Yoga, Tantra şi programul Armonie Feminină – alte începuturi

Azi vreau să vă scriu despre curaj.

Curajul de a face un pas în afara obişnuinţei, spre adevărul din tine, apoi încă unul, şi încă unul, fără cale de întoarcere, căci cel care a cunoscut bucuria zborului nu se poate întoarce pe pământ…

Curajul de a-ţi urma visul, oricât de imposibil  ar părea (sau tocmai pentru că pare imposibil)…

Curajul de a te opri … pentru a asculta noaptea sau pentru a te cufunda în lumina bobului de rouă…

Curajul de a te privi profund în ochi, aşa cum te-ar privi un îndrăgostit…

Curajul de a fi tu însăţi, de a te cunoaşte, de a-ţi recunoaşte frumuseţea şi splendoarea după care atât de mult tânjeşti…

Şi, dacă ai acest curaj, sau vrei să îl descoperi în tine, ne putem întâlni la următoarele activităţi cu cei curajoşi şi perseverenţi:

– pentru cei interesaţi de calea tantrică, în perioada 19-20 septembrie are loc seminarul tantra shastra dedicat Înţelepciunii splendorii divine, numită Kamalatmika sau Kamala, ţinut de profesoara de yoga şi tantra Simona Trandafir  (blog tantra-mahavidya.com) –  (informaţii aici, iar aici puteţi citi alte articole pe care le-am scris despre acest subiect)

– o nouă ocazie de a începe practica yoga în Braşov – în fiecare miercuri ora 18.30 (cu profesorul Liviu Gheorghe) şi în fiecare joi, ora 9.00 (curs pe care îl voi ţine eu), începând din 23 septembrie – informaţii aici

– şi mult aşteptatul Program Armonie feminină, o nouă grupă în Braşov – primul curs va fi luni, 28 septembrie, de la ora 18.30 (mai mult detalii în curând).

Dacă doriţi să vă înscrieţi sau aveţi nevoie de mai multe lnformaţii pentru oricare din aceste activităţi (sau altele din programul Centrului Kamala), chiar dacă nu sunteţi din Braşov, cu mult curaj sunaţi la telefon 0731.32.42.41 sau îmi puteţi scrie pe adresa de email centrulkamala@gmail.com sau armoniefeminina@gmail.com.

Weekend de yoga şi relaxare

Dacă v-aţi întrebat cine scrie pe acest blog şi sunteţi interesaţi de yoga şi dezvoltare spirituală, apare acum ocazia să ne cunoaştem!

În perioada 23- 24 mai 2015, vă invit să vă bucuraţi de practica yoga şi a meditaţiei, aproape de natură, alături de mine şi colegii mei de la centrul Kamala.

Principii ale practicii yoga, posturi corporale, tehnici de liniştire a minţii şi de concentrare, metode meditative, dialog spiritual, contemplarea naturii, tehnici de relaxare şi interiorizare, împărtăşiri ale altor căutători pe drumul recunoaşterii de Sine – toate acestea vor fi tema întâlnirii noastre.

Seminarul va începe sâmbătă, 23 mai, la ora 9, cu o şedinţă de yoga şi meditaţie, la sala din str. Mircea cel Bătrân nr. 15, Braşov (până la ora 12). La ora 15 ne vom regăsi la Sânpetru, în sala centrului Kamala, unde vom studia şi aprofunda aspecte legate de alimentaţie şi un stil de viaţă sănătos şi armonios din perspectiva yoga (tipologii constituţionale, influenţa gusturilor asupra transformării interioare, transfigurarea în practica yoga, recomandări practice pentru purificarea minţii şi eliminarea stresului etc). Ziua se va încheia cu contemplarea apusului şi meditaţie în natură (pe dealul din apropiere), apoi un film spiritual.

