O poezie despre trairea sacrului in natura. Voi incerca si o traducere, dar acum impresia e prea puternica pentru a lasa poezia sa treaca.

Cand merg in natura, e ca si cum as intra intr-o biserica. Acolo, in Natura, mi-e mai usor sa regasesc frumusetea, simplitatea, linistea si pacea. Chiar si pe timp de furtuna, sau ascultand vijelia intr-o padure, eu aud tot linistea ei.

Si ma inchin in suflet.

The Moor

by R. S. Thomas (1913 – 2000, Welsh poet and clergyman)

It was like a church to me.
I entered it on soft foot,
Breath held like a cap in the hand.
It was quiet.
What God was there made himself felt,
Not listened to, in clean colours
That brought a moistening of the eye,
In movement of the wind over grass.

There were no prayers said. But stillness
Of the heart’s passions – that was praise
Enough; and the mind’s cession
Of its kingdom. I walked on,
Simple and poor, while the air crumbled
And broke on me generously as bread.

(www.poetry-chaikhana.com)

Asta imi aduce aminte de o povestire, nu stiu a cui, dupa stil pare a lui Coelho.

Semnele lui Dumnezeu

Un batran arab incult obisnuia sa se roage cu o asemenea fervoare in fiecare noapte, incat proprietarul cel bogat al caravanei se hotari sa-l cheme la el pentru a discuta.

“De ce te rogi cu o asemenea devotiune? Cum stii tu ca Dumnezeu exista, cand tu nici nu stii sa citesti?”.

“Stiu, domnule. Pot citi tot ceea ce Marele Tata Ceresc scrie”.

“Dar cum?”.

Umilul servitor explica.

“Cand primiti o scrisoare de la cineva de departe, cum recunoasteti scriitorul ei?”

“Dupa scris.”

“Cand primiti o bijuterie, cum stiti din ce e facuta?”

“Dupa marca bijutierului.”

“Cand auziti animalele mergand pe langa cort, cum stiti de a fost o oaie sau un cal?”

“Dupa pasi”, raspune proprietarul, uimit de toate aceste intrebari.

Batranul il invita sa vina afara cu el si-i arata cerul.

“Nici unul din aceste lucruri scrise acolo, sau desertul care se intinde aici jos, n-au putut fi facute sau scrise de mana omului”.