratorii concursului pe partea de promovare media în anul 2012. Adică au scris articole (online sau tipărite), au făcut emisiuni radio, prin activitatea lor de publicitate au „convins” oameni care scriu pe câte un blog să participe la acest concurs.

Dintre ei, m-ar atrage ideea să colaborez cu proiectul JurnalLifeStyle, un „tratat despre viaţa frumoasă”, cum se descrie singur. E încă la început de drum, şi se vede asta, însă nu e niciodată târziu să scrii despre lucruri frumoase şi să ai curajul de a le face cunoscute lumii întregi. Colaborarea o văd în termenii scrierii unor articole în tematica pe care o pot acoperi din experienţă, şi anume dezvoltare personală, yoga, alimentaţie naturală şi spiritualitate (o tematică foarte vastă, într-adevăr).

În termenii acestei colaborări, pentru promovarea unui proiect cum este concursul SuperBlog (la care am participat doi ani consecutiv), aş crea o reţea de conexiuni din care să câştige toţi: viitorii participanţi, organizatorii, publicul, dar şi sponsorii şi partenerii media. Cu alte cuvinte o platformă online, o bază de informaţii pentru îmbunătăţirea aptitudinilor de comunicare, marketing şi nu în ultimul rând a creativităţii şi a gândirii laterale, atenţie însă, din perspectiva unei vieţi frumoase şi spirituale (nu robotizante, alienante sau nesănătoase).  Ar fi mult de lucru la adunarea acestor materiale, însă pot pune la contribuţie spiritul meu organizatoric :).

Şi încă un aspect important: mulţ participanţi îşi pierd motivaţia sau interesul pentru acest concurs după primele etape sau note. Aş organiza câteva teste pentru cei care ar dori să participe la competiţie, pentru a-şi încerca puterile şi a se acomoda cu cerinţele, cu solicitarea emoţională, mentală şi, de ce nu, chiar temporală. În mod specific, aş lansa o rubrică motivaţională pentru a susţine moralul participanţilor, mai ales pentru cei „începători”, dar nu numai.

Las acum jos „pălăria” de partener media şi o reiau pe cea personală. A fost interesant exerciţiul acesta de imaginaţie, vom vedea dacă va fi considerat util şi/sau aplicabil.

Punctul. Un instrument foarte bun al limbajului, atât vorbit, cât și scris. Simbol al infinitului. Al unui sfârșit și al unui nou început. Cu acest articol pentru etapa a 29-a Seherezada pune punct participării la concursul SuperBlog 2012.

Reclame

Povestirile unei Seherezade moderne (27 – Depozite online de amintiri)

Posted on by Veronica Godeanu
Reply

Dacă mi-aş pierde toate amintirile şi informaţiile stocate pe diverse dispozitive, aş putea să o iau complet de la zero? Fără date fizice sau virtuale care să îmi asigure sau să îmi completeze identitatea socială? De fapt, sunt eu oare definită de toate aceste date sau sunt mai mult de atât?

Poze din concedii sau de la aniversări, muzică, filme, cărți… am adunat de-a lungul timpului mii de asemenea amintiri, pe hârtie, casete sau rafturi. La fiecare mutare umplu mai multe cutii decât la cea anterioară (și m-am mutat de multe ori), întrebându-mă cât voi putea continua așa.

La editura unde lucrez, la fel, am adunat informație și uneori am pierdut-o, din neglijență sau eroare tehnică, însă tot am zeci de CD-uri și DVD-uri pline. Ce m-aș face oare dacă aș pierde toate aceste informații? Oare aș putea reconstitui ceea ce am lucrat? Sau aș face o variantă mai bună?

De ce să păstrez, să adun, să acumulez informaţii sau amintiri pe care apoi să le revăd foarte rar sau poate chiar niciodată? Alţii se simt în largul lor în mediul online, cu noile sistemele cloud, eu însă sunt stingheră acolo, deşi cred că dacă mi-aş pune mintea la contribuţie aş înţelege despre ce e vorba, poate chiar mi-ar plăcea. Mi-am luat primul meu HDD extern la promoţie abia anul trecut, dintr-un magazin online. Şi încă nu l-am umplut. Poate nici nu m-am străduit prea mult.

Unde vor duce toate aceste acumulări de informaţii? Cu siguranţă, tendinţa generală este crearea unei realităţi virtuale mult mai vaste şi mai permeabile decât cea fizică, cu depozite personale, lacăte şi parole online…

Eu îl am însă azi pe “nu” în braţe:  oricât de performat va fi sistemul virtual (cu “nori” sau curcubee), nu cred că va funcţiona în exclusivitate. Unii oameni nici nu au curent electric, iar alţii nu fac faţă progresului tehnologiei. Doar cei care vor fi preocupaţi de aşa ceva îşi vor pune mintea la treabă să inventeze tot felul de tehnologii care să îi ajute să îşi transfere şi să stocheze informaţiile şi datele.

Întrebarea mea (retorică) pentru ei este: fără acces la datele păstrate undeva în eter vor mai şti numărul de telefon al părinţilor sau adresele prietenilor?

Articol scris pentru etapa a 27-a a concursului SuperBlog 2012.

Povestirile unei Seherezade moderne (26 – Pofta vine mâncând… cu gust)

Posted on by Veronica Godeanu
4

Aşa cum am scris în mai multe rânduri pe acest blog, încerc să păstrez o alimentaţie predominant alcalină, care m-a ajutat să “anihilez” un chist ovarian în urmă cu câţiva ani. Una din ideile de bază ale acestui regim este introducerea în dietă a cât mai multor “frunze verzi” (spanac, salată, pătrunjel, mărar, ţelină, etc), dar şi a unor legume şi fructe alcalinizante (castravete, avocado, lămâi, etc). De-a lungul timpului, deşi nu atât de constant pe cât aş fi vrut (adică în salturi), am încercat să respect aceste principii, la început fără să dau importanţă originii acestor produse.

Însă am observat treptat că sucurile şi salatele au un gust mai savuros, mai real, mai apropiat de amintirile mele din copilărie, când luam verdeţurile din piaţă, de la ţărani. Iar dacă nu ajung acolo, am început să aleg din supermarket produsele cu etichetă “din România”. De ce?

– în primul rând, sunt mai proaspete faţă de cele aduse din alte ţări

– nu au suportat un transport criogenizat şi îndelungat care să le sleiască de energie

– nu sunt atât de stropite cu conservanţi, pesticide, etc.  (pentru că nu este necesară menţinerea lor în stare proaspătă timp de mai multe săptămâni).

Cele din alte ţări sau continente poate arată mai bine, sunt mai colorate sau mai mari, însă gustul “de plastic” este inconfundabil şi nedorit într-o dietă cât mai naturală si sănătoasă.

(imaginea de aici)

Ştiaţi că enzimele din fructe şi legume se pierd într-o proporţie uriaşă în primele 24-48 de ore de la recoltare? Gândiţi-vă la gustul care mai rămâne în roşia, mărul sau banana culeasă în urmă cu o lună, tratată, transportată, apoi expusă pe tarabă sau în raft. Nu am nici o înclinaţie spre scenarii apocaliptice, nu recomand să renunţăm complet la fructe şi legume exotice doar pentru că nu ne-am născut în Congo, China sau Brazilia, ci să avem grijă la ponderea acestora în alimentaţie.

O prietenă mi-a replicat că nu are încredere în piaţă că eticheta pe care scrie, de exemplu, “Pepeni de Dăbuleni” sau “varză de Buzău” este reală, că vânzătorul poate să scrie acolo ce vrea, cine îl verifică? Aici i-am dat dreptate, deşi cred că există controale de calitate şi în pieţe. I-am recomandat să meargă la cumpărături în supermarketuri, acolo etichetele sunt sigure.

Şi aşa am aflat că la magazinul real,- s-a deschis de curând “Standul produselor româneşti”, unde sunt  expuse la vânzare fructe şi legume autohtone (dar şi miere, conserve tradiţionale, etc). Bineînţeles, a fost un mare tam-tam în toată ţara, simultan în toate cele 24 de magazine real,-.  M-a bucurat că cineva din politica românească se mai ocupă şi de promovarea produselor locale. Au de câştigat producătorii (cei mici în special, care îşi deschid astfel orizontul), cumpărătorii (care pot avea încredere că găsesc fructe şi legume cu gust), dar şi cei care îşi caută un loc de muncă (la firme româneşti cu specific agro-alimentar), şi nu în ultimul rând economia locală.  

Da, este un efort mai mare să nu te opreşti la primul magazin cu legume, să cauţi şi să întrebi până găseşti ce vrei. E drept că e mai simplu şi mai rapid să iei de la primul magazin de cartier verdeţurile necesare, însă nu pierzi nimic dacă întrebi mai întâi de unde le-a primit.  De exemplu, la noi, în Braşov, există un depozit en-gros de unde se aprovizionează majoritatea celor care vând în pieţe, fără să fie producători. Credeţi că toate acele legume, fructe, verdeţuri sunt din România? Nici pomeneală!

Dar cererea structurează şi oferta. România producea în 2009 500-550 mii tone de mere şi importa 40 mii tone (din soiuri diferite, presupun). Cum ar fi dacă nimeni de la noi nu ar mai cumpăra mere din alte ţări? Cei care ar avea spre vânzare cartofi din Polonia, mere din Turcia sau salată din Spania, de exemplu, ar da înapoi marfa şi s-ar aproviziona cu produse din România. E nevoie şi de putere, de convingere interioară să rezişti curentului general care spune că se poate şi aşa. Da, se poate, însă cu ce preţ? Cât de mult ţinem la sănătatea noastră (fără să alunecăm în paranoia) ca să alegem produse sănătoase, curate, autohtone? E nevoie de conştienţă, de opţiuni în cunoştinţă de cauză, de informare, de timp…Şi de fiecare dintre noi în parte.

Şi închei într-o notă optimistă. Vă amintiţi Doina lui Mihai Eminescu?

