Frumusețea cea dintâi

Omenia trădează setea după altă condiţie umană. Cu toate că supus locului şi timpului, omul de omenie însetează după o stare de splendoare, după o măreţie iniţială, după „frumuseţea cea dintâi” cu care fusese el împodobit. Conştient de faptul că poartă „ranele păcatelor”, el ştie că este, totuşi, „chipul slavei lui Dumnezeu, cea negrăită.” (Gheorghe …

Continuă să citești Frumusețea cea dintâi

Seminar Tantra Shastra 2 – Tara

Tara - Intelepciunea Compasiunii Divine. In cele trei zile ale seminarului care a avut loc la Centrul de Yoga si Meditatie Kamala, am inteles ca a aduce speranta si credinta in Dumnezeu este cel mai mare ajutor pe care il putem aduce unui om aflat in suferinta (concreta, materiala sau sufleteasca, spirituala).  A retrezi un …

Continuă să citești Seminar Tantra Shastra 2 – Tara