Atelier de respiraţie conştientă – Braşov

Am uneori, în rare clipe de liniște, senzația că Cineva respiră prin mine, mai corect ar fi că Cineva mă respiră…  că prin respirație fac dragoste cu Dumnezeu, schimbăm șoapte de iubire și ne bucurăm împreună. Intimitate sfântă, cum spunea un poet mistic.

Respirația… dar și mister, instrument și dovadă a vieții noastre pământene. Din punct de vedere tehnic, o respirație corectă și conștientă trebuie să fie cât mai completă, amplă şi profundă.  E important de asemenea ritmul, care poate fi folosit pentru a obţine rezultate specifice ale respiraţiei, cum ar fi (printe altele) liniştirea minţii, încărcarea energetică sau dedublare  astrală. Pauzele dintre inspir şi expir devin porţi de pătrundere în alte lumi, în noi înşine, în mister. Dacă ştim cum să folosim conştient toate acestea…

Vă invit să învățăm şi să practicăm împreună câteva din bazele unui mod spiritual de a respira, să lăsăm suflul Vieţii să ne inunde cu forţa şi frumuseţea lui, să călătorim cu acest covor fermecat al respiraţiei către lumi de conştienţă, lumină şi putere. 

Voi ţine două „Lecţii de respiraţie conştientă” în Braşov, după următorul orar: vineri 24 mai, între orele 18.30 – 20.30 şi duminică 26 mai de la ora 14 la 16. Întâlnirile sunt organizate de asociaţia incubator 107 şi au loc la Ceainăria et caetera, str. Latină nr. 15. Vă puteţi înscrie aici sau direct la mine (prin email sau telefon). 

„Să fii mereu însetată, inima mea,
Să nu te opreşti din cântări…
Fă astfel încât această dorinţă
Tăcută, ascunsă adânc în tine
Să fie sursa
Fiecărui cuvânt pe care îl spui.” (Rumi)
Woman-in-nature-sunshine

Yoga pentru femei – Întâlnire Armonie Feminină, 20 aprilie, Brașov

Dacă sunteți prin Brașov și nu participați la retragerea de meditație (despre care am scris aici), vă invit sâmbătă, 20 aprilie, între orele 9-11, la ședința de yoga pentru femei, ședință care va cuprinde posturi hatha yoga și tehnici de respirație pentru energizare și relaxare. Două ore pentru inima ta!

Întâlnirea va avea loc la sala Dynamic Gym, str. Avram Iancu 40-42, Brașov. (Sala este încălzită).

Taxa de participare este de 25 lei.  Bonus: a treia persoană gratuită (adică dacă vii cu alte două prietene, poți participa gratuit). Este necesara înscrierea prealabilă prin telefon sau email.

Vă recomand să aveți un costum lejer, în care să puteți face exerciții. Se poate participa fără experiență prealabilă și indiferent de vârstă. Imagini de la întâlnirea anterioară găsiți aici.

Informații și înscrieri: tel. 0731.32.42.41 sau email armoniefeminina(at)gmail.com.

Cu sinceritate,
Veronica

yoga sunrise

Povestirile unei Seherezade moderne (13 – Hotelul viitorului)

 – Brașov, anul 2042 –

Politicos, tânărul îmi sărută mâna și îmi oferă un buchet splendid. Semn bun. Îl cercetez atent şi îi fac semn să se așeze lângă Maria, nepoata mea. Cât îi așteptăm pe ceilalți, îl invit relaxată să se prezinte. Știu deja că e manager al unui lanț internațional de hoteluri, că a luat un premiu pentru proiectele pe care le-a aplicat în protecția mediului, însă vreau să cunosc omul din spatele acestei cărți de vizită, mai ales că e logodnicul Mariei. Mă bucur că și-au făcut timp să treacă pe la mine, deși călătoresc atât de mult. Îl întreb cu ce se ocupă şi de ce a ales hotelurile.

