Povestirile unei Seherezade moderne (24 – Auto-cunoaştere altfel)

În urmă cu mai mulţi ani, am participat la un seminar de dezvoltare personală mai “altfel”, de unde mi-au rămas câteva amintiri bune. Una dintre ele este un test de auto-cunoaştere, care poate fi mai profund sau mai superficial în funcţie de tipul întrebărilor respective şi modul de realizare. În acel seminar, ideea de bază era aceea de auto-cunoaştere prin acces la nivelul subconştientului: prin folosirea anumitor tehnici respiratorii, se ajungea ca răspunsul la întrebări să fie dat spontan, fără intermedierea minţii, ci direct din subconştient, sub formă de imagini, senzaţii, etc. Astfel, eu am fost surprinsă descoperind în mine lucruri până atunci necunoscute.

Tehnica decurge astfel: după intrarea în starea de relaxare şi calmare a minţii, cel care ghidează rosteşte întrebarea, iar prima imagine sau senzaţie care apare este apoi detaliată cu ajutorul altor întrebări secundare. Este esențial ca răspunsul la toate aceste întrebări să fie simțit spontan, nu gândit, nu analizat, nu premeditat, de aceea este importantă pregătirea specială anterioară. Dacă tehnica se face în grup, întrebările secundare sunt general valabile, dar dacă se face în doi (o persoană ghidează, alta răspunde) întrebările se modifică în urma răspunsurilor. Iată în continuare câteva exemple.

Dacă ai fi o pasăre, ce pasăre ai fi? Din această lume sau din una imaginară, a poveştilor sau a unei cărţi? Ce culoare au penele? Ești o pasăre cântătoare sau nu? Unde ai cuibul, în ce zonă a lumii? Ești migratoare? Ești apropiată de oameni sau izolată? Ești solitară sau trăiești în grupuri? etc.

Dacă ai fi o carte, ce carte ai fi? Ce domeniu te caracterizează? Cum ești scrisă: de mână sau tipărită, alb-negru sau color, cu imagini sau nu? În ce limbă? Cum arată coperta ta? Ce fel de hârtie ai? Cât de veche ești? Ce mesaj transmiți? etc.

La acel seminar, tehnica s-a realizat în liniște, cu pregătire și ghidare. Am regăsit-o ulterior popularizată sub forma unor “lepșe” pe internet (adică cineva îți trimite câteva întrebări, la care răspunzi pe blogul personal, iar apoi trimiți mai departe întrebările altor persoane). E și asta o modalitate de socializare și de a face cunoştinţă cu cineva, mult mai superficială comparativ cu modul în care am realizat-o  eu prima dată (de fapt, scopul ei iniţial nici nu este atins în această formă).

Doar pentru distracție, am încercat și eu să dau răspunsul la o asemenea întrebare: “Dacă ai fi o mașină, ce fel de mașină ai fi?” Fără relaxarea minții, răspunsul a fost dur: nu vreau să fiu mașină, nici avion, nici computer nu vreau să fiu, mă simt bine om!

La a doua încercare, mai bine pregătită și liniștită, am avut o surpriză. Iată ce am scris atunci: “Sălbatică. Liberă. Inconștient de curajoasă. 4 x 4. Aventuroasă. De neoprit. Profesionistă. Nepăsătoare la noroi, zăpadă sau deşert. Ultra-rezistentă. Cu mult autocontrol. Prevăzătoare. Adaptabilă. Economică. De un roşu regal. Inteligentă. Extremistă. Privesc răsăritul pe nisipul ud, contemplu stelele pe creste. Inspiratoare. Seducătoare. Încăpăţânată. Cuceritoare. Independentă. Puternică. Non-conformistă. Triumfătoare.”  Se pare că în mine este ascunsă (foarte bine chiar) varianta  feminină a lui Indiana Jones. Aveam nevoie de o mașină ca să îmi dau seama de asta…

PS: Merită să faceţi testul acesta în scopul descris iniţial, cu cineva pregătit care să vă asiste. Veţi avea surprize mari, aşa cum a avut şi Seherezada scriind acest articol pentru etapa a 24-a  concursului SuperBlog 2012!

Imginea de aici.

Reclame

Povestirile unei Șeherezade moderne (18 – Tehnologie și Natură)

Ce au în comun hota de deasupra aragazului, hard-disk-ul din computer şi o maşină Toyota Prius?  Indiferent de dimensiunile și destinația dispozitivului, principiul este acelaşi: conversia energiei electrice în energie mecanică, adică…  motorul electric.

În anul 1820, Ampère a descoperit principiul de funcționare, au urmat ani de experimente, iar în 1873 Zénobe Gramme a construit (din greşeală) primul motor electric funcțional pe scară industrială. Iar acum, în anul 2012, nu trece zi să nu folosim cel puţin câteva aparate, maşini sau dispozitive care conţin unul sau mai multe asemenea motoare: ventilatoare, blender, frigider, mașina de spălat, robotul telefonic, aspirator, uneltele electrice (ferăstrău, surubelniță, etc), aparatul de ras electric, dispozitivul de închidere a geamurilor de la mașină, ceasurile și jucării electrice, imprimante, computere etc., cu alte cuvinte orice aparat care transformă energia electrică în mișcare. Pe bună dreptate, motorul electric este o invenţie care a influențat enorm în bine evoluția umanității și va continua să o facă.