Duminică dis-de-dimineaţă, dacă soarele vine la întâlnire, vom realiza Salutul Soarelui şi meditaţie la răsărit. La ora 9 vom realiza tehnici de yoga şi meditaţie, urmate de o prezentare spirituală, dialog, întrebări şi răspunsuri. Dacă vremea ţine cu noi, vom face o drumeţie pe dealul Lempeş, spre mlaştinile Hărmanului, punctată de momente de contemplare, tehnici de respiraţie şi de liniştire a minţii în natură. Întâlnirea noastră se va încheia în jurul orei 18.

Program orientativ:

sâmbăta 23 mai – 9-12 (la sala din Braşov), 15 – 19 (la sala din Sanpetru)

duminica 24 mai – 9-12, 14 – 18 (la sala din Sanpetru)

Taxa de participare:

– pentru cursanţii centrului Kamala (din Bucuresti și Brașov) – 100 lei (60 lei pentru participarea o singură zi)

– pentru persoanele care nu sunt înscrise la cursurile centrului Kamala – 150 lei (80 lei pentru participarea o singură zi)

Pentru persoanele din alte localitati, se poate asigura cazare prin intermediul centrului Kamala (solicitaţi informaţii în acest sens).

Masa şi transportul (la şi de la centrul Kamala) se asigură individual.

Mâncarea va fi ovo-lacto-vegetariană, în cadrul centrului Kamala nu se consumă: carne, alcool, tutun, cafea.

Seminarul este susţinut de mine şi colegul meu, profesor de yoga Liviu Gheorghe.

Locaţie: Centrul de Meditație și Yoga – Kamala din Sânpetru, Braşov.

Informatii si inscrieri:

tel. 0268.360.424 sau 0731.32.42.41

sau pe adresele de e-mail: contact@kamala.ro sau centrulkamala@gmail.com.

Vă aştept cu drag!

Veronica

Zile de împrimăvărare, de tăcere și de regăsire de sine

Înainte să vorbești, este necesar mai întâi să asculți,

pentru că Dumnezeu vorbește în tăcerea inimii.

(Maica Tereza)

Scriitorii caută locuri ascunse unde își pot termina operele în liniște.

Participanții la biatlon își țin respirația pentru a putea ochi mai bine ținta, după ce au alergat kilometri buni.

Ghioceii au nevoie de taina zăpezii pentru a se arăta lumii.

Aproape de trecerea între anotimpuri, vă invit la două zile de ascultare interioară, două zile de tăcere, restructurare, autocunoaștere și redescoperire de sine. Două zile care vă pot schimba viața, așa cum mi-au schimbat-o și mie, definitiv, în urmă cu mulți ani.

Vă invit să vă retrageți 48 de ore (sau doar 24) pentru a vă asculta Inima, pentru a-i putea desluși din nou șoapta delicată în vacarmul vieții moderne, pentru a face din nou ordine în voi înșivă, să vă restabiliți prioritățile pentru o viață frumoasă, fericită, profundă și împlinită.

SwanMagic01

De ce 48 de ore? Pentru că retragerea are loc la un sfârșit de săptămână, fiind recomandată mai ales pentru cei care vor „să vadă cum este”, dacă rezistă condițiilor specifice, sau celor care au serviciu ori familie de unde nu pot lipsi mult. Dacă veți prinde gustul liniștii și veți dori să îl savurați mai mult timp, puteți să veniți la retragerile mai lungi (5-10 zile) din lunile august și decembrie.

Ce facem în aceste două zile? Reînvățăm să fim, prezenți, atenți, deschiși către realitatea Inimii noastre. Se învaţă şi se practică tehnici de liniștire a minții, de concentrare și meditație, posturi hatha yoga și metode de ritmare a respirației, și sunt prezentate principiile fundamentale ale acestei metode. În pauze putem face plimbări în natură.

Un alt lucru important este acela că încercăm să ne desprindem cât mai mult de viaţa obişnuită. Adică se închid telefoanele (complet, nu se lasă doar pe modul silențios), nu se folosesc calculatoarele, tabletele şi alte dispozitive moderne, şi nu se vorbește (nici nu este necesar, de altfel, aşa cum veţi descoperi singuri). Toate condiţiile exterioare necesare unei bune retrageri sunt asigurate de organizatori, care au realizat şi ei multe asemenea retrageri.

