Frumusețea cea dintâi

Omenia trădează setea după altă condiţie umană. Cu toate că supus locului şi timpului, omul de omenie însetează după o stare de splendoare, după o măreţie iniţială, după „frumuseţea cea dintâi” cu care fusese el împodobit. Conştient de faptul că poartă „ranele păcatelor”, el ştie că este, totuşi, „chipul slavei lui Dumnezeu, cea negrăită.” (Gheorghe …

Continuă să citești Frumusețea cea dintâi

Padure si liniste

Am fost ieri la plimbare in padure. Era liniste, mirosea a iarna. Si a inceput sa bata vantul. Totul era atat de liber, de firesc,  "la locul lui".  Frunzele uscate tremurau jucause pe crengi, iar copacii scartaiau leganandu-se in vant.Din cand in cand, picaturi de zapada moale cadeau pe mine, le auzeam fosnetul cand se …

Continuă să citești Padure si liniste