Calatorul – Rabindranath Tagore

Timpul calatoriei mele este lung;

calea pe care o am de strabatut este fara sfarsit.

Am iesit pe aripile primei raze de lumina

si mi-am urmat drumul prin singuratatile lumilor,

lasand urma mea pe atatea stele.

Calea cea mai lunga ma aproprie cel mai mult de tine

si modularea cea mai intortocheata este tocmai cea care duce

la perfecta simplitate a acordului.

Calatorul trebuie sa bata la toate portile inainte

de a ajunge la a sa.

Trebuie sa ratacim prin toate lumile din afara

pentru a ajunge in sfarsit la templul cel mai launtric.

Lasat-am ochii sa rataceasca departe, inainte

de a-i inchide si de a spune: Tu esti aici.

Aceasta intrebare, aceasta asteptare

se topeste in lacrimile a o mie de fluvii si cufunda lumea

sub valul acestei certitudini: Eu sunt!

Bucuria – Rabindranath Tagore

Ea, Bucuria, alerga din patru zari de lume
să-mi zamisleasca trupu-anume.
Luminile cerului au sarutat-o, sarutat-o, zi de zi,
pana cand ea, Bucuria, se trezi.
Florile grabitelor veri suspinau in rasufletul ei
si soaptele vanturilor si clipocitul apelor
frematau si susurau in miscarile ei.
Patima culorilor crescand invapaiate
in nori si-n paduri zvacneau in inima ei,
iar cantecul mut al lucrurilor toate
prin mangaierea lor ii netezira
trasaturile abia conturate.
Ea, Bucuria, imi este mireasa,
ea si-a aprins lampa-i frumoasa
la mine in casa.