“De la Nistru pân’ la Tisa
Tot românul plânsu-mi-s-a,
Că nu mai poate străbate
De-atâta străinătate.
Din Hotin şi pân’ la mare
Vin muscalii de-a călare,
De la mare la Hotin
Mereu calea ne-o aţin…”

Ei bine, mai în glumă, mai în serios, poate aşa “gândesc” fructele şi legumele româneşti, copleşite de invazia ardeilor şi castraveţilor “umflaţi cu pompa” de pe alte meleaguri, însă vine puternic şi patriot Ştefan cel Mare (interpretat de real,-) să îndrepte situaţia:

“Tu te-nalţă din mormânt,
Să te-aud din corn sunând
Şi Moldova adunând.
De-i suna din corn o dată,
Ai s-aduni Moldova toată,
De-i suna de două ori,
Îţi vin codri-n ajutor…”

Cu gândul la o respectare mai atentă a regimului alimentar alcalin, Seherezada a scris acest articol pentru etapa a 26-a a concursului SuperBlog 2012.

Povestirile unei Seherezade moderne (25 – Cântecul insulei)

Posted on by Veronica Godeanu
1

În trenul spre Bucureşti, am găsit o agendă uitată. Indiscretă, l-am deschis, pentru a găsi indicii despre proprietar. Era de fapt un jurnal, iar ceea ce am citit a fost ca un semn de la Viaţă pentru mine. Redau aici însemnarea cea mai frumoasă, cu speranţa că poate va fi recunoscută şi agenda înapoiată.   

„Decembrie 2010, Belle-Île, Franţa

Îmi place să contemplu marea în extra-sezon, când e furioasă sau îngheţată, iar pe plajă nu mai e nimeni în afara mea. Ascult vântul, valurile plesnind de energie, chemările pescăruşilor care  se încălzesc în zbor. Pentru alţii poate fi ceva melancolic sau trist, însă pe mine mă regenerează singurătatea, faţă în faţă cu marea fremătând, ca o femeie ce îşi cheamă iubitul. 

(imaginea de aici)

Într-o după-amiază, pe plajă, am auzit un cântec, ca o chemare, ca o tânguire. Am ciulit urechile. Vântul încă nu mă alungase din faţa imensităţii. După câteva momente, iarăşi: câteva sunete  ca de harpă, o feerie acustică, intensă şi scurtă. Intrigată, la întoarcere, am intrat în vorbă cu proprietara pensiunii unde locuiam.

Și am aflat că acel cântec nu se dezvăluie tuturor și oricând. Au fost aici cercetători care au ascultat, au măsurat şi au ajuns la concluzia că sunt nişte crăpături în stânci care scot acele sunete când bate vântul într-un anumit unghi, cu o anumită viteză. Dar ea nu crede că este doar atât, și nimeni de pe insulă nu crede. Legenda trebuie să aibă un sâmbure de adevăr. Și uite așa am aflat eu legenda despre cântecul misterios al insulei…

A fost odată ca niciodată o fată cu glas de înger. Vorbele îi erau dulci ca mierea, iar când cânta… oamenii îngenuncheau cu ochii luminoși, căci cântecul fetei le atingea cea mai ascunsă cută a inimii. Nu părăsise niciodată insula Belle-Île (Insula Frumoasă). De fapt, se născuse pe mare, într-o zi cu furtună, când o corabie străină a naufragiat, iar mama ei s-a rugat oceanului să îi salveze fetița în schimbul vieţii ei. Oceanul i-a promis că va avea grijă de ea, cât timp fata îi va rămâne credincioasă și nu va pleca niciodată de pe insulă. Mama nu avut încotro și a promis-o astfel pe micuță aprigului ocean, care i-a pus la urechi o pereche de cercei albaştri. După furtună, pescarii de pe Belle-Île au găsit pe plajă, printre resturile corabiei, trupul unei femei care strângea la piept o fetiţă nou-născută, al cărei gângurit i-a fermecat.

A crescut cuminte şi frumoasă, iar cu timpul şi-a dat seama că, atunci când purta cerceii albaştri, glasul ei devenea puternic și mângâietor, ca o vrajă. Pescarii o chemau deseori să potolească valurile şi vântul, să îmblânzească mânia oceanului, căci cântecul ei îl fermeca şi îl liniştea.

Storm off the coast of Belle Île – pictură de Claude Monet, 1886

(imaginea de aici)

Într-o zi, pe insulă a acostat o corabie străină, să îşi umple butoaiele cu apă dulce. Unul din călători a zărit-o pe fată în timp ce culegea scoici şi a intrat în vorbă cu ea, căci semăna foarte mult cu sora lui despre care aflase că murise într-un naufragiu, în timp ce călătorea spre ţara bărbatului ei. Deşi se simţea bine acolo pe insulă, cu familia ei adoptivă, fata a vrut să plece cu acea corabie, să vadă şi alte locuri în afară de insula ei dragă. Însă mare a fost mirarea când toţi au văzut că nicio corabie sau barcă nu o primea să păşească în ea, toate se  fereau din calea ei.

Întristată și nedumerită, fata s-a dus pe ţărm, acolo de unde privea de obicei imensitatea albastră şi a început să cânte. De tristeţe, de dor, nici ea nu ştia prea bine de unde îi vine puterea acelui cântec nemaiauzit. Iar oceanul, înduplecat pe jumătate, i-a răspuns că nu poate să plece de pe insulă decât dacă va arunca cerceii albaştri înapoi în apa de la care îi primise, dar să ştie că apoi nu va mai avea glas. A stat fata şi s-a gândit mult timp, apoi s-a hotărât. A  lăsat corabia să plece, căci nu putea renunţa la cântecul pe care îl purta în ea.  

Timpul a trecut, oamenii au venit şi au plecat de pe insulă, iar de fată nu s-a mai ştiut nimic. Doar cântecul ei puternic şi fermecător se mai aude în timp de furtună, pentru a îmbuna mâniosul ocean.”

Mai-mai că aş fi vrut să am şi eu acei cercei de poveste, să nu pot pleca de pe insulă nici dacă aş vrea, căci tare linişte e acolo, iar marea cântă atât de frumos…  

Seherezada a transcris legenda cântecului insulei din jurnalul găsit în tren pentru etapa a 25-a a concursului SuperBlog 2012.

Povestirile unei Seherezade moderne (24 – Auto-cunoaştere altfel)

Posted on by Veronica Godeanu
1

În urmă cu mai mulţi ani, am participat la un seminar de dezvoltare personală mai “altfel”, de unde mi-au rămas câteva amintiri bune. Una dintre ele este un test de auto-cunoaştere, care poate fi mai profund sau mai superficial în funcţie de tipul întrebărilor respective şi modul de realizare. În acel seminar, ideea de bază era aceea de auto-cunoaştere prin acces la nivelul subconştientului: prin folosirea anumitor tehnici respiratorii, se ajungea ca răspunsul la întrebări să fie dat spontan, fără intermedierea minţii, ci direct din subconştient, sub formă de imagini, senzaţii, etc. Astfel, eu am fost surprinsă descoperind în mine lucruri până atunci necunoscute.

Tehnica decurge astfel: după intrarea în starea de relaxare şi calmare a minţii, cel care ghidează rosteşte întrebarea, iar prima imagine sau senzaţie care apare este apoi detaliată cu ajutorul altor întrebări secundare. Este esențial ca răspunsul la toate aceste întrebări să fie simțit spontan, nu gândit, nu analizat, nu premeditat, de aceea este importantă pregătirea specială anterioară. Dacă tehnica se face în grup, întrebările secundare sunt general valabile, dar dacă se face în doi (o persoană ghidează, alta răspunde) întrebările se modifică în urma răspunsurilor. Iată în continuare câteva exemple.

Dacă ai fi o pasăre, ce pasăre ai fi? Din această lume sau din una imaginară, a poveştilor sau a unei cărţi? Ce culoare au penele? Ești o pasăre cântătoare sau nu? Unde ai cuibul, în ce zonă a lumii? Ești migratoare? Ești apropiată de oameni sau izolată? Ești solitară sau trăiești în grupuri? etc.

Dacă ai fi o carte, ce carte ai fi? Ce domeniu te caracterizează? Cum ești scrisă: de mână sau tipărită, alb-negru sau color, cu imagini sau nu? În ce limbă? Cum arată coperta ta? Ce fel de hârtie ai? Cât de veche ești? Ce mesaj transmiți? etc.

La acel seminar, tehnica s-a realizat în liniște, cu pregătire și ghidare. Am regăsit-o ulterior popularizată sub forma unor “lepșe” pe internet (adică cineva îți trimite câteva întrebări, la care răspunzi pe blogul personal, iar apoi trimiți mai departe întrebările altor persoane). E și asta o modalitate de socializare și de a face cunoştinţă cu cineva, mult mai superficială comparativ cu modul în care am realizat-o  eu prima dată (de fapt, scopul ei iniţial nici nu este atins în această formă).

Doar pentru distracție, am încercat și eu să dau răspunsul la o asemenea întrebare: “Dacă ai fi o mașină, ce fel de mașină ai fi?” Fără relaxarea minții, răspunsul a fost dur: nu vreau să fiu mașină, nici avion, nici computer nu vreau să fiu, mă simt bine om!

La a doua încercare, mai bine pregătită și liniștită, am avut o surpriză. Iată ce am scris atunci: “Sălbatică. Liberă. Inconștient de curajoasă. 4 x 4. Aventuroasă. De neoprit. Profesionistă. Nepăsătoare la noroi, zăpadă sau deşert. Ultra-rezistentă. Cu mult autocontrol. Prevăzătoare. Adaptabilă. Economică. De un roşu regal. Inteligentă. Extremistă. Privesc răsăritul pe nisipul ud, contemplu stelele pe creste. Inspiratoare. Seducătoare. Încăpăţânată. Cuceritoare. Independentă. Puternică. Non-conformistă. Triumfătoare.”  Se pare că în mine este ascunsă (foarte bine chiar) varianta  feminină a lui Indiana Jones. Aveam nevoie de o mașină ca să îmi dau seama de asta…

PS: Merită să faceţi testul acesta în scopul descris iniţial, cu cineva pregătit care să vă asiste. Veţi avea surprize mari, aşa cum a avut şi Seherezada scriind acest articol pentru etapa a 24-a  concursului SuperBlog 2012!

Imginea de aici.

Povestirile unei Seherezade moderne (23 – Dilema ursitoarelor)

Posted on by Veronica Godeanu
1

26 decembrie 1791. În camera simplă și tăcută, proaspăta mămică doarme, epuizată. Băieţelul nou venit pe lume deschide ochii, doar el vede cele trei ursitoare care îi înconjoară leagănul, dar va uita imediat ceea ce aude, nerostit în cuvinte umane.

Prima Ursitoare flutură bagheta deasupra lui şi murmură: “Se va numi Charles Babbage,  va trăi mult, va avea o familie iubitoare, însă patru din cei opt copii ai săi vor muri.”