Sfânta Teodora de la Sihla (jud. Neamţ) a trăit zeci de ani singură într-o peşteră, în rugăciune. Nu e nevoie să facem şi noi la fel, condițiile actuale sunt diferite. Putem să ne retragem „într-un mediu controlat”, adăpostul şi hrana fiindu-ne asigurate, astfel încât să ne putem apleca doar asupra retrezirii aspirației, a dorului de noi înșine, de Dumnezeu. Ne vom întoarce în lume  limpeziți, cu o privire mai clară, cu o inimă mai pură și mai aproape de cine suntem cu adevărat.

Chiar dacă nu veți putea ajunge acum, în acest weekend, vă recomand din tot sufletul să vă propuneți ca măcar o dată pe ani, sau la câteva luni, să aveți asemenea zile de pace, de reîntâlnire cu Inima voastră, să vă aprindeți din nou viața cu frumusețe, cu entuziasm, cu dor și lumină interioară.

Așadar, vă invit să participați la o retragere de meditație în tăcere, care va fi organizată de Centrul Kamala, în perioada 7-9 martie 2014. Programul începe vineri seara la ora 19 și se încheie duminică la ora 18. Vineri seara este introducerea, prezentarea generală, o primă meditație. Tăcerea va începe de sâmbătă dimineață. Se poate participa și doar o singură zi, respectiv sâmbătă sau duminică, respectând regulile specifice. Retragerea are loc la centrul Kamala, Sânpetru, lângă Brașov. Mai multe informații găsiți pe site-ul centrului, www.kamala.ro, la acest link. Iar programul retragerilor viitoare, la care vă voi invita cu siguranță din nou, îl găsiți aici.

Viața noastră nu este doar mâncare, adăpost, relații, copii, muncă, podoabe și îngrijire corporală. Viața poate fi trăită frumos, bogat, cu inima deschisă, într-un mod superior, spiritual și conștient, având în continuare familii, relații, serviciu, etc. Modul în care trăim ne definește, ne înalță sau ne coboară. Cu alte cuvinte, conștiența vieții, prezența noastră reală în fiecare clipă, în fiecare bătaie a inimii și în fiecare clipire.

Te invit să faci loc în viața ta pentru tăcere, pentru recunoaștere,

pentru Tine însăți, cea care ești cu adevărat!

3 motive pentru a practica yoga

Gimnastică? Metodă de relaxare? Tratament? Tradiție spirituală? Da, yoga poate fi toate acestea. Depinde de cât de mult te preocupă domeniul transformării și creșterii tale interioare, depinde cât timp și energie dăruiești cunoașterii de sine. Căci asta este în esență yoga: auto-cunoaștere, pe toate nivelurile.

1. Din punct de vedere fizic, yoga purifică și mărește energiile corpului, ameliorează și chiar vindecă numeroase afecțiuni, ne ajută să ne relaxăm.

2. Din punct de vedere psiho-mental, practica yoga crește încrederea în sine, optimismul, deschiderea sufletească, ne ajută să ne îmbunătățim relațiile, să avem o minte ascuțită, clară și armonioasă.

3. Din punct de vedere spiritual, ne apropie de noi înșine, de realitatea noastră profundă, de Inima noastră. Ne învață să simțim unitatea a tot ceea ce există, să trăim sacrul în fiecare clipă, cu fiecare respirație, cu fiecare bătaie a inimii.

Depinde de noi cât de mult vrem și putem să ne cufundăm în acest ocean de cunoaștere, de frumusețe și de viață. 

Centrul de meditație și yoga Kamala (www.kamala.ro) organizează cursuri de yoga în București și Brașov,  cursuri online (mentoryoga.com), seminarii și retrageri. Programul activităților poate fi găsit aici.

În București, cursurile au loc în fiecare marți și miercuri, de la ora 18.30, la Liceul de Coregrafie Floria Capsali, str. Capitan Preotescu nr. 9. Recomandăm celor care vin pentru prima oară să participe la grupa de miercuri.
Informații pentru Bucuresti la tel 0731.32.42.39.