Curentul electric poate fi obținut ușor, rapid, prin numeroase metode care folosesc elementele naturii (soarele, apa, vântul, căldura din interiorul Pământului, etc), în afară de centralele nucleare sau pe bază de combustibil convențional (adică petrol). Iar utilizarea motoarelor electrice pe scară largă, mai ales în domeniul industriei și al transportului, ne ajută să revenim la o atitudine cel puțin mai “prietenoasă”, dacă nu chiar “intimă” cu Natura, cu planeta pe care trăim.

Progresul tehnologic  a fost deseori întâmpinat cu scepticism. Motorul electric nu este o noutate în mileniul 3, însă aplicarea lui în alte domenii decât până acum poate fi greu de implementat, la început. De exemplu, oamenii acceptă mai încet automobilele electrice sau hibrid, poate pentru că nu au (încă) autonomia și viteza celor așa zis “clasice” sau nu au infastructura necesară (puncte de alimentare). 

Din 1997, când a fost lansată Prius, prima mașină hibrid produsă în serie, lucrurile s-au îmbunătățit simțitor. În unele companii angajații care își cumpără mașini electrice sunt sponsorizați, proprietarii plătesc impozite mai mici, iar în curând, când vom alege o mașină, vânzătorul ne va da să alegem între un hibrid Yaris sau Auris, de exemplu, fără să mai amintească de alte modele deja depășite tehnologic.

Nepoții noștri se vor întreba de ce a durat atât de mult trecerea la mașinile electrice, mai ales cunoscând efectele lor bune pe termen lung. Iar noi vom răspunde prin vocea lui Schopenhauer:  „Orice adevăr trece prin trei faze. Mai întâi este ridiculizat. Apoi trezește o puternică opoziție. Și în sfârșit este acceptat ca fiind evident de la sine.” Sper să prind acea zi în care traficul să fie complet silențios și…  respirabil.  

(imaginea de aici)

Această incursiune în lumea mașinilor electrice a fost făcută de Seherezada pentru etapa a 18-a a concursului SuperBlog 2012.

Povestirile unei Seherezade moderne – SuperBlog 2012 (1)

Să-ţi salvezi duşmanul care a vrut să-ţi ia viaţa! Să-l redai vieţii, lumii, cinstei! Dintr-un escroc fără pereche, să faci un om cinstit, să scoţi şi să cureţi bobul de mărgăritar căzut în noroi! E o virtute demnă de epoca vechilor creştini.

Una din cărţile care mi-au marcat adolescenţa a fost “Omul de aur” de Jokai Mor (din care am ales citatul de mai sus). Ulterior, am citit şi alte nuvele şi romane ale lui, însă “prima iubire literară” nu se uită niciodată. Nu voi povesti aici subiectul romanului, cei care l-au citit şi-au format deja o părere, iar pe cei care nu l-au descoperit încă îi las să îl savureze pe îndelete.  Acum aș vrea să vă fac cunoștință cu Jokai Mor, aşa cum îl văd eu.  

Ce m-a fermecat în scrierile lui a fost amestecul specific de simplitate, vigoare, blândeţe, introspecţie şi mai ales bunătate. Personajele lui principale pozitive au mintea deschisă, sunt bune, optimiste şi descurcăreţe, îi ajută pe ceilalţi și au un sistem de valori profund umane şi spirituale. Şi aş vrea să cred că acestea a fost calităţi ale omului Jokai Mor, nu doar ale personajelor sale.

A trăit cu mult înainte să apar eu în această lume (1825-1904), a participat activ la Revoluția de la 1848, iar numeroasele sale scrieri jurnalistice și literare au influențat decisiv cultura maghiară (un mic exemplu: mulți părinți și-au numit fetițele Timea, după personajul din “Omul de aur”, nume neîntâlnit până în acel moment în Ungaria).

Mi-ar fi plăcut să îl cunosc direct. Mi-l imaginez fermecător şi elegant, un bărbat cu o noblețe înnăscută, care atrage privirile femeilor oriunde ar fi. Dacă ar trăi în aceste timpuri, i s-ar potrivi firesc o Toyota Avensis şi ar face o impresie de neuitat într-o croazieră pe mări exotice. O privire superficială l-ar eticheta drept un gentleman de modă veche, cu haine bine croite şi maniere alese, apreciat pentru umorul său rafinat, însă un suflet mai atent i-ar vedea ochii nobili în care străluceşte bucuria de a trăi, compasiunea şi forţa maturităţii. Ar putea conduce la fel de bine o discuţie mondenă sau o cercetare ştiinţifică meticuloasă, ar fi un model pentru tineri şi un prieten neclintit pentru cei apropiaţi, ar ști să contemple natura și să se bucure de viață.

Nu voi afla niciodată cum ar fi decurs întâlnirea noastră… Cărţile lui îmi luminează din când în când serile, aducând la viaţă emoţii şi pasiuni trecute, care ar putea fi, la fel de bine, viitoare.

Cu această primă povestire, Seherezada participă la concursul SuperBlog 2012, etapa 1.

P.S. Marele Einstein spunea: „Fiecare este un geniu. Dar dacă judeci un pește după abilitatea de a se cățăra într-un copac, el va crede toată viața că este prost.”  (“Everybody is a genius. But if you judge a fish by its ability to climb a tree, it will live its whole life believing that it is stupid.”) Și eu, ca și Einstein ( 🙂 ), cred că fiecare om are ceva deosebit, unic. De aceea, îmi place că acest concurs are la început o probă care ne deschide spre mentori, spre oamenii remarcabili care ne inspiră în viață, indiferent de domeniu. Frumusețea este în ochii privitorului, iar exercițiile de admirație nu strică nimănui.