“Aveam 10 ani când mătușa mea a câștigat un concurs, al cărei premiu a fost o excursie, începe el povestea pasiunii sale. Așa am ajuns eu la Madrid, unde am stat la hotelul NH Eurobuilding. Frumos oraş, însă chiar din a doua zi, ea şi-a fracturat glezna, în timp ce fugeam să ne adăpostim de o ploaie torențială. Aşa că am fost nevoit să stau în hotel. A fost şansa mea!” îi sclipesc ochii în timp ce vorbeşte.

“Acolo a început totul. Atentă, Isabel, una din angajate, deși nu era obligată să facă asta, m-a luat sub aripa ei ocrotitoare și, cât timp mătușa mea era în pat, m-a plimbat cu ea prin tot complexul, şi îmi explica ce au ei acolo special. Deşi nu am reușit să vizitez Madridul, acel hotel a fost un vis pentru micul explorator care eram pe atunci. Abia aşteptam o nouă zi, să mă întâlnesc cu Isabel, prima mea iubire. Mi-a spus o mulţime de lucruri despre ecologie şi reciclare, despre tehnologii avansate şi energie neconvenţională, care erau deja folosite acolo, deşi nebănuite, de la alegerea prosoapelor până la biciclete electrice.

Entuziasmul ei era atât de molipsitor, de parcă era casa ei acolo, astfel încât mintea mea de copil a fost cucerită şi m-am hotărât să urmez şi să aplic aceleaşi principii în viaţă. De atunci, am privit cu alţi ochi (ecologici și economici) modul de iluminare al clădirilor (așa am aflat de Ora Pământului), instalaţiile de apă sau hârtia pe care scriam, iar în timpul facultăţii, am ales să fac practica la hotelul NH din Bucureşti (Timişoara era cam departe pentru mine, pe atunci).

Cât a avansat tehnologia în 30 de ani!  A fost pasiunea mea să urmăresc inovațiile în domeniul ecologic, pe care le-am folosit apoi cu încăpăţânare. Am fost pionieri în aplicarea celor mai noi metode (lifturi care generează energie pentru încărcarea mașinilor electrice, ferestre inteligente care reglează automat căldura și lumina, folosirea uleiului uzat de la bucătărie pentru producerea de combustibil neconvenţional și atâtea altele), şi am colaborat cu proiecte internaţionale precum Green Light sau GreenBuilding, pentru o educaţie ecologică .”

Îl privesc şi observ că vorbeşte folosind pluralul “noi”, nu “conducerea” sau „firma”, semn că e mândru de cariera lui şi de colectivul din care face parte. Îşi continuă prezentarea, parcă ar fi într-o sală de conferinţe.

„În copilăria mea, continuă el, oaspeților le erau oferite cosmetice Agua de la Tierra, pungi și pixuri din materiale oxo-biodegradabile (care se descompuneau în 7 ani, în loc de 300), acum le putem oferi cosmetice naturale manufacturate local, după rețete bine stabilite, în recipiente din materiale care se degradează după doar un an. Știți ce mult contează?

Toate hotelurile sunt acum alimentate complet cu energie neconvențională (solară, eoliană, biomasă, geotermală sau a valurilor, cum ar fi preferatul meu, cel din Hawaii) şi toate sunt certificate ecologic ISO 14.001 (faţă de anul 2012, când doar câteva din Italia şi Germania deţineau acest titlu râvnit). Și nu e lipsit de importanță că 800 de hoteluri NH din toată lumea, inclusiv Asia şi Africa, au fost construite și funcționează având în vedere protejarea mediului și conservarea resurselor naturale (în 2012 erau doar aproximativ 400, în 26 de țări)! Conferinţe, seminarii, nunţi, competiții sportive, expoziții culinare  – găzduim multe activităţi şi fiecare om care intră într-un hotel de-al nostru află că am început deja să creăm împreună o lume mai bună, mai frumoasă.”

Îl privesc pe tânărul plin de pasiune din faţa mea şi mă întreb dacă va investi la fel de multă energie şi în relaţia cu nepoata mea. Că de hoteluri ecologice sigur se va ocupa… 

Bunicuţa Seherezada a analizat povestea candidatului la mâna Mariei pentru etapa a 13-a a concursului SuperBlog 2012.