În Brașov, cursurile au loc astfel:

– luni, ora 18.30 – yoga pentru seniori – la Școala 2
– marți, ora 17.30 – dialog spiritual cu profesorul de yoga Liviu Gheorghe, la Centrul Kamala, Sânpetru
– miercuri, ora 18, yoga nivel avansat – la Centrul  Kamala, Sânpetru
– joi, ora 18.30, yoga nivel intermediar – la Școala 2
– vineri, ora 18.30, yoga pentru începători, cu profesoara de yoga Simona Trandafir – la Școala 2
– sâmbătă, ședința de practica meditației, cu profesorul de yoga Sebastian Teodor – la Centrul Kamala, Sânpetru
Informații pentru Brașov la tel. 0731.32.42.41.

Astfel veți putea completa voi înșivă lista avantajelor unei practici yoga constante și perseverente. Succes!

prarthanasana

Noi începuturi – curs de meditaţie online

Bine v-am regăsit! Un nou an, o nouă zi,  o nouă viaţă… un nou curs 🙂 Pe care vi-l recomand cu toată inima, ştiu că l-aţi aşteptat şi m-aţi întrebat de el.   

Este vorba de cursul online de meditaţie al centrului Kamala, de pe mentoryoga.com. Curs în care „concentrarea şi meditaţia nu vor avea drept obiect respiraţia, senzaţiile corporale, sentimentele sau mintea aşa cum se procedează în mod tradiţional în meditaţia buddhistă, ci Inima Spirituală (numită hridaya sau atman).”  

padmasana

(Padmasana, postura lotusului, realizată de Sebastian Teodor, profesor de meditație și yoga la centrul Kamala)

Sunt descrise condiţiile preliminare ale ambianţei, purificarea, etc, postura corectă, mudre (poziţii ale mâinilor), metode de relaxare, concentrare şi meditaţie.

„Ce veţi învăţa în acest curs?

  • veţi învăţa o cale (care cuprinde o viziune, o înţelegere spirituală şi o metodă) de transformare interioară. Sperăm că mulţi dintre dumneavoastră vor începe să iubească meditaţia si vor descoperi adevărata ei forţă în revelarea naturii noastre divine şi a Realităţii Ultime, Dumnezeu. 
  • veţi învăţa câteva metode directe de liniştire a minţii şi chiar de transcendere a acesteia. Când mintea noastră este cu adevărat liniştită nu mai avem o identitate personală, nu mai avem nume, trecut, viitor, apartenenţă socială; nu mai există nici ambiţii spirituale şi nici neîmpliniri spirituale. Rămâne doar o prezenţă pură a ceea ce suntem cu adevărat. Dacă în această tăcere apare o mişcare a minţii, un gând, el ni se va revela ca tăcere exact precum un foton, o particulă de lumină îşi revelează natura sa ondulatorie. În acest fel viaţa noastră se impregnează de sacralitate.

  • sperăm că veţi obţine o înţelegere superioară cu privire la cine sunteţi cu adevărat şi ce este de fapt lumea. În mod specific vă veţi apropia de o viziune a unităţii divine ( Advaita) care este principala putere revoluţionară, esenţiala idee transformatoare a existenţei umane.

  • veţi înţelege necesitatea acordării unei mai mari importanţe Inimii Spirituale în viaţa dumneavoastră (nu numai prin intermediul lecţiilor teoretice, ci trăind în intimitatea Inimii Spirituale). Calea către Inima Spirituală trece prin sufletul nostru. Acest gen de meditaţie produce o purificare a sufletului. Prin aprofundarea diferitelor niveluri în meditaţie avem posibilitatea de a merge mai adânc decât nivelul emoţional, psihic al Inimii, în realitatea divină care reprezintă aspectul esenţial al Inimii Spirituale. (…)

Prin urmare, acest curs  de meditaţie nu se îndreaptă doar asupra unei metode şi a unei practici meditative cu scopul de a atinge liniştea minţii şi calmul emoţional. Sperăm ca şi pentru dumneavoastră să apară o modificare fundamentală în înţelegerea şi trăirea Realităţii.”