Cea de a doua o completează: “Se va ocupa de matematică şi mecanică, va fi un filozof şi un inventator.  Numele lui va fi legat de un dispozitiv ce va schimba lumea:  maşina analitică, care va fi apoi perfecţionată şi  va duce omenirea într-o altă eră. Maşina lui va avea la bază o unitate centrală de procesare (“moară”), cu o memorie extensibilă (“magazin”).

(imaginea proto-computerului de aici)

Peste mai puţin de 150 de ani, maşinăria lui va deveni “computer”, iar în 200 de ani (cât o clipă pentru noi, adică prin 2012) cartelele perforate se vor transforma în „memorii de capacitate mare”, programe şi aplicaţii pentru tablete şi telefoane mobile, “moara” va deveni “procesoare de ultimă generaţie”. Invenţia lui va duce la o nouă formă de comunicare: internetul, iar serile de jocuri de cărţi de la clubul oraşului vor deveni reţele de socializare prin care oamenii vor discuta fără să se privească vreodată ochi în ochi.”

A Treia Ursitoare o readuce pe a doua cu picioarele… pe pământ: “Ursim un băieţel, nu o revoluţie! Chiar dacă va fi considerat unul din “părinții informaticii” și un crater de pe Lună va primi numele lui…”

Prima Ursitoare, preocupată, le întreabă pe celelalte: “Dar dacă i-am muta puţin perna sau tu, A Doua Ursitoare, ai flutura din nou bagheta asupra lui? Charles nu ar mai inventa acea maşină, lumea va fi mai liniştită şi mai lentă, oamenii ar scrie scrisori şi nu emailuri, ar vorbi mai mult între ei şi ar merge mai des în natură, nu ar mai apărea stresul şi Internetul, nu ar mai fi nici un magazin online de unde să cumpere ceea ce nici nu visau înainte că ar fi posibil, evoluția tehnologică nu va mai fi atât de rapidă, nu ar mai exista bloguri și concursuri precum SuperBlog… E adevărat că poate nu s-ar mai devolta la fel de bine medicina și alte științe, însă oamenii ar putea să se ocupe mai mult de dezvoltarea personală și spirituală, căci vor avea nevoie să își manifeste cumva energiile și creativitatea. Ei nu ştiu acum care le va fi viitorul, noi îl putem modifica menindu-i lui Charles să cultive flori, de exemplu… ”

“Ar fi interesant să amânăm puţin invenţia asta, însă ce te faci cu destinul lor? Aşa le e scris şi nu de noi, care doar transmitem Menirea fiecăruia. Fiecare om în parte va alege cum să folosească ceea ce îi va aduce viitorul. Oricum, nu toţi se vor “bucura” la fel de ceea ce va urma, vor fi zone întregi din lume unde urmările invenţiei lui nu vor ajunge atât de repede. Pentru oamenii de acolo, ar fi ca şi cum nici nu s-ar fi inventat computerul, decât doar prin urmările indirecte asupra climei, comunicaţiilor, relațiilor umane… Iar dintre cei care vor cunoaște computerul, unii vor deveni dependenți de el, alții nu, însă asta e o altă poveste… ” murmură a treia ursitoare și încheie discuția cu o ultimă fluturare de baghetă.

(imaginea „ursitoarelor” de aici)

Printr-o buclă temporală, ajutată și de computer, Seherezada a notat șoaptele ursitoarelor pentru etapa a 23-a a concursului SuperBlog 2012.

Povestirile unei Seherezade moderne (22 – Sărutul ascuns)

Posted on by Veronica Godeanu

This gallery contains 1 photo.

Întinsă molatec în iarba grădinii, citește zâmbind nopții trecute, când a izbucnit Iubirea secretă… Prietena ei cea mai bună, cartea, parcă i-a prevestit întâlnirea și visul imposibil, exact aici, unde ei s-au iubit o clipă cât eternitatea. Seherezada a fotografiat sărutul … Citește în continuare →

Evaluează asta:

Povestirile unei Seherezade moderne (21 – Amintiri în ritm de vals)

Posted on by Veronica Godeanu
2

13 septembrie 1984

Mama se agită prin bucătărie, cu ultimele surprize culinare. Tata se face frumos (adică se bărbiereşte). Noi, fetele, ne jucăm şi ne “gătim” pentru petrecere, chicotind. E ziua lui, împlineşte 35 de ani (mi se pare o vârstă astronomică) şi a invitat doi buni prieteni, cu soţiile şi fetiţele lor. A pus lângă casetofon un teanc impresionant de casete audio, a şters de praf pickup-ul și a ales discurile preferate, covoarele și mobila de prisos au fost duse în alte camere. Aparatul de fotografiat Smena are deja pregătit un film de rezervă. Muzica iese în valuri pe geamurile deschise larg, vecinii au fost anunţaţi, râsetele umplu casa, iar eu abia aştept să înceapă dansul… Ce mult stau oamenii mari la masă! Sunt cea mai mare dintre copii, am 10 ani şi tata mi-a promis că mă va învăța pașii de vals.

13 septembrie 2012

De pe masa din sufragerie, un laptop HP îl anunță melodios pe tata că încă un prieten i-a trimis o urare de ziua lui. Muzica lui preferată (aceeași din anii ‘80) umple discret casa, de această dată auzindu-se din boxele calculatorului. Mama a pregătit tortul, tata deschide cadoul frumos împachetat pe care i l-am adus. Ochii îi sclipesc: un aparat foto digital! Știu că visa la un DSLR Nikon de mult timp. După un scurt instructaj, veseli, facem o mulțime de poze: cu tata așezat între noi, cu tata în picioare tăind tortul, cu mama şi tata în paşi de dans, tata şi cu mine într-o figură spectaculoasă de tango… Putem continua astfel toată seara, tata este maestru al instantaneelor.  

Nu aș fi crezut în copilărie că voi trăi vreodată o aniversare online! Telefonul mobil anunță mereu că primește mesaje, soțul meu a conectat rapid un televizor LCD la laptop, pe post de monitor (ca să vedem cu toții mai bine), camerele web îşi fac treaba și astfel petrecerea noastră se extinde și în București și Alba Iulia, orașele unde  se află acum surorile mele. Nepoții (de 11 și 6 ani) îi cântă bunicului “La mulți ani!”, apoi se laudă cu rezultatele jocurilor de pe telefoanele mobile, știu ei bine că și lui îi place să se distreze astfel (în timp ce bunica navighează pe net, pe notebook-ul personal). O ultimă îmbrățișare virtuală și rămânem doar noi și muzica de vals, ca în copilărie. Seara abia a început.

Ajutată de tehnologie, familia noastră poate să se unească astfel mult mai ușor, în ciuda distanțelor. Cine știe unde vom fi peste trei decenii? Cu ajutorul lui Dumnezeu, sperăm să fim împreună, chiar și virtual, și la aniversarea de 90 de ani a tatei.

Amintiri nostalgice descrise de Seherezada pentru etapa 21 a concursului SuperBlog 2012.

Imaginea de aici.

Povestirile unei Seherezade moderne (20 – Mișcare la 90 de ani)

Posted on by Veronica Godeanu
2

Dl. Ioan, 90 de ani, cântă la vioară. Dl. Dan, 78 de ani, ia lecții de masaj. Dl. Emil, 65 de ani, face 1000 de flotări pe zi (pe marginea patului) și 500 de semi-genoflexiuni. Zilnic (e un fapt real)!

Ce au în comun cei trei domni? O bicicletă medicinală în camera lor (!), pe care o folosesc după un program bine stabilit și respectat!  Dl. Ioan, de 3 ori câte 5 minute, dl. Dan, jumătate de oră zilnic, iar dl. Emil o oră pe zi. Toți trei stau în aceeași cameră a căminului de bătrâni din Săcele, Brașov, unde eu merg voluntar, săptămânal, în calitate de profesoară de yoga pentru “ora de gimnastică”.

Ședința de mișcare se desfășoară în clubul căminului, la etajul al doilea, unde se adună cei valizi și dornici să își dezmorțească încheieturile. Unii abia vin, ajutându-se de mergătoare sau fiind aduși în scaune cu rotile de asistente, alții vin pe picioarele lor și chiar vor să mă ia la dans (un domn profesor de muzică din localitate cântă la micuța orgă electronică în timpul ședinței noastre, e mai antrenant așa).

Nu pot descrie cât de bine le face scurtul timp în care se mișcă: se încălzesc, încep să dea jos din “cojoacele” cu care se înfofolesc, indiferent de vreme, sunt mai zâmbitori, fac glume, parcă și mintea le devine mai activă. Se încurajează reciproc, se apostrofează delicat dacă vreunul întârzie, socializează și nu le mai pasă dacă nu reușesc să facă perfect o mișcare de aplecare sau de răsucire. Important este că se mișcă altfel decât în viața de zi cu zi, nu doar urcă scările sau se duc la sala de mese!

Domnii menționați la începutul articolului s-au mobilizat mai mult și lucrează în plus, în cameră, lăudându-se apoi cu performanțele lor (au primit bicicleta respectivă de la un nepot, deja nu mai contează al cui, care a cumpărat-o la ofertă, de la magazinul  real,-). Mișcarea zilnică îi ajută să își păstreze spiritul treaz și sunt exemple pentru ceilalți locatari ai căminului respectiv.

(imaginea de aici)

Indiferent de vârstă, mișcarea are efecte foarte bune asupra corpului, psihicului și minții. În cartea ei Puterea Lunii, Johanna Paungger face elogiul mișcării fizice și chiar afirmă că “tot ce nu se mișcă putrezește”. Și să nu uităm că rigiditatea este specifică morții, iar ceea ce este viu este mereu în mișcare, în evoluție (atât la nivel corporal, cât și psiho-mental)!

Am făcut baschet în copilărie la clubul sportiv, am terminat o facultate “activă” (Silvicultura), iar dacă nu fac mișcare câteva zile devin deprimată și lipsită de chef. Fac ture cu bicicleta în jurul Brașovului, merg din când în când la înot și, mai ales, practic yoga. Sunt adepta mișcării fără prea multe elemente ajutătoare, nu îmi place să îmi condiționez mișcarea de un dispozitiv, oricare ar fi el. Nu aș alege o bicicletă sau o bandă de alergare de interior, ar fi prea mult “cardio” pentru gustul și necesitățile corpului meu. Sunt suficiente posturile și tehnicile de respirație yoga.