Imagini de pe pagina Facebook a NH Hoteles.

Întâlnire Armonie Feminină – 27 octombrie

This gallery contains 1 photo.

O zi de relaxare şi regăsire, timp pentru tine, pentru corpul, sufletul şi Inima ta! Poţi participa indiferent de vârstă sau de experienţa în practica yoga sau a meditaţiei. Program orientativ: 10.00 – 10.30 – Introducere şi prezentarea participantelor 10.30 … Citește în continuare

Evaluează asta:

Seminar Armonie Feminină: 8-10 iunie 2012, Sânpetru, Brașov

This gallery contains 4 photos.

Femeie frumoasă, în preajma solstițiului de vară, te invit să fii alături de mine trei zile în care: – vei avea timp să îți regăsești visele, aspirațiile, să te cunoști mai bine – te vei relaxa și energiza prin practica … Citește în continuare

Evaluează asta:

O săptămână de purificare

This gallery contains 5 photos.

Vă propun ca în săptămâna următoare (19-25 martie) să realizăm împreună o purificare fizică, emoțională și mentală, care va cuprinde un regim alimentar, exerciții fizice și energetice,  atitudini mentale, tehnici de meditaţie şi purificare aurică.  Am ales această săptămână deoarece … Citește în continuare

Evaluează asta:

Un nou început: Echinocțiul, Luna Plină, „Nunta Cosmică” și seminarul Armonie Feminină

This gallery contains 3 photos.

Când am ales data seminarului pentru femei (24-25 martie), nu știam decât că este în preajma echinocțiului de primăvară. Am descoperit de curând că perioada 20-27 martie este plină de evenimente astrologice importante, care ne pot ajuta să aducem mai … Citește în continuare

Evaluează asta:

Cum ne ajută recunoaşterea arhetipului propriu?

This gallery contains 2 photos.

„Când informaţii aparent disparate se corelează şi încep să reveleze identitatea întregului, intrăm în lumea arhetipurilor. Pentru a înţelege ce este un arhetip, iată un exemplu simplu: în copilărie, ne-am jucat cu desene care cuprindeau puncte şi cifre. Unind punctele … Citește în continuare

Evaluează asta:

Recomandări articole – lecția 4 curs online

This gallery contains 1 photo.

În completarea lecției 4 a cursului online (care are tema „energie”), vă recomand studiul următoarelor articole: Bea apă pentru sănătatea ta Refacerea legăturii cu Natura Tot ce nu se mişcă putrezeşte Mişcare pentru trup – regenerare pentru suflet Sfaturi pentru … Citește în continuare

Evaluează asta:

Test: Care este nivelul tău de vitalitate?

This gallery contains 3 photos.

Pentru fiecare întrebare, încercuieşte procentul care descrie cel mai bine nivelul tău de energie referitor la un anumit aspect din viaţă sau procentul care descrie cel mai fidel obiceiurile tale, tot sub aspec­tul respectiv. 1. Per total, cât de energică … Citește în continuare

Evaluează asta:

Rafinamentul – are un început, dar nu are niciodată sfârşit

This gallery contains 1 photo.

(un mic extras din Cartea Femeii, ed. Kamala) În general, rafinamentul înseamnă un comportament graţios, controlat, inteligent, amabil, civilizat, fermecător, misterios. De multe ori, femeia a trebuit să se distingă prin gradul său de rafinament. Întotdeauna o stare interioară armonioasă … Citește în continuare

Evaluează asta:

7 săptămâni pentru o viață frumoasă – mini-curs Armonie feminină

This gallery contains 1 photo.