Cursul cuprinde prezentări atât teoretice, cât şi (mai ales) practice, şi ghidări audio şi video. Poate fi urmat în ritm personal, acasă, iar costul este foarte mic pentru tot ceea ce prezintă (doar 120 lei pentru cele 16 lecţii). Pagina de prezentare este aici, pagina de înscriere aici.

Pentru cei care doresc să aprofundeze practica, la centrul Kamala se organizează săptămânal cursul de meditaţie (sâmbătă, de la ora 9), şi periodic seminarii de 3 zile şi retrageri de meditaţie în tăcere de 4-10 zile, la sala centrului din Sânpetru, Braşov. Programul acestor activităţi poate fi consultat pe site-ul http://www.kamala.ro.

Vă doresc să vă bucuraţi de frumuseţea meditaţiei!

Articolul zilei – recomandare

„Aniversăm curând patru ani de când ne-am cunoscut. A fost și este o relație dificilă, însă nu am renunțat niciodată să lucrez la îmbunătățirea ei, indiferent ce piedici mi s-au arătat. Cu suișuri și coborâșuri, perioade de dragoste intensă și despărțiri dureroase, iată cum a decurs relația mea cu yoga și ce am învățat până în prezent.”

Un articol util pentru cei interesaţi: Eu și yoga. Realitatea așa cum este – autoare Elena Stanciu (tedoo.ro)

Infinit de liniște și neclintire (invitație la retragere de meditație)

This gallery contains 1 photo.

Cum ar fi să îți începi ziua cu o promisiune? Că în această zi îți vei păstra inima deschisă, conștiența neclintirii și liniștii interioare, claritatea și certitudinea a ceea ce ești. Cum ar fi să simți în tine măreția cerului … Citește în continuare

Evaluează asta:

Cursuri de meditație și yoga – București și Brașov, 2013

De câteva zile s-a încheiat vacanța mea mai „altfel” decât până acum. M-am cufundat în mine însămi într-o retragere de meditație de 7 zile (lucru pe care îl recomand oricui, cel puțin o dată pe an) și am participat la organizarea taberei-retragere de meditație de 10 zile din Sanpetru realizată de centrul Kamala. Așa da, vacanță!

tabara retragere august 2013

Iar acum vă anunț reînceperea cursurilor de meditație și yoga din București și Brașov organizate de centrul Kamala. În București întâlnirile săptămânale s-au reluat din 10 septembrie 2013, în Brașov se reiau de azi, 18 septembrie, pentru grupele deja existente, după orarul cunoscut. O nouă grupă de începători și cea pentru seniori se vor deschide în Brașov din luna octombrie. Țineți aproape dacă vreți mai multe informații.

Dacă sunteți interesați de meditație și yoga, și nu puteți ajunge la cursurile din aceste orașe, puteți practica yoga și la distanță, dacă vă înscrieți pe site-ul de yoga online mentoryoga.com. Sau puteți participa periodic la seminariile și taberele centrului Kamala (programul este aici).

Datele de contact ale centrului Kamala:

– pentru cursurile din București – tel. 0731.32.42.39

– pentru cursurile din Brașov – tel. 0731.32.42.41

– pentru alte activități, cursuri, seminarii, tabere, etc – tel. 0731.32.42.41 sau email: contact(at)kamala.ro sau centrulkamala(at)gmail.com.

– pagina web: http://www.kamala.ro.

„Când faci ceva,
ar trebui să te arzi pe tine însuţi complet,
ca un foc bun, ce nu lasă nici o urmă din tine.” (Shunryu Suzuki)

Atelier de respiraţie conştientă – Braşov

Am uneori, în rare clipe de liniște, senzația că Cineva respiră prin mine, mai corect ar fi că Cineva mă respiră…  că prin respirație fac dragoste cu Dumnezeu, schimbăm șoapte de iubire și ne bucurăm împreună. Intimitate sfântă, cum spunea un poet mistic.

Respirația… dar și mister, instrument și dovadă a vieții noastre pământene. Din punct de vedere tehnic, o respirație corectă și conștientă trebuie să fie cât mai completă, amplă şi profundă.  E important de asemenea ritmul, care poate fi folosit pentru a obţine rezultate specifice ale respiraţiei, cum ar fi (printe altele) liniştirea minţii, încărcarea energetică sau dedublare  astrală. Pauzele dintre inspir şi expir devin porţi de pătrundere în alte lumi, în noi înşine, în mister. Dacă ştim cum să folosim conştient toate acestea…

Vă invit să învățăm şi să practicăm împreună câteva din bazele unui mod spiritual de a respira, să lăsăm suflul Vieţii să ne inunde cu forţa şi frumuseţea lui, să călătorim cu acest covor fermecat al respiraţiei către lumi de conştienţă, lumină şi putere. 

Voi ţine două „Lecţii de respiraţie conştientă” în Braşov, după următorul orar: vineri 24 mai, între orele 18.30 – 20.30 şi duminică 26 mai de la ora 14 la 16. Întâlnirile sunt organizate de asociaţia incubator 107 şi au loc la Ceainăria et caetera, str. Latină nr. 15. Vă puteţi înscrie aici sau direct la mine (prin email sau telefon). 

„Să fii mereu însetată, inima mea,
Să nu te opreşti din cântări…
Fă astfel încât această dorinţă
Tăcută, ascunsă adânc în tine
Să fie sursa
Fiecărui cuvânt pe care îl spui.” (Rumi)
Woman-in-nature-sunshine

Lecții de respirație conștientă

In luna mai voi ține două ateliere cu tema „Lecții de respirație conștientă” , în cadrul asociației incubator107. În seara aceasta, sâmbătă 11 mai 2013, voi descrie pe scurt ce vor cuprinde aceste lecții, teoretic și practic, prezentare cuprinsă în programul nocturnei lunii mai (cu alte cuvinte o seară de socializare și explorare a noilor teme).

După definitivarea orarului, voi putea anunța și zilele în care voi ține aceste  întâlniri, în Brașov.  Dacă nu veniți diseara, la cantina Memo (de la ora 21), ne putem întâlni direct la ateliere.

Vă invit cu drag să învățăm împreună să respirăm atent, conștient, să ne creștem energia și puterea interioară, să ne îmbunătățim relațiile cu ajutorul modului în care respirăm, și mai ales să ne transformăm, să devenim conștienți de darul sacru al fiecărei clipe, al fiecărei respirații!

breath1

„Crezi că ești viu doar pentru că respiri aer?

Să-ți fie rușine că ești viu într-un mod atât de limitat!

Să mori în iubire și vei trăi de-a pururi!” (Rumi)

breath3

Retragere de meditație, 19-21 aprilie, Brașov

This gallery contains 1 photo.

Calm, liniște – atât exterioară, cât mai ales interioară, îndrumare în meditație, bucuria regăsirii de sine… Toate acestea sunt specifice retragerii de meditație care va avea loc în perioada 19-21 aprilie 2013 la centrul de meditație Kamala, Sânpetru, Brașov. De … Citește în continuare

Evaluează asta:

Respiraţia anti-stres

This gallery contains 2 photos.

„Nu este un tip propriu zis de respirație, ci o modalitate de reglare naturală a respirației astfel încât să permită controlarea nivelului de stres. Stresul este o stare de tensiune psihică, tensiune care se cere descărcată prin rezolvarea situației care … Citește în continuare

Evaluează asta:

Yoga şi meditaţie pentru începători – Braşov şi Bucureşti

This gallery contains 2 photos.