Imagine din oferta real,-

Dar, dacă ar fi să îmi iau vreun aparat sportiv, m-aș orienta spre o bancă de abdomene dreaptă (oferta sportivă de la real,- cuprinde multe aparate de calitate, rezistente pentru o activitate fizică la domiciliu). Constituția mea este mai degrabă subțire și am nevoie de masă corporală, aș vrea să mă împlinesc, nu să slăbesc. Cu câteva greutăți, pot varia destul de mult exercițiile ca să îmi dezvolt musculatura și să nu apară plictiseala, unul din dușmanii mișcării acasă.

În NODEX 2002, sportul este definit drept „totalitate de exerciții fizice și de jocuri practicate metodic și sistematic în vederea întăririi organismului, dezvoltării voinței și obținerii unor performanțe„. Cei care practică regulat un sport dinamic își dezvoltă o atitudine tonică, optimistă, o camaraderie specifică, sunt mai disciplinați, au încredere în ei și ajung mai ușor la succes. Indiferent de mișcarea preferată, oamenii activi fizic se bucură mai mult de viață, așa cum mi-au demonstrat domnii de la căminul de bătrâni!

Seherezada a povestit aceste fapte reale pentru etapa a 20-a a concursului SuperBlog 2012.

Povestirile unei Seherezade moderne (19 – Print şi online)

Posted on by Veronica Godeanu
2

„Prin anii 600, chinezii au început să tipărească folosind un relief în negativ și o presă fixă care apăsa foile de hârtie pe blocuri de lemn, metodă care a fost adusă abia în anii 1400 în occident de arabi și de caravanele de pe “drumul mătăsii”. De la cărțile scrise și pictate manual, prin mănăstiri sau la curțile regilor, s-a ajuns astfel la tiparul cu litere de plumb (presa cu șurub a lui Gutenberg – anul 1445), prin 1600 apăreau ziarele, în 1803 a apărut  hârtia din in și bumbac, în 1840 a început fabricarea hârtiei din celuloză și a apărut rotativa care putea funcționa cu 20.000 de exemplare pe oră.

(imaginea de aici)

Tehnologia offset și fotomontajul  (apărute prin anii 1970) au fost rapid înlocuite sau îmbunătățite prin dezvoltarea internetului și a metodelor IT, fiind inventate tehnnologia de tipărire CTP (computer-to-plate) și programele de prelucrare a imaginii. În plus, conceptul de print a fost “împrumutat” și în alte ramuri tehnologice, fiind inventate imprimante 3D care “tipăresc” diverse obiecte (din cu totul alte materiale decât hârtia).”

Cu ce plăcere am citit această scurtă istorie a familiei mele! Stră-străbunica presă cu șurub… literele mobile… verișoara îndepărtată rotativa… credeam că lumea le uitase, dar uite că un copil a avut nevoie de aceste informații pentru un referat tipărit cu ajutorul meu. Sunt o multifuncțională eficientă, cumpărată de la un magazin online,  care şi-a găsit un adăpost cald şi liniştit la biblioteca unei şcoli. Copiii nu prea mai vin să împrumute cărţi. Sunt la modă audiobook-urile şi e-book-urile, tinerii de azi au crescut odată cu telefoanele inteligente şi tabletele, se citeşte pe diverse dispozitive şi, într-adevăr, se citeşte mai mult, informaţia e mult mai accesibilă. Însă nu de pe hârtie.

(imaginea de aici)

Sunt înconjurată de cărţi  vechi şi noi şi nu am o muncă extenuantă, ca unele prietene din birouri aglomerate. Am avut mare noroc să ajung aici, bibliotecara m-a ales dintre multele oferte Samsung.  De ce? Nu neapărat pentru imprimantă (utilă şi indispensabilă într-o şcoală), cât pentru scanner, copiator şi combinaţiile fericite care rezultă cu ajutorul internetului şi al sistemului wireless (pot fi declanșată de la distanță, din orice colț al oraşului, apoi tipăresc, scanez sau recunosc textul pentru orice document trimis de dispozitivul transmițător). Economie de spaţiu în birou, economie de timp în transmiterea informaţiilor, economie de hârtie. Şi practic pot tipări orice ajunge în memoria mea. 

Sunt mândră de familia mea numeroasă dedicată tiparului, suntem foarte adaptabili, nu dispărem, ci ne adaptăm și supraviețuim, căci orice birou are nevoie de noi, şi vom lucra mereu cu hârtia fizică, dar şi cu cea virtuală.

Seherezada a consemnat aceste gânduri ale multifuncţionalei din biblioteca şcolii pentru etapa a 19-a a concursului SuperBog 2012.

Povestirile unei Șeherezade moderne (18 – Tehnologie și Natură)

Posted on by Veronica Godeanu
Reply

Ce au în comun hota de deasupra aragazului, hard-disk-ul din computer şi o maşină Toyota Prius?  Indiferent de dimensiunile și destinația dispozitivului, principiul este acelaşi: conversia energiei electrice în energie mecanică, adică…  motorul electric.

În anul 1820, Ampère a descoperit principiul de funcționare, au urmat ani de experimente, iar în 1873 Zénobe Gramme a construit (din greşeală) primul motor electric funcțional pe scară industrială. Iar acum, în anul 2012, nu trece zi să nu folosim cel puţin câteva aparate, maşini sau dispozitive care conţin unul sau mai multe asemenea motoare: ventilatoare, blender, frigider, mașina de spălat, robotul telefonic, aspirator, uneltele electrice (ferăstrău, surubelniță, etc), aparatul de ras electric, dispozitivul de închidere a geamurilor de la mașină, ceasurile și jucării electrice, imprimante, computere etc., cu alte cuvinte orice aparat care transformă energia electrică în mișcare. Pe bună dreptate, motorul electric este o invenţie care a influențat enorm în bine evoluția umanității și va continua să o facă.

Curentul electric poate fi obținut ușor, rapid, prin numeroase metode care folosesc elementele naturii (soarele, apa, vântul, căldura din interiorul Pământului, etc), în afară de centralele nucleare sau pe bază de combustibil convențional (adică petrol). Iar utilizarea motoarelor electrice pe scară largă, mai ales în domeniul industriei și al transportului, ne ajută să revenim la o atitudine cel puțin mai “prietenoasă”, dacă nu chiar “intimă” cu Natura, cu planeta pe care trăim.

Progresul tehnologic  a fost deseori întâmpinat cu scepticism. Motorul electric nu este o noutate în mileniul 3, însă aplicarea lui în alte domenii decât până acum poate fi greu de implementat, la început. De exemplu, oamenii acceptă mai încet automobilele electrice sau hibrid, poate pentru că nu au (încă) autonomia și viteza celor așa zis “clasice” sau nu au infastructura necesară (puncte de alimentare). 

Din 1997, când a fost lansată Prius, prima mașină hibrid produsă în serie, lucrurile s-au îmbunătățit simțitor. În unele companii angajații care își cumpără mașini electrice sunt sponsorizați, proprietarii plătesc impozite mai mici, iar în curând, când vom alege o mașină, vânzătorul ne va da să alegem între un hibrid Yaris sau Auris, de exemplu, fără să mai amintească de alte modele deja depășite tehnologic.

Nepoții noștri se vor întreba de ce a durat atât de mult trecerea la mașinile electrice, mai ales cunoscând efectele lor bune pe termen lung. Iar noi vom răspunde prin vocea lui Schopenhauer:  „Orice adevăr trece prin trei faze. Mai întâi este ridiculizat. Apoi trezește o puternică opoziție. Și în sfârșit este acceptat ca fiind evident de la sine.” Sper să prind acea zi în care traficul să fie complet silențios și…  respirabil.  

(imaginea de aici)

Această incursiune în lumea mașinilor electrice a fost făcută de Seherezada pentru etapa a 18-a a concursului SuperBlog 2012.

Povestirile unei Seherezade moderne (17 – Petrecere cu Stil)

Posted on by Veronica Godeanu
3

– Sclipitoare doamne, bine v-am regăsit la petrecerea anuală a nobilei familii LuxuryGifts.

Degajat, zâmbitor şi plin de distincţie, domnul Stil îmbrăţişează cu privirea camera plină de cutii şi cutiuţe în care stau aşezate comod bijuteriile, chicotind răsfăţate: inele şi cercei, coliere şi broşe, butoni şi poşete…

– Pentru început, voi reaminti câteva din regulile nescrise ale Casei noastre. Respectaţi-vă rangul şi veţi fi la loc de cinste atât printre oameni, cât şi printre noi. Fiecare dintre voi cunoaşte ţinutele la care a fost repartizată, cu care se poate asocia. Nu le schimbaţi între voi şi nu ieşiţi din casă la ore nepotrivite.  Mai bine alunecaţi din mâinile celei care vă obligă la asocieri lipsite de armonie decât să vă faceţi de râs și să aduceți rușinea asupra casei noastre. Păstraţi armonia culorilor şi a materialelor în contextul general al ţinutei la care sunteţi invitate să participaţi.  

Întotdeauna, ţinuta sau dispoziţia persoanei pe care o înfrumuseţăm este transformată prin prezenţa noastră magică. Femeia va deveni o inspiraţie pentru ochii care o privesc, doar dacă reuşiţi să formaţi combinaţia perfectă cu hainele şi cu celelalte accesorii. Nu vă irosiţi farmecele inutil.

Nu sunt admise relaţiile intime cu persoane din alte ramuri ale casei noastre. Văd că faceţi ochii mari, domnişoară Brăţară denim cu cristale, de aceea vă dau un exemplu: nu este permisă afişarea dvs în public împreună cu dl. Inel din catifea sau cu dl. Inel cu cuarţ roz, pentru că nu vă potriviţi şi daţi un exemplu negativ tinerei generaţii. În cutiuţele voastre faceţi ce doriţi, însă un eventual rezultat al unirii voastre nu va putea fi acceptat în familia noastră (nici nu vreau să îmi imaginez cum ar arăta).  

Lăsaţi privirile oamenilor să vă caute, să li se facă dor de voi, nu vă înghesuiţi cât mai multe să ieşiţi împreună cu o anumită ţinută, chiar dacă vi se potriveşte tuturor. Fiecare dintre voi este ca un instrument dintr-o orchestră, şi cântă atunci când dirijorul îi face semn. Dacă aţi cânta toate deodată, melodia voastră nu va putea fi înţeleasă.