Începând de luni, 23 ianuarie 2012, timp de 7 săptămâni (până pe 11 martie), vă invit să participați la cursul online gratuit Armonie feminină.   Ideea principală a acestui program pentru femei este echilibrul şi unitatea între corpurile fizic,  emoţional, … Citește în continuare

Evaluează asta:

Metode practice de refacere a tonusului fizic şi psihic

Avem cu toate perioade mai puţin bune în viaţă, în care ne simţi slăbite, lipsite de energie şi entuziasm, datorită unei boli, programului aglomerat sau pur şi simplu oboselii. În acest articol, vă readuc în atenţie câteva idei scrise de … Citește în continuare

Evaluează asta:

Să trăim sănătos fără toxine (1)

This gallery contains 4 photos.

Extras din cartea „Să trăim sănătos fără toxine” de Morse Robert, ed. Paralela 45, 2005. „Atunci când se confruntă cu o afecţiune sau o boală, omul are la dispoziţie două opţiuni, şi anume: I. tratamentul sau II. detoxificarea. I. Dacă … Citește în continuare

Evaluează asta:

In viata, orice incepe mai intai cu energia feminina

This gallery contains 1 photo.

In general, suntem conditionati sa punem semnul egal intre termenii “masculin” si „barbat”, si intre termenii „feminin” si „femeie” – doua identitati separate, doua entitati separate.  Dar, in realitate, masculinul si femininul sunt cele doua fete ale aceleiasi monezi si … Citește în continuare

Evaluează asta:

Sfaturi pentru invingerea oboselii

This gallery contains 2 photos.

Oboseala este o conditie extrem de frustranta deoarece nu afecteaza aproape niciodata numai resursele fizice, ci si pe cele afective sau mentale. Cand suntem obositi, nu numai ca nu suntem in stare sa alergam, dar ne este adesea mai greu … Citește în continuare

Evaluează asta:

Corpurile subtile ale fiintei umane

This gallery contains 2 photos.

Discutia asupra existentei unor corpuri subtile care inconjoara corpul fizic al omului este straveche. Desi omului contemporan – excesiv identificat cu trupul grosier, material – ii poate parea paradoxal acest fapt, totusi, multi cercetatori au acceptat ideea existentei unor corpuri … Citește în continuare

Evaluează asta:

Salutul Soarelui (Surya Namaskara)

Surya namaskara semnifica „Salutul soarelui” si este o tehnica yoghina complexa care imbina anumite asana-e realizate dinamic cu modularea suflului. In mod traditional, Salutul soarelui se realiza dimineata la rasarit sau seara la apus, cu fata catre soare. Exista mai … Citește în continuare

Evaluează asta:

Dasha Maha Vidya pentru o transformare deplina

Maha Vidya yoga este o cale spirituala ce vizeaza transformarea printr-o sadhana (practica) ce implica folosirea meditatiei, mantrelor, yantrelor, ritualurilor si a unor tehnici speciale (asana, pranayama). Este un domeniu ce implica descoperirea Intelepciunii ce te poate duce la recunoasterea … Citește în continuare

Evaluează asta:

Intelepciunea interioara feminina

Aceasta intelepciune din profunzimea sufletului nostru este cunoasterea intuitiva a legaturii noastre cu noi insine, cu ceilalti, cu universul. Fiecare dintre noi are aceasta intelepciune, uneori foarte bine ascunsa, este o cunoastere puternica, intuitiva, feminina, primordiala. Cu mii de ani … Citește în continuare

Evaluează asta:

De câte ori ai zâmbit azi?

This gallery contains 3 photos.

Vi s-a petrecut vreodata sa mergeti pe strada ingrijorate, analizandu-va problemele, planificandu-va activitatile de peste zi? Cand, la un moment dat, ridicati ochii, vedeti o femeie surazatoare si, aproape instantaneu, ii intoarceti spontan zambetul. Intr-o fractiune de secunda ati uitat … Citește în continuare

Evaluează asta:

Eu sunt responsabila pentru starea mea de sanatate si fericire!

This gallery contains 1 photo.

In decembrie 2002, in urma unor analize, am primit diagnosticul de chist ovarian si anexita cronica. Am avut doua chisturi in ovarul drept si unul in cel stang. Aveam permanent dureri foarte mari in zona abdominala inferioara, care se intensificau … Citește în continuare

Evaluează asta: