Programul Armonie Feminină, septembrie 2015, Braşov

This gallery contains 1 photo.

Dragi prietene, Vă invit să participaţi la cursurile din cadrul programului Armonie Feminină din cadrul centrului Kamala, care vor avea loc în fiecare zi de luni, începând cu 7 septembrie 2015, între orele 18.30 – 20.30, la sala din str. … Citește în continuare

Evaluează asta:

Weekend de yoga şi relaxare

Dacă v-aţi întrebat cine scrie pe acest blog şi sunteţi interesaţi de yoga şi dezvoltare spirituală, apare acum ocazia să ne cunoaştem!

În perioada 23- 24 mai 2015, vă invit să vă bucuraţi de practica yoga şi a meditaţiei, aproape de natură, alături de mine şi colegii mei de la centrul Kamala.

Principii ale practicii yoga, posturi corporale, tehnici de liniştire a minţii şi de concentrare, metode meditative, dialog spiritual, contemplarea naturii, tehnici de relaxare şi interiorizare, împărtăşiri ale altor căutători pe drumul recunoaşterii de Sine – toate acestea vor fi tema întâlnirii noastre.

Seminarul va începe sâmbătă, 23 mai, la ora 9, cu o şedinţă de yoga şi meditaţie, la sala din str. Mircea cel Bătrân nr. 15, Braşov (până la ora 12). La ora 15 ne vom regăsi la Sânpetru, în sala centrului Kamala, unde vom studia şi aprofunda aspecte legate de alimentaţie şi un stil de viaţă sănătos şi armonios din perspectiva yoga (tipologii constituţionale, influenţa gusturilor asupra transformării interioare, transfigurarea în practica yoga, recomandări practice pentru purificarea minţii şi eliminarea stresului etc). Ziua se va încheia cu contemplarea apusului şi meditaţie în natură (pe dealul din apropiere), apoi un film spiritual.

Duminică dis-de-dimineaţă, dacă soarele vine la întâlnire, vom realiza Salutul Soarelui şi meditaţie la răsărit. La ora 9 vom realiza tehnici de yoga şi meditaţie, urmate de o prezentare spirituală, dialog, întrebări şi răspunsuri. Dacă vremea ţine cu noi, vom face o drumeţie pe dealul Lempeş, spre mlaştinile Hărmanului, punctată de momente de contemplare, tehnici de respiraţie şi de liniştire a minţii în natură. Întâlnirea noastră se va încheia în jurul orei 18.

Program orientativ:

sâmbăta 23 mai – 9-12 (la sala din Braşov), 15 – 19 (la sala din Sanpetru)

duminica 24 mai – 9-12, 14 – 18 (la sala din Sanpetru)

Taxa de participare:

– pentru cursanţii centrului Kamala (din Bucuresti și Brașov) – 100 lei (60 lei pentru participarea o singură zi)

– pentru persoanele care nu sunt înscrise la cursurile centrului Kamala – 150 lei (80 lei pentru participarea o singură zi)

Pentru persoanele din alte localitati, se poate asigura cazare prin intermediul centrului Kamala (solicitaţi informaţii în acest sens).

Masa şi transportul (la şi de la centrul Kamala) se asigură individual.

Mâncarea va fi ovo-lacto-vegetariană, în cadrul centrului Kamala nu se consumă: carne, alcool, tutun, cafea.

Seminarul este susţinut de mine şi colegul meu, profesor de yoga Liviu Gheorghe.

Locaţie: Centrul de Meditație și Yoga – Kamala din Sânpetru, Braşov.

Informatii si inscrieri:

tel. 0268.360.424 sau 0731.32.42.41

sau pe adresele de e-mail: contact@kamala.ro sau centrulkamala@gmail.com.

Vă aştept cu drag!

Veronica

O zi pentru sufletul tău – seminar Armonie Feminină, 14 iunie

This gallery contains 1 photo.

Vă invit să participați la seminarul Armonie Feminină, care va avea loc sâmbătă 14 iunie 2014, la sala centrului de Meditaţie şi Yoga Kamala din Sânpetru, Brașov. Seminarul va cuprinde: – tehnici pentru relaxare şi energizare (yoga, taoism, masaj) – … Citește în continuare

Evaluează asta:

Seminar Armonie Feminină, 29 martie 2014, Braşov

Vă invit să participați la seminarul Armonie Feminină, care va avea loc sâmbătă 29 martie 2014, între orele 10.00 – 19.00, la sala centrului Kamala din Sânpetru, Brașov.

O întâlnire în care vom îmbina practica yoga cu prezentarea principiilor spirituale care definesc feminitatea. Vom face tehnici de relaxare şi revitalizare, vom învăţa şi aplica metode de îndepărtare a stresului, de centrare şi meditaţie. Pentru două ore, după amiaza, îl vom avea ca invitat pe profesorul de yoga Liviu Gheorghe care va aduce o perspectivă masculină asupra polarităţii.

lotus alb

Vă recomand să aveți un costum lejer, în care să puteți face exerciții, şi un caiet de notiţe. Pentru pauza de prânz să fiţi pregătite cu ceva de mâncare la pachet. Dacă vremea este frumoasă, vom face o parte a întâlnirii pe dealul Lempeş, din imediata apropiere.

Imagini și mărturii despre seminariile anterioare puteți găsi aici.

Taxa de participare este de 90 lei. Pentru senioare taxa este de 60 lei. 

Doamnele și domnișoarele înscrise la cursurile centrului Kamala beneficiază de reducere şi vor achita 50 lei (sunt rugate să prezinte abonamentul la zi).

Participarea se face cu înscrierea prealabilă, la telefon sau prin email. Pentru confirmarea participării este necesară achitarea unui avans.

Seminarul are loc dacă sunt minim 7 persoane care confirmă înscrierea până vineri, 28 martie, ora 12. Dacă nu sunt minim 7 participante, seminarul se amână şi avansul se returnează.

Nu este necesară experiența anterioară și nu există limite de vârstă.

Pentru persoanele care vin din alte localităţi se poate asigura cazare. Cele înscrise la cursurile Kamala beneficiază de cazare gratuită o noapte, în limita locurilor disponibile. Vă rugăm să anunţaţi dacă doriţi aceasta. 

Adresa centrului Kamala este str. Poarta Câmpului nr. 408 C, Sânpetru, Braşov (ne găsiţi şi pe google maps). Pentru detalii privind modalităţile de transport, va rugăm să ne contactaţi.

Informații și înscrieri: tel. 0731.32.42.41 sau email armoniefeminina(at)gmail.com.

Zile de împrimăvărare, de tăcere și de regăsire de sine

Înainte să vorbești, este necesar mai întâi să asculți,

pentru că Dumnezeu vorbește în tăcerea inimii.

(Maica Tereza)

Scriitorii caută locuri ascunse unde își pot termina operele în liniște.

Participanții la biatlon își țin respirația pentru a putea ochi mai bine ținta, după ce au alergat kilometri buni.

Ghioceii au nevoie de taina zăpezii pentru a se arăta lumii.

Aproape de trecerea între anotimpuri, vă invit la două zile de ascultare interioară, două zile de tăcere, restructurare, autocunoaștere și redescoperire de sine. Două zile care vă pot schimba viața, așa cum mi-au schimbat-o și mie, definitiv, în urmă cu mulți ani.

Vă invit să vă retrageți 48 de ore (sau doar 24) pentru a vă asculta Inima, pentru a-i putea desluși din nou șoapta delicată în vacarmul vieții moderne, pentru a face din nou ordine în voi înșivă, să vă restabiliți prioritățile pentru o viață frumoasă, fericită, profundă și împlinită.

SwanMagic01

De ce 48 de ore? Pentru că retragerea are loc la un sfârșit de săptămână, fiind recomandată mai ales pentru cei care vor „să vadă cum este”, dacă rezistă condițiilor specifice, sau celor care au serviciu ori familie de unde nu pot lipsi mult. Dacă veți prinde gustul liniștii și veți dori să îl savurați mai mult timp, puteți să veniți la retragerile mai lungi (5-10 zile) din lunile august și decembrie.

Ce facem în aceste două zile? Reînvățăm să fim, prezenți, atenți, deschiși către realitatea Inimii noastre. Se învaţă şi se practică tehnici de liniștire a minții, de concentrare și meditație, posturi hatha yoga și metode de ritmare a respirației, și sunt prezentate principiile fundamentale ale acestei metode. În pauze putem face plimbări în natură.

Un alt lucru important este acela că încercăm să ne desprindem cât mai mult de viaţa obişnuită. Adică se închid telefoanele (complet, nu se lasă doar pe modul silențios), nu se folosesc calculatoarele, tabletele şi alte dispozitive moderne, şi nu se vorbește (nici nu este necesar, de altfel, aşa cum veţi descoperi singuri). Toate condiţiile exterioare necesare unei bune retrageri sunt asigurate de organizatori, care au realizat şi ei multe asemenea retrageri.

Sfânta Teodora de la Sihla (jud. Neamţ) a trăit zeci de ani singură într-o peşteră, în rugăciune. Nu e nevoie să facem şi noi la fel, condițiile actuale sunt diferite. Putem să ne retragem „într-un mediu controlat”, adăpostul şi hrana fiindu-ne asigurate, astfel încât să ne putem apleca doar asupra retrezirii aspirației, a dorului de noi înșine, de Dumnezeu. Ne vom întoarce în lume  limpeziți, cu o privire mai clară, cu o inimă mai pură și mai aproape de cine suntem cu adevărat.

Chiar dacă nu veți putea ajunge acum, în acest weekend, vă recomand din tot sufletul să vă propuneți ca măcar o dată pe ani, sau la câteva luni, să aveți asemenea zile de pace, de reîntâlnire cu Inima voastră, să vă aprindeți din nou viața cu frumusețe, cu entuziasm, cu dor și lumină interioară.

Așadar, vă invit să participați la o retragere de meditație în tăcere, care va fi organizată de Centrul Kamala, în perioada 7-9 martie 2014. Programul începe vineri seara la ora 19 și se încheie duminică la ora 18. Vineri seara este introducerea, prezentarea generală, o primă meditație. Tăcerea va începe de sâmbătă dimineață. Se poate participa și doar o singură zi, respectiv sâmbătă sau duminică, respectând regulile specifice. Retragerea are loc la centrul Kamala, Sânpetru, lângă Brașov. Mai multe informații găsiți pe site-ul centrului, www.kamala.ro, la acest link. Iar programul retragerilor viitoare, la care vă voi invita cu siguranță din nou, îl găsiți aici.

Viața noastră nu este doar mâncare, adăpost, relații, copii, muncă, podoabe și îngrijire corporală. Viața poate fi trăită frumos, bogat, cu inima deschisă, într-un mod superior, spiritual și conștient, având în continuare familii, relații, serviciu, etc. Modul în care trăim ne definește, ne înalță sau ne coboară. Cu alte cuvinte, conștiența vieții, prezența noastră reală în fiecare clipă, în fiecare bătaie a inimii și în fiecare clipire.

Te invit să faci loc în viața ta pentru tăcere, pentru recunoaștere,

pentru Tine însăți, cea care ești cu adevărat!

Impresii şi planuri de viitor de la seminarul din 8 