Drumul vieţii voastre este necunoscut. Indiferent dacă veţi ajunge în cutiuţe aglomerate sau veţi fi o bijuterie singuratică, păstraţi-vă demnitatea şi amintiţi-vă menirea cu care aţi venit pe lume: să aduceţi frumuseţe şi armonie.

Domnul Stil îşi încheie discursul în aplauzele înmănuşate ale bijuteriilor şi făcu semn orchestrei să înceapă muzica.  

P.S. Iată câteva imagini ale participantelor la concursul Miss Bijuterie organizat la acest banchet anual. (rezultatul final nu a fost dezvăluit până acum publicului, dezbaterile continuă).

Această prezentare necesită JavaScript.

Seherezada a participat incognito la banchetul nobilei case Luxury Gifts şi astfel a putut consemna ideile de mai sus pentru etapa 17 a concursului  SuperBlog 2012.

Povestirile unei Seherezade moderne (16 – Motanul Norocel și magazinele online)

Posted on by Veronica Godeanu
Reply

În seara aceasta, Seherezada trebuie să fie  un fel de “avocat al diavolului” şi să analizeze critic un site. Nu îi place această temă, de aceea m-a chemat să îi stau în braţe şi să sfârâi alinător.  Norocel e numele meu, sunt un motănel frumos şi voi juca rolul de interpret al expresiilor şi gândurilor ei.

Îi urmăresc chipul când deschide site-ul SpringShop.ro. Nu, nu vrea să cumpere un magazin online, are deja unul, însă citește mai departe. Fundalul alb şi scrisul prea mic pentru ochii ei o plictisesc, site-ul e prea monoton şi sec pentru ea. Ar aprecia un fundal mai vesel, specific unui magazin de magazine, mai colorat (pastelurile acestea nu sunt prea atractive) şi chiar mai multe imagini sau o prezentare dinamică. 

Dă clic pe prezentarea video. “Parcă ar spune Pluguşorul”, şopteşte doar pentru ea, însă eu sunt numai urechi şi mustăţi, aşa că înregistrez totul. Nu îi place platitudinea vocii feminine care „recită” poezia de prezentare a site-ului, însă ar putea să asculte până la capăt o voce mai fermă, modulată şi implicată în ceea ce transmite. Începe lista de observaţii: 1 – personalizare și pasiune.

Vrea să vadă prețurile, și chiar încearcă să cumpere un pachet. I se pare stufoasă structura, multe întrebări, răspunsuri şi detalii, deja s-a rătăcit, apasă butonul back, dar nu mai poate să se întoarcă de unde a plecat, la pagina de pornire. Caută meniul Suport, observă că Manualul de utilizare şi Documentaţia auxiliară fac trimitere spre aceeași pagină (se aștepta să găsească lucruri specifice, separate, la cele două trimiteri). Completează lista: 2 – simplificarea structurii.

Documentaţia auxiliară se laudă că oferă articole specifice despre legislaţie. Însă ele lipsesc cu desăvârşire. Într-un târziu, le-a găsit la secţiunea întrebări şi răspunsuri, în josul paginii. Bine şi acolo, decât deloc, chiar o văd că le citeşte cu atenţie.

Nu este lămurită ce înseamnă ticket. Abia după ce deschide pagina de creare a unui asemenea ticket îşi dă seama că este o cerere trimisă spre rezolvare. Ulterior, observă că ticketul este definit doar la descrierea Manualului de utilizare. I-ar fi de folos o mai mare ordine sau o hartă a site-ului.  

Cuta dintre sprâncene i se adânceşte, ştiu ce înseamnă asta: a văzut greşeli de exprimare, litere lipsă, mai ales pe pagina de suport, așa ceva nu îi inspiră încredere. O scuză ar fi aceea că site-ul este încă în lucru. Finalizează lista de observaţii: 3 – atenţie la detalii, definiţii și promisiuni.

Rolul meu de paratrăznet s-a încheiat. O simt că răsuflă ușurată și trimite lista celor de la SpringShop, încântată de  informațiile bune pe care le-a aflat de la ei.

Aşa am ajuns eu, motănelul simpatic al Seherezadei, să contribui liniştitor la rezolvarea etapei a 16-a a concursului SuperBlog 2012.

Imaginea de aici.

Povestirile unei Seherezade moderne (15 – Dialogul cărţilor)

Posted on by Veronica Godeanu
1

Cartea mă priveşte liniştită de pe masă. Face parte din colecţia de psihologie, nu e prea groasă, are o temă interesantă: Străini care ne schimbă viaţa, de la ed. Nemira. Sunt visătoare, fascinată şi intrigată în acelaşi timp. Motivul nedumeririi mele? Dedicaţia-declarație de dragoste de pe prima pagină, scrisă de o mână fermă:

“Pentru cea care citește în parc, pe banca de lângă fântână,

Nu ne știm numele, însă rarele noastre întâlniri au adus lumină în ochii mei. Doar din priviri, ne-am împletit destinele și cerul îmi este mai albastru. Îmi ești muză, înger și bătaie de inimă. Frunzele dansând în soarele tomnatec îți șoptesc în numele meu cât de mult aș vrea să ne cunoaștem și să fim împreună. Aș putea fi orice om pe care îl întâlnești întâmplător, însă sper că mă vei recunoaște când ne vom atinge din nou privirile. Te rog să primești această carte din partea celui care te admiră şi face un pas spre inima ta.”

Îmi este adresată mie, într-adevăr, căci acolo unde citesc de obicei, pe banca din parc, de lângă fântână, am găsit cartea împachetată frumos, cu un trandafir lângă ea. E măgulitor să știu că cineva necunoscut s-a îndrăgostit de mine… Oare să păstrez misterul sau să fac și eu un pas spre el? Mai întâi, o voi citi, apoi aş putea lăsa la rândul meu o carte-răspuns pe bancă… Pentru început, va fi o corespondență (cel puțin) interesantă.

Pură ficțiune (deși ar fi fost plăcut să fie adevărată 🙂 ), scrisă de Seherezada pentru etapa a 15-a a concursului SuperBlog 2012.

Imaginea de aici.

Povestirile unei Seherezade moderne (14 – O istorie închipuită a tehnologiei)

Posted on by Veronica Godeanu
Reply

“Pană de curent la NASA. Inginerul-șef întreabă: băieți, cine mai știe să facă mental o împărțire?”

Dincolo de glumă și fără să afirm o noutate, tehnologia ne poate bulversa în aceeași măsură în care ne poate ajuta. Ca să dau un singur exemplu: în anii 1970 (cam când m-am născut), apăreau primele calculatoare personale (după computerele cât o cameră), în anii 90 a apărut Internetul, iar acum, după aproximativ 40 de ani, copiii învață mai întâi să deschidă un joc pe calculator sau pe telefon, abia apoi să scrie (dovadă – nepoțelul meu precoce). Echilibrul între folosirea capacităților proprii și cele îmbunătățite de tehnologie depinde mult de educație și posibilități financiare.

(imaginea de aici)

Nu pot decât să îmi imaginez cum va fi peste alți 40 de ani (adică prin anii 2050, când aș avea vreo 80 de ani), iar dacă iau în considerare faptul că inspirații Leonardo da Vinci și Jules Verne au descris tehnologii considerate basme pe vremea lor, dar care au fost aduse la viață după secole, poate vor ajunge și gândurile mele cele bune să se materializeze…

O variantă în care calculatorul viitorului nu mai există am descris-o aici.

O altă variantă este aceea în care tehnologia continuă să se dezvolte furibund, iar rasa umană dispare sau este guvernată de inteligența artificială mai mult sau mai puțin benefic orientată (a se vedea optimistul Wall-E).

Între aceste două extreme, revin cu picioarele pe pământ, privesc în globul de cristal și iată ce întrezăresc.

Locuințe inteligente, cu pereți mobili ce se pot transforma în ecrane interactive. Adio, antice monitoare LED, acum privesc știrile și filmele direct pe orice perete din casă, activat de prezența mea. Există și case-hologramă care pot fi create și mutate oriunde, chiar și în vârful muntelui, în deşert sau în adâncul oceanelor. Iar pereții-ecrane și hologramele izolează fonic, termic și vizual, prin puterea celor 12 procesoare Intel incorporate în micul lor declanșator, cât un nasture. Așa îmi voi putea satisface dorințele din tinerețe și în același timp să păstrez confortul casei personale (ca melcul din poveste): un an în India, altul în Alpi, următorul în Hawaii, iar până la suta de ani mai am de vizitat multe locuri speciale.

Tabletele și telefoanele au devenit din ce în ce mai smart și mai subțiri, până au fost transformate în ochelari cu alimentare solară, iar programele și informațiile sunt stocate în hard diskuri externe minuscule, dar puternice, situate în rama lor. Tot acolo se află și senzorii acustici ai undelor cerebrale specifice.

(imaginea de aici)

Iar dacă mi se va face dor de o ieșire în natură, închid toate dispozitivele, îmi iau casa în buzunar și mă plimb agale prin pădurea dragă, care a recucerit Pământul, mulțumită tehnologiilor de împădurire rapidă.

Zăresc în globul de cristal multe alte lucruri pentru care nu prea am termeni să le descriu, aşa că le las la dospit până mă mai documentez. Vi se pare prea SF? Vom trăi și vom vedea! Am încredere în îndrăzneala și puterea minții umane, mai ales când e în armonie cu inima.

Seherezada s-a amuzat să cerceteze viitorul pentru etapa a 14-a a concursului SuperBlog 2012.

Povestirile unei Seherezade moderne (13 – Hotelul viitorului)

Posted on by Veronica Godeanu
Reply

 – Brașov, anul 2042 –

Politicos, tânărul îmi sărută mâna și îmi oferă un buchet splendid. Semn bun. Îl cercetez atent şi îi fac semn să se așeze lângă Maria, nepoata mea. Cât îi așteptăm pe ceilalți, îl invit relaxată să se prezinte. Știu deja că e manager al unui lanț internațional de hoteluri, că a luat un premiu pentru proiectele pe care le-a aplicat în protecția mediului, însă vreau să cunosc omul din spatele acestei cărți de vizită, mai ales că e logodnicul Mariei. Mă bucur că și-au făcut timp să treacă pe la mine, deși călătoresc atât de mult. Îl întreb cu ce se ocupă şi de ce a ales hotelurile.