Centrul de Yoga şi Meditaţie Kamala din Braşov anunţă noi înscrieri în aprilie 2013: – cursul de yoga pentru începători – în fiecare joi, între orele 19-21 – cursul de practica meditaţiei – în fiecare sâmbătă, între orele 9-11. Ambele … Citește în continuare

Evaluează asta:

Despre yoga și frumusețe – Maia Morgenstern

being-yoga

„Yoga este un mod de a te construi pe tine, de a-ți construi viata. Yoga te îndeamnă să descoperi frumusețea pe care cu toții o avem în interior, te ajută să construiești ceva, să lași să crească frumusețea din interiorul tău, să fii echilibrat. Yoga se referă la cum să fii o ființă umană.”

Aceasta ar fi esența interviului pe care l-a dat actrița Maia Morgenstern despre yoga în revista Psychologies. (cred că este o greșeală în text, ea nu putea să aibă vârsta de 5 ani în 1992).

Retragere de meditație

This gallery contains 1 photo.

Calm, liniște – atât exterioară, cât mai ales interioară, îndrumare în meditație, bucuria regăsirii de sine… Toate acestea sunt specifice retragerii de meditație care va avea loc în perioada 9-11 noiembrie 2012 la centrul de meditație Kamala, Sânpetru, Brașov. De … Citește în continuare

Evaluează asta:

Lecţii de yoga pentru începători (Braşov şi Bucureşti)

Centrul de Meditaţie şi Yoga Kamala anunţă deschiderea unor noi grupe de yoga pentru începători în Bucureşti şi Braşov. Dacă nu puteți ajunge la aceste cursuri, vă invităm la seminariile noastre, al căror program poate fi găsit pe site-ul centrului … Citește în continuare

Evaluează asta:

Tabăra de primăvară Hridaya, 27 aprilie – 2 mai 2012

This gallery contains 1 photo.

Vă invit cu drag să participați la Tabăra de primăvară Hridaya, în perioada 27 aprilie – 2 mai 2012, organizată de centrul Kamala (din care fac parte). Voi ţine şi eu o prelegere cu tema „Recunoaşterea Divinităţii prin frumuseţe şi … Citește în continuare

Evaluează asta:

Înapoi în prezent – Acum este eternitatea

This gallery contains 3 photos.

Ne amintim momente în care am trăit un deosebit sentiment de libertate, declanşat fie de o privelişte extraordinar de frumoasă, de o întâlnire emoţionantă, de naşterea unui copil sau de un gest de tandreţe. În acele clipe ne simţim “scoşi” … Citește în continuare

Evaluează asta:

Posturi Yoga pentru eliminarea durerilor de spate (1)

This gallery contains 3 photos.

    În acest articol vă prezint câteva posturi care mă ajută foarte mult să îmi revin când mă doare spatele, în zona lombară. Vă recomand multă atenție și precauție când le realizați, dacă aveți dureri, pentru a nu forța … Citește în continuare

Evaluează asta:

Posturi yoga pentru relaxarea umerilor şi a spatelui

This gallery contains 5 photos.

Aşa cum v-am promis, la acest sfârşit de săptămână vă voi arăta câteva posturi yoga care, printre altele, vă ajută să vă relaxaţi, energizaţi, flexibilizaţi umerii (secundar spatele, picioarele). Ele au şi efecte spirituale, pentru mai multe detalii despre fiecare … Citește în continuare

Evaluează asta:

3 posturi yoga pentru relaxare

This gallery contains 6 photos.

Azi vă propun să facem împreună câteva posturi yoga pentru relaxare.Vă recomand să faceți fiecare postură minim 3-5 minute pentru a avea eficiență. Posturile sunt prezentate foarte scurt, suficient însă pentru a le putea executa. Fiecare dintre ele are numeroase … Citește în continuare

Evaluează asta:

Mintea care nu se grăbește – invitație la meditație

This gallery contains 3 photos.

Orice clipă este o poartă către menirea ta, către bucurie. Cheia este o minte care nu se grăbeşte. Poate că sună paradoxal, dar oricât de încărcat ţi-ar fi programul, oricât de multe lucruri ai avea de făcut, nu e nevoie … Citește în continuare

Evaluează asta: