Povestirile unei Seherezade moderne (23 – Dilema ursitoarelor)

26 decembrie 1791. În camera simplă și tăcută, proaspăta mămică doarme, epuizată. Băieţelul nou venit pe lume deschide ochii, doar el vede cele trei ursitoare care îi înconjoară leagănul, dar va uita imediat ceea ce aude, nerostit în cuvinte umane.

Prima Ursitoare flutură bagheta deasupra lui şi murmură: “Se va numi Charles Babbage,  va trăi mult, va avea o familie iubitoare, însă patru din cei opt copii ai săi vor muri.”

Cea de a doua o completează: “Se va ocupa de matematică şi mecanică, va fi un filozof şi un inventator.  Numele lui va fi legat de un dispozitiv ce va schimba lumea:  maşina analitică, care va fi apoi perfecţionată şi  va duce omenirea într-o altă eră. Maşina lui va avea la bază o unitate centrală de procesare (“moară”), cu o memorie extensibilă (“magazin”).

(imaginea proto-computerului de aici)

Peste mai puţin de 150 de ani, maşinăria lui va deveni “computer”, iar în 200 de ani (cât o clipă pentru noi, adică prin 2012) cartelele perforate se vor transforma în „memorii de capacitate mare”, programe şi aplicaţii pentru tablete şi telefoane mobile, “moara” va deveni “procesoare de ultimă generaţie”. Invenţia lui va duce la o nouă formă de comunicare: internetul, iar serile de jocuri de cărţi de la clubul oraşului vor deveni reţele de socializare prin care oamenii vor discuta fără să se privească vreodată ochi în ochi.”

A Treia Ursitoare o readuce pe a doua cu picioarele… pe pământ: “Ursim un băieţel, nu o revoluţie! Chiar dacă va fi considerat unul din “părinții informaticii” și un crater de pe Lună va primi numele lui…”

Prima Ursitoare, preocupată, le întreabă pe celelalte: “Dar dacă i-am muta puţin perna sau tu, A Doua Ursitoare, ai flutura din nou bagheta asupra lui? Charles nu ar mai inventa acea maşină, lumea va fi mai liniştită şi mai lentă, oamenii ar scrie scrisori şi nu emailuri, ar vorbi mai mult între ei şi ar merge mai des în natură, nu ar mai apărea stresul şi Internetul, nu ar mai fi nici un magazin online de unde să cumpere ceea ce nici nu visau înainte că ar fi posibil, evoluția tehnologică nu va mai fi atât de rapidă, nu ar mai exista bloguri și concursuri precum SuperBlog… E adevărat că poate nu s-ar mai devolta la fel de bine medicina și alte științe, însă oamenii ar putea să se ocupe mai mult de dezvoltarea personală și spirituală, căci vor avea nevoie să își manifeste cumva energiile și creativitatea. Ei nu ştiu acum care le va fi viitorul, noi îl putem modifica menindu-i lui Charles să cultive flori, de exemplu… ”

“Ar fi interesant să amânăm puţin invenţia asta, însă ce te faci cu destinul lor? Aşa le e scris şi nu de noi, care doar transmitem Menirea fiecăruia. Fiecare om în parte va alege cum să folosească ceea ce îi va aduce viitorul. Oricum, nu toţi se vor “bucura” la fel de ceea ce va urma, vor fi zone întregi din lume unde urmările invenţiei lui nu vor ajunge atât de repede. Pentru oamenii de acolo, ar fi ca şi cum nici nu s-ar fi inventat computerul, decât doar prin urmările indirecte asupra climei, comunicaţiilor, relațiilor umane… Iar dintre cei care vor cunoaște computerul, unii vor deveni dependenți de el, alții nu, însă asta e o altă poveste… ” murmură a treia ursitoare și încheie discuția cu o ultimă fluturare de baghetă.

(imaginea „ursitoarelor” de aici)

Printr-o buclă temporală, ajutată și de computer, Seherezada a notat șoaptele ursitoarelor pentru etapa a 23-a a concursului SuperBlog 2012.

Reclame

Povestirile unei Seherezade moderne (14 – O istorie închipuită a tehnologiei)

“Pană de curent la NASA. Inginerul-șef întreabă: băieți, cine mai știe să facă mental o împărțire?”

Dincolo de glumă și fără să afirm o noutate, tehnologia ne poate bulversa în aceeași măsură în care ne poate ajuta. Ca să dau un singur exemplu: în anii 1970 (cam când m-am născut), apăreau primele calculatoare personale (după computerele cât o cameră), în anii 90 a apărut Internetul, iar acum, după aproximativ 40 de ani, copiii învață mai întâi să deschidă un joc pe calculator sau pe telefon, abia apoi să scrie (dovadă – nepoțelul meu precoce). Echilibrul între folosirea capacităților proprii și cele îmbunătățite de tehnologie depinde mult de educație și posibilități financiare.

(imaginea de aici)

Nu pot decât să îmi imaginez cum va fi peste alți 40 de ani (adică prin anii 2050, când aș avea vreo 80 de ani), iar dacă iau în considerare faptul că inspirații Leonardo da Vinci și Jules Verne au descris tehnologii considerate basme pe vremea lor, dar care au fost aduse la viață după secole, poate vor ajunge și gândurile mele cele bune să se materializeze…

O variantă în care calculatorul viitorului nu mai există am descris-o aici.

O altă variantă este aceea în care tehnologia continuă să se dezvolte furibund, iar rasa umană dispare sau este guvernată de inteligența artificială mai mult sau mai puțin benefic orientată (a se vedea optimistul Wall-E).

Între aceste două extreme, revin cu picioarele pe pământ, privesc în globul de cristal și iată ce întrezăresc.

Locuințe inteligente, cu pereți mobili ce se pot transforma în ecrane interactive. Adio, antice monitoare LED, acum privesc știrile și filmele direct pe orice perete din casă, activat de prezența mea. Există și case-hologramă care pot fi create și mutate oriunde, chiar și în vârful muntelui, în deşert sau în adâncul oceanelor. Iar pereții-ecrane și hologramele izolează fonic, termic și vizual, prin puterea celor 12 procesoare Intel incorporate în micul lor declanșator, cât un nasture. Așa îmi voi putea satisface dorințele din tinerețe și în același timp să păstrez confortul casei personale (ca melcul din poveste): un an în India, altul în Alpi, următorul în Hawaii, iar până la suta de ani mai am de vizitat multe locuri speciale.

Tabletele și telefoanele au devenit din ce în ce mai smart și mai subțiri, până au fost transformate în ochelari cu alimentare solară, iar programele și informațiile sunt stocate în hard diskuri externe minuscule, dar puternice, situate în rama lor. Tot acolo se află și senzorii acustici ai undelor cerebrale specifice.

(imaginea de aici)

Iar dacă mi se va face dor de o ieșire în natură, închid toate dispozitivele, îmi iau casa în buzunar și mă plimb agale prin pădurea dragă, care a recucerit Pământul, mulțumită tehnologiilor de împădurire rapidă.

Zăresc în globul de cristal multe alte lucruri pentru care nu prea am termeni să le descriu, aşa că le las la dospit până mă mai documentez. Vi se pare prea SF? Vom trăi și vom vedea! Am încredere în îndrăzneala și puterea minții umane, mai ales când e în armonie cu inima.

Seherezada s-a amuzat să cerceteze viitorul pentru etapa a 14-a a concursului SuperBlog 2012.