“Aveam 10 ani când mătușa mea a câștigat un concurs, al cărei premiu a fost o excursie, începe el povestea pasiunii sale. Așa am ajuns eu la Madrid, unde am stat la hotelul NH Eurobuilding. Frumos oraş, însă chiar din a doua zi, ea şi-a fracturat glezna, în timp ce fugeam să ne adăpostim de o ploaie torențială. Aşa că am fost nevoit să stau în hotel. A fost şansa mea!” îi sclipesc ochii în timp ce vorbeşte.

“Acolo a început totul. Atentă, Isabel, una din angajate, deși nu era obligată să facă asta, m-a luat sub aripa ei ocrotitoare și, cât timp mătușa mea era în pat, m-a plimbat cu ea prin tot complexul, şi îmi explica ce au ei acolo special. Deşi nu am reușit să vizitez Madridul, acel hotel a fost un vis pentru micul explorator care eram pe atunci. Abia aşteptam o nouă zi, să mă întâlnesc cu Isabel, prima mea iubire. Mi-a spus o mulţime de lucruri despre ecologie şi reciclare, despre tehnologii avansate şi energie neconvenţională, care erau deja folosite acolo, deşi nebănuite, de la alegerea prosoapelor până la biciclete electrice.

Entuziasmul ei era atât de molipsitor, de parcă era casa ei acolo, astfel încât mintea mea de copil a fost cucerită şi m-am hotărât să urmez şi să aplic aceleaşi principii în viaţă. De atunci, am privit cu alţi ochi (ecologici și economici) modul de iluminare al clădirilor (așa am aflat de Ora Pământului), instalaţiile de apă sau hârtia pe care scriam, iar în timpul facultăţii, am ales să fac practica la hotelul NH din Bucureşti (Timişoara era cam departe pentru mine, pe atunci).

Cât a avansat tehnologia în 30 de ani!  A fost pasiunea mea să urmăresc inovațiile în domeniul ecologic, pe care le-am folosit apoi cu încăpăţânare. Am fost pionieri în aplicarea celor mai noi metode (lifturi care generează energie pentru încărcarea mașinilor electrice, ferestre inteligente care reglează automat căldura și lumina, folosirea uleiului uzat de la bucătărie pentru producerea de combustibil neconvenţional și atâtea altele), şi am colaborat cu proiecte internaţionale precum Green Light sau GreenBuilding, pentru o educaţie ecologică .”

Îl privesc şi observ că vorbeşte folosind pluralul “noi”, nu “conducerea” sau „firma”, semn că e mândru de cariera lui şi de colectivul din care face parte. Îşi continuă prezentarea, parcă ar fi într-o sală de conferinţe.

„În copilăria mea, continuă el, oaspeților le erau oferite cosmetice Agua de la Tierra, pungi și pixuri din materiale oxo-biodegradabile (care se descompuneau în 7 ani, în loc de 300), acum le putem oferi cosmetice naturale manufacturate local, după rețete bine stabilite, în recipiente din materiale care se degradează după doar un an. Știți ce mult contează?

Toate hotelurile sunt acum alimentate complet cu energie neconvențională (solară, eoliană, biomasă, geotermală sau a valurilor, cum ar fi preferatul meu, cel din Hawaii) şi toate sunt certificate ecologic ISO 14.001 (faţă de anul 2012, când doar câteva din Italia şi Germania deţineau acest titlu râvnit). Și nu e lipsit de importanță că 800 de hoteluri NH din toată lumea, inclusiv Asia şi Africa, au fost construite și funcționează având în vedere protejarea mediului și conservarea resurselor naturale (în 2012 erau doar aproximativ 400, în 26 de țări)! Conferinţe, seminarii, nunţi, competiții sportive, expoziții culinare  – găzduim multe activităţi şi fiecare om care intră într-un hotel de-al nostru află că am început deja să creăm împreună o lume mai bună, mai frumoasă.”

Îl privesc pe tânărul plin de pasiune din faţa mea şi mă întreb dacă va investi la fel de multă energie şi în relaţia cu nepoata mea. Că de hoteluri ecologice sigur se va ocupa… 

Bunicuţa Seherezada a analizat povestea candidatului la mâna Mariei pentru etapa a 13-a a concursului SuperBlog 2012.

Imagini de pe pagina Facebook a NH Hoteles.

Povestirile unei Seherezade moderne (12 – Eliberarea de timp)

Posted on by Veronica Godeanu

This gallery contains 4 photos.

Imaginaţi-vă o balanță. Poate fi un cântar din piaţă sau un instrument farmaceutic: indiferent cât ar fi de încărcate, talerele “fac curte” punctului de echilibru fără de care nu ar apărea tăcerea nemișcării. Acest centru al balanței trebuie să fie … Citește în continuare →

Evaluează asta:

Povestirile unei Seherezade moderne (11 – Interviu cu Cadoul Perfect)

Posted on by Veronica Godeanu
1

„Sunt un privilegiat al soartei! Creat cu grijă și atenție, apoi ales dintr-o mare mulțime, primesc un costum special şi aduc bucurie unde mă trimite Dăruitorul. Am o viaţă fericită, un destin frumos: să fiu Cadoul Perfect!

Cunosc multe limbi, căci am mereu o poveste tainică împreună cu cel care mă alege, poveste pe care trebuie să o spun celui la care sunt trimis şi de fiecare dată reuşesc să îmi îndeplinesc misiunea cu bine. Sunt întâmpinat cu zâmbete sau chiar cu lacrimi de fericire, pentru că port cu mine o parte din sufletul Dăruitorului. Uneori trebuie să amintesc de ceva din trecut, alteori să pregătesc viitorul, drumul meu este cel al speranțelor, al recunoștinței, al prieteniei și al frumuseții.   

Sunt elegant, excentric, original și surprinzător. Îmi place să fiu ținut minte, indiferent de forma pe care o iau (și vă asigur că am foarte multe forme). De aceea, țin și la momentul în care îmi fac apariția. Îmi calculez cu atenție pașii, cronometrez etapele, astfel încât intrarea mea în scenă să creeze un efect de neuitat.

Îmi place să păstrez suspansul cât mai mult, iar garderoba mea (creată la comandă) are rolul să înfrumusețeze așteptarea și să anunțe momentul meu de glorie: cel în care mă înfățișez în toată splendoarea în fața celui care mă așteaptă.  

Mă adaptez fiecărei epoci și culturi, temperamentelor umane, descoperirilor științifice, chiar și modei, însă îmi respect cu sfințenie menirea: cea de a aduce frumusețe și bucurie de neuitat.

Ah, și am un program foarte aglomerat. Doar un mic exemplu: peste 10 minute voi lua forma coșului “Best of Saveur d’Yveline” pentru întâlnirea savuroasă a două vechi prietene,

peste o oră îmi voi deschide spectaculoasele flori de iasomie într-un ceainic de lux la aniversarea unei  fiice,

iar apoi voi fi martor strălucitor și prețios la trei cereri în căsătorie, o nuntă de argint și cinci zile de naștere. 

Vă las acum, mă duc să îmi trăiesc viața de Cadou Perfect!”

Interviu consemnat de Seherezada pentru etapa a 11-a a concursului SuperBlog 2012.

Imagini de pe site-ul http://www.borealy.ro.

Povestirile unei Seherezade moderne (10 – Trei îngeri)

Posted on by Veronica Godeanu
3

În grupurile de dezvoltare personală şi mai ales în cele legate de copii, circulă o povestire impresionantă, se pare pornită de la un sâmbure de adevăr. Iată această anecdotă, pe scurt: mama vine fericită acasă de la maternitate cu al doilea nou-născut. Primul copil, în vârstă de 4 ani, este total fascinat de frăţiorul lui, îl alintă toată ziua, îl drăgăleşte, stă mereu în preajma lui şi cere curând să fie lăsat puţin timp singur cu el.

Îngrijoraţi să nu îi facă inconştient vreun rău celui mic, părinţii instalează o cameră de supraveghere şi îl lasă apoi pe băieţel să intre singur  în camera bebeluşului, fiind pregătiţi să intervină în caz de nevoie. Uimiţi, ei văd cum, imediat ce uşa s-a închis în spatele lui, băieţelul se apropie de pătuţ şi vorbeşte cu frăţiorul lui: “Hai, povesteşte-mi repede cum mai e în lumea îngerilor, că eu am început să uit.” Îmi place să cred că a fost o întâmplare reală… 

(imaginea de aici)

Ceva asemănător a trăit o prietenă, mamă a trei fetiţe, în vârstă de 2, 5 şi respectiv 6 ani. De curând şi-a reluat serviciul, după ultimul concediu de maternitate, însă mereu e cu gândul la copii. Nu îi lasă singuri, este mereu un adult în preajma lor, însă ea îşi aminteşte şi acum poznele trăznite pe care le-a făcut când era mică, chiar în apropierea părinţilor ei.

De aceea, pentru a fi liniştită cât timp e departe de fetitele ei dragi, soţul i-a instalat în tot apartamentul camere  moderne de supraveghere IC-7100 de la Edimax (niște frați mai pitici ai roboțelului R2D2 din Războiul Stelelor), care îi transmit pe telefonul smart imagini și sunete în timp real, din toate unghiurile, prin tehnologia Plug-and-View (PnV). Când vrea să verifice, doar se conectează la internet, deschide aplicaţia EdiView şi…

Şi aproape a leşinat la birou în ziua în care a văzut în direct, pe telefon, cum fetiţele ei desfăceau pernele pentru a scoate penele şi puful (avea perne adevărate, nu din cele moderne). Mama ei făcea prăjituri în bucătărie, după ce verificase dacă au adormit (ar fi trebuit să ştie să verifice mai bine…) Abia le mai putea zări prin ceața pufoasă care se așternea ușor. Cele două mai mari, foarte serioase, discutau cum să îşi facă aripi de înger, iar pe cea mică voiau să o tăvălească prin puf, aşa cum văzuseră la televizor, ca să se lipească direct pe ea… 

A durat câteva zile până au reuşit să strângă puful din toate cotloanele.

La aniversări privesc cu drag înregistrarea, dorindu-le fetiţelor să îşi păstreze cât mai mult timp sufletul de copil…

Cu descrierea acestei „pufoşenii” Seherezada participă la etapa a 10-a a concursului SuperBlog 2012.

Povestirile unei Seherezade moderne (9 – Aniversare pe bicicletă)

Posted on by Veronica Godeanu
3

Mai întâi am vrut să mergem la mare pe biciclete. Ne-ar fi luat doar vreo patru zile de la Brașov până la Constanța, socotind o medie de 100 km/zi. Am renunțat pentru că nu am avut cum să luăm umbrela de plajă. Apoi am vrut să mergem la părinții mei, erau doar 180 km până la Bacău, însă am abandonat ideea pentru că  părinții se așteptau să mergem împreună spre Ceahlău cu mașina noastră.

Până la urmă, nu ne-am lăsat și tot am făcut o excursie mai lungă pe biciclete. Ne antrenam de o lună, urma să plecăm la mare, apoi la părinți, nu mai luam bicicletele cu noi, dar nu voiam să pierdem antrenamentele făcute. Începusem să ieșim aproape zilnic, viteza medie crescuse de la 13 la 17 km/h, era și păcat să nu ne bucurăm de condiția fizică obținută.

Așa că am programat o sâmbătă frumoasă de iulie pentru excursia spre mănăstirea Bucium, aflată la aproximativ 70 km de casa noastră din Sânpetru, Brașov. Urma să parcurgem pe E 60 vreo 55 km, apoi să urcăm spre mănăstirea de sub munții Făgăraș distanța rămasă. Ne anunțasem sosirea, rezervasem locurile, întoarcerea era a doua zi, duminică.

La ultimul antrenament, în care ne verificam puterile pe serpentinele de pe Drumul Poienii (șoseaua care leagă Brașovul de Poiana Brașov), bicicleta mea a cedat. Nu știu exact ce problemă a avut, ceva legat de rulment sau ax (s-a reparat ulterior, însă atunci nu mai era timp). Nu am vrut să ne resemnăm şi să rămânem cuminţi acasă, voiam să ne trăim aventura verii, să ne depășim limitele, eu cel puţin abia începusem să simt adrenalina și bucuria pedalatului în aer liber.

Chiar a doua zi, am înlocuit bicicleta avariată cu una închiriată de la Aventuria (norocul nostru că au reprezentanță și în Brașov), iar sâmbătă dimineaţă, la răsărit, am plecat voioşi în expediția noastră.  Până atunci, mai făcusem o singură excursie mai lungă, Sânpetru – Vâlcele –  Sf. Gheorghe și întoarcere prin Ilieni, total 55 km, în 4 ore (pauze incluse), și eram optimiști cu privire la puterile noastre.

Într-adevăr, a fost un drum frumos, într-o zi toridă de vară. Era exact perioada aceea cu cod roșu de caniculă, iar noi socotisem că ne vom răcori mergând cu viteză.  Ne-am răcorit, dar am și slăbit 2 kg în acea zi, și am băut fiecare vreo 4 litri de apă. Ne-am bronzat cu mânecuțe și pantaloni scurți, dar cine mai era ca noi?

Drumul pe șosea a fost ușor, rarele pante au fost urcate pe bicicletă (asta a fost mândria mea, că nu am urcat deloc pe lângă ea, deși răsuflam ca o locomotivă), greul a început când am părăsit drumul asfaltat și am trecut pe cel pietruit. Nu aveam pantaloni speciali pentru bicicletă (din aceia cu burete), așa că începusem să simt din ce în ce mai puternic fiecare denivelare a drumului, fiecare piatră. De la un moment dat, ni s-a terminat apa de băut, așa că am salutat cu strigăte de bucurie cișmeaua generoasă descoperită la marginea unui sat. Am băut și am turnat din belșug apă pe noi, oricum eram transpirați din cap până-n picioare.

La doar patru km de mănăstire,  la ultimul popas, am adormit la umbra unui copac. Eu eram epuizată, el se ținea mai bine. Nu ne mai puteam întoarce, așa că am continuat cu ultimele puteri. Acei ultimi 4 km au fost cei mai lungi din viața mea!  Abia așteptam să fim primiți la masă, care însă urma să fie servită după slujbă, aşa că am ronțăit până atunci toate rezervele noastre din rucsac. Călugărul de la bucătărie a făcut ochii mari când a aflat de unde venim și ne-a dat o porție în plus. (Toți cei care rămân peste noapte la mănăstirea Bucium sunt ospătați fără bani, iar dacă doresc lasă donații în biserică sau oferă alimente la bucătărie.) O plimbare prin împrejurimile liniștite ale mănăstirii a încheiat prima etapă a excursiei noastre.

A doua zi, ne-am întors în Brașov cu bine, obosiți, însă bucuroși. Toată vara, am povestit cu mândrie familiei și prietenilor peripețiile noastre, mai ales când ne întrebau de ce suntem atât de ciudat bronzați. Ne-a plăcut atât de mult, încât am prins curaj și pentru drumuri mai lungi. Pentru la anul ne-am gândit la un circuit prin ţară, doar pe bicicletă.

Această ieșire frumoasă împreună a însemnat foarte mult pentru noi, căci după căsătorie am dorit să marcăm fiecare aniversare a noastră cu amintiri deosebite în natură, în care să ne depăşim limitele. În primul an a fost o excursie cu cortul la Lacul Vulturilor, iar anul acesta a fost aventura bicicletelor (primele două amintiri dintr-o lungă serie, sperăm).

Poveste bazată pe fapte reale, consemnată de Seherezada pentru etapa a 9-a a concursului Superblog 2012.

Imagine din arhiva personală.

Povestirile unei Seherezade moderne (8 – Fantasmă parfumată)

Posted on by Veronica Godeanu
2

Îi simt prezenţa tulburătoare prin toţi porii, respiraţia lui îmi dă fiori, deşi e în celălalt capăt al camerei. Stau cu spatele la el, deocamdată,  pentru a prelungi aşteptarea întâlnirii directe.

…

Vreau să îl cunosc pe cel care mi-a înstelat visele, să îi intru în suflet, să văd în ochii lui pe adevăratul Clive Owen, nu măştile pe care le poartă în filme. Vreau să îl fascinez, să îi umplu sufletul de bucurie ca o ploaie de stele căzătoare care îţi taie respiraţia într-o noapte de vară şi de care îţi aduci aminte toată viaţa, căci ai fost martorul unei minuni.  Singura cale de a mă apropia în acest fel de el este să fiu eu însămi, delicată şi provocatoare, sinceră şi pasională, verticală şi puternică. Am un singur ajutor: parfumul Playboy VIP, care mi-a deschis drumul spre platoul lui de filmare.

…

În natură, nu poţi rămâne mult timp prea departe de tine însuţi, de aceea vreau să îl atrag pe terenul meu: o zi în pădure, singuri, împreună. Vrea pericol? Vrea tensiune? Le va avea. Dacă mă va prinde, voi fi a lui. Dacă nu, … 

Îmi simte freamătul, zâmbeşte şi acceptă, sigur pe el, chemarea mea parfumată.

…

Lipită de coama calului, mă strecor printre copaci, simţindu-i apropierea năvalnică. Râsul meu ameţitor umple pădurea. Ca orice femeie, am de partea mea natura cu toate secretele ei. Ca orice bărbat, incitat de mister,  trăieşte plăcerea jocului, a căutării, a descoperirii.

Parfumul meu lasă o urmă inconfundabilă, care se topeşte treptat în mireasma pădurii. Ca o zeiţă antică, îmi las urma piciorului pe pământul moale, atrăgându-l spre cascadă. Mă vede în spuma plină de curcubee, însă eu am plecat deja mai departe când vrea să mă prindă în braţe.

…

Ce poate fi mai seducător decât o femeie încrezătoare, ai cărei ochii sunt plini de pasiune, în al cărei trup străfulgeră bucuria, al cărei joc te umple de încântare şi te face să uiţi timpul?

Labirintul pădurii şi al jocului a fost dezlegat într-un târziu (poate că m-a prins, poate că nu… ), iar Clive a plecat din fantasma mea înmiresmată, însă nu pentru mult timp 🙂 Mai am câteva picături magice de parfum.

Seherezada a visat astfel cu ochii deschişi pentru etapa a 8-a a concursului SuperBlog 2012.

(imaginea lui – de aici)

Povestirile unei Seherezade moderne (7 – Ora de limbă română)

Posted on by Veronica Godeanu
5

– Am primit rolul unei felii de brânză? Să fiu moale, sfioasă și palidă ca luna? strâmbă din nas fata, cu aerul unei primadone.

– Cu talentul  tău, poţi fi brânză-muşchetar sau brânză-tigru, înţepătoare sau parfumată în brad, pufoasă sau tăioasă. Câștigarea concursului de interpretare este la fel de posibilă ca brânza de iepure dacă nu te mobilizezi mai mult, o încurajează băiatul.

Este cea mai aşteptată oră de către toţi copiii: lecţia de limba română. Fiecare elev a devenit fan al profesorului, un om plin de pasiune, care inspiră atât copiii, cât şi colegii din cancelarie prin prezenţa impunătoare şi modul de a preda.

De această dată, copiii au primit tema să (re)descopere sau să creeze expresii vechi, noi sau inedite care să conţină cuvântul “brânză”, pe care apoi să le interpreteze în scurte dialoguri. Prima pereche a terminat, urmează doi băieţi care joacă rolurile a doi vecini supăraţi.

– Frate-frate, dar brânza-i pe bani! șuieră artistic Andrei. Nu e nici o brânză de capul tău dacă nu poţi să-mi plăteşti fânul!

– Brânză-n sticlă ce ești! După atâţia ani în care am fost alături de tine? Gata, am stricat brânza pe tine! Să nu te mai văd, du-te opt cu a brânzei nouă! Cătălin abia se abţine să nu râdă, în timp ce se preface că îi întoarce spatele mânios.

Alina nu a avut cu cine să facă pereche.

– Brânză bună în burduf de câine! se plânge ea în rolul unei mame dezamăgite. Te-ai înhăitat cu haimanalele alea şi ce mare brânză ai făcut? Of, băiatul meu, am greşit că nu te-am învăţat mai bine să alegi brânza de zer…

În final, ia cuvântul şi Mihaela, încântată de transformarea unei zicale cunoscute, cu care speră să îl “dea gata” pe profesor.

– Brânza dulce mult-aduce, în special calciu, minerale şi vitamine.

–  Şi nici nu îngraşă, îi ţine isonul colega ei de bancă. Nu ştie ce să mai spună, aşa că adaugă îndrăzneaţă: Daţi-ne un cuvânt mai optimist, domnule profesor, expresiile astea sunt cam triste, noroc că ne place brânza şi nu o lăsăm aşa uşor.

(imaginea de aici)

Mulţumit, profesorul le-a dat pentru ora următoare, cuvântul-temă “floare”. Va fi  (cu totul) altă brânză…

Seherezada a consemnat această lecţie originală de limbă română pentru etapa a 7-a a concursului Superblog 2012.

Povestirile unei Seherezade moderne (6 – Cum aleg fetele un laptop)

Posted on by Veronica Godeanu
Reply

După-amiază frumoasă de toamnă târzie. Plimbare în pădure cu surorile mele venite în vizită, fotografii multe, voioșie. Acasă, transfer de poze în calculator, depănat de amintiri lângă un ceai aromat.

Agasate de viteza de melc a laptopului meu, fetele hotărăsc abrupt că a venit timpul să îmi aleagă unul nou, să se simtă și ele bine când vin în vizită. Măcar atât merită sora lor mai mare, o consultanţă tehnică. Nu că ar excela în domeniu, dar știu mai mult decât mine (aşa susţin ele).

( 🙂 imaginea de aici)

– Multe magazine online au filtre care te ajută să găsești ce ai nevoie. E ca şi cum ai alege hainele pentru o ţinută specială, începi cu piesa de bază, apoi probezi şi alegi accesoriile, pantofii, etc. Pentru început, ce faci tu în principal la calculator? începe Elena, diplomatic şi didactic, în timp ce deschide site-ul unui magazin online.

– Verific mailul, citesc ştiri, caut informaţii pe internet, ascult muzică, scriu pe blog, mă uit la poze şi din când în când la un film. Nu am nici o preferință de marcă, vreau doar să pornească rapid și să aibă viteză mare, să nu mă plictisesc lângă el.

– Cum, nu vrei să îl asortezi cu pantofii, cum face vecina mea? râde Elena. În acest caz, bifăm tot marca pe care o ai acum. Urmează să găsim combinația optimă între procesor (bun și cu o frecvență acceptabilă),  memorie (RAM – suficient de mare) și hard disk (adică HDD, cât mai mare). Nici prea-prea, nici foarte-foarte.

– Dacă spuneţi voi, așa trebuie să fie, zâmbesc și mai iau o înghițitură din ceaiul parfumat.

– Varianta mea de căutare: încep cu procesorul, caut categoria cu cele mai multe opțiuni: aici este Intel Core i5. După același criteriu aleg apoi frecvența: între 1500-1999MHz. Memoria de 4 G (e valoarea minimă) și HDD de 500 M (am 5 opțiuni față de una la 320 M). Rezultatul: laptop Acer, 5 variante între 2500 și 3800 lei, îmi comunică victorioasă Oana.

– E prea scump pentru mine, să mai lucrăm la opțiuni, prind eu curaj.  La aceeaşi marcă, aleg un Intel Celeron Dual Core (seamănă numele cu cel actual, plus că e mai “inimos”), las frecvența aceeași (între 1500-1999 MHz), memoria tot de 4 M. Selecția îmi afișează două variante, singura diferență fiind mărimea hard-diskului. Cum ambele au prețuri asemănătoare şi accesibile (aprox 1550 lei), îl aleg pe cel cu 500 M.  Nu mai pot alege culoarea, însă prețul mic face negrul acceptabil.

– Înveţi repede, mă privesc admirative fetele şi, triumfătoare asupra conservatorismului meu (parţial, e drept, până la finalizarea achiziţiei), mă provoacă la un concurs de clătite, ca în copilărie. Distracţia abia începe.

Această discuție edificatoare despre criteriile de alegere a unui laptop este povestită de Seherezada spre folosul celor asemănători ei (adică necunoscători ai tehnologiei moderne) și pentru etapa a 6-a a concursului SuperBlog 2012.

Povestirile unei Seherezade moderne (5 – Poveste de Crăciun)

Posted on by Veronica Godeanu
1

Printre cizmuliţele elegante şi ghetele grăbite, cutia micuță de bijuterii strălucea albastru stins în zăpada proaspătă de pe bordură. A luat-o uşor în palmă, a curăţat-o și a găsit înăuntru o pereche de cercei, picături de cer prinse într-o montură delicată. S-a uitat în jur, poate-poate zăreşte pe cineva căutând. Nici o şansă, în aglomeraţia pregătirilor de Crăciun. Să caute mai departe păgubaşul sau să pună pur şi simplu cutia în geantă? Max, câinele ei, aştepta răbdător să îşi continue drumul.

Brusc, fata a simţit Ideea. A pus cutiuța la nasul lui: “Caută!”. Max nu era rasă de vânătoare, niciodată nu mai făcuse așa ceva cu el, dar spera că instinctul lui este încă treaz. După câteva adulmecări, câinele s-a smucit într-o direcție. Era de nerecunoscut, aproape alerga după el, ținându-l de lesă.

După câteva sute de metri și două colțuri abrupte de stradă, câinele a ales un tânăr care aştepta visător la o trecere de pietoni și l-a înconjurat. “Max s-a uitat prea mult la desene animate”, și-a reproşat în gând, pregătindu-se să își ceară scuze bărbatului amuzat, vizibil incomodat de lesa lungă. Trecătorii îi priveau zâmbind, căci erau frumoşi împreună, iar privirile şi gesturile lor mărturiseau mai mult decât cuvintele explicative. Cerceii erau pentru sora lui, mare amatoare de bijuterii cu cristale. Pusese cutiuţa în buzunarul pardesiului şi o scăpase neatent pe trotuar când şi-a scos mănuşile.  

Urmarea este deja istorie: la următorul Crăciun, ea a acceptat fericită inelul de logodnă, iar la câţiva ani după nuntă  au deschis un magazin online de cadouri, în amintirea momentului care i-a adus împreună.

(imaginea de aici)

Prietenii Seherezadei au fost de acord ca ea să împărtăşească această poveste a întâlnirii lor pentru etapa a 5-a a concursului SuperBlog 2012.

Povestirile unei Seherezade moderne (4 – Alchimistul, Paulo Coelho)

Posted on by Veronica Godeanu
2

„Când toate zilele sunt egale, înseamnă că oamenii au încetat să vadă lucrurile bune care apar în viaţa lor ori de câte ori soarele traversează bolta.”

Am tras aer adânc în piept și am deschis cartea la prima pagină. Ploaia mângâia fereastra aburită, pisica pufoasă mi se alinta în brațe, lipsea doar focul sonor din şemineu.  

În 1995, eram mândră studentă în anul 3 la o facultate predominant masculină (Silvicultura), întrebându-mă uneori ce caut eu acolo. Idealistă, crezusem că voi învăţa mai ales prin drumeţii prin pădurea mea dragă, în miros de lemn, pe munte, dar profesorii preferau laboratoarele şi amfiteatrele. Am avut deseori îndoieli că mi-am ales drumul bun, însă mândria îmi interzicea să abandonez.  

Pentru examene, evadam din cămin şi mă refugiam la una din colegele mele, pentru a studia în linişte. De fapt, era pretextul pentru a cerceta biblioteca impresionantă a părinţilor ei. Sesiunile deveneau un vis literar.  Mirosurile de carte veche şi de cerneală proaspătă se împleteau în camera înaltă,  cu rafturi frumoase din lemn cocoţate până la tavan, iar eu pătrundeam curioasă în universuri necunoscute şi atrăgătoare.

Era încă perioada de deschidere de după Revoluţie, se tipăreau multe cărţi cu subiecte interzise până atunci, mai ales din domeniile ezoterismului şi spiritualităţii (sau pe acestea le observam eu în primul rând). Astrologie, yoga, alchimie, hermeneutică, tantra – citeam avidă totul, acolo căutam răspunsul la întrebarea „Care este menirea mea?”.

“Când vrei ceva cu adevărat, tot universul conspiră la realizarea dorinţei tale.”

Într-o după-amiază, îmi promisesem că voi fi cuminte şi nu voi citi (prea mult) în afara subiectelor pentru examenul dificil care urma. Repetam deja schemele de pe foile de curs, aşa că după câteva ore mi-am permis o pauză (mică, mică – m-am amăgit singură) ca să mă dezmorţesc şi să mă hrănesc cu noutăţile de pe rafturile din jurul meu.

Am ales o carte galbenă, care nu-şi găsise locul potrivit între două dicţionare: Alchimistul, de Paulo Coelho. Titlu misterios, la fel şi autorul. (Cu trecerea timpului, am aflat că a fost consacrat de această a doua creaţie a sa, pe care o consider cea mai bună şi mai inspirată dintre toate.)  Am deschis-o la întâmplare, părea o poveste, însă respiraţia mi s-a oprit când am citit: “nici o inimă nu a suferit când a plecat în căutarea viselor ei, pentru că fiecare moment de căutare este un moment de întâlnire cu Dumnezeu şi cu Veşnicia”. Am deschis ochii mari, am tras aer în piept şi am luat-o de la început.

O carte despre Inimă, despre semne şi înțelesuri, căutare și iubire. Sufletul Lumii, Legenda Personală… Povestea curgea limpede, cuvintele îmi luminau ochii, iar limbajul direct îmi aducea aproape o lume pe care o simţeam, o doream şi o căutam, fără să o ştiu. Părea scrisă ca răspuns la frământările mele; personajele și vorbele lor îmi desluşeau un mod de a fi clar, simplu, firesc, în armonie cu mine însămi şi cu întreaga lume. Cu ochii umezi, am simţit cum cercul de fier care îmi strângea pieptul s-a sfărâmat. Recunoşteam ceea ce citeam!

 “Port în mine vânturile, deșerturile, oceanele, stelele și tot ce a fost creat în Univers. Am fost făcuți de aceeași Mână și avem același Suflet.”  

Femeie a deșertului, mândră pentru alesul ei care îşi urma visul, Fatima îmi amintise de idealuri uitate, de săruturi purtate de vânt, de iubirea care îmi umplea sufletul şi care exista fără să știe încă pentru cine.

Viaţa devenise plină de semne, știam din nou Limbajul Lumii, atât de firesc în copilărie, eram dornică să vorbesc din nou cu inima mea, în linişte. Tot ceea ce făcusem şi trăisem până atunci îmi purtase paşii spre acea carte magică, într-o seară ploioasă. Când am terminat-o, târziu în noapte, totul părea la fel și totuși nu era. Cu pisica adormită în poala mea, mi-am ridicat ochii spre fereastra mângâiată de stropi argintii şi mi-am promis să nu mai las niciodată focul să se stingă în inima mea.

Seherezada a mărturisit această taină pentru etapa a patra a concursului Superblog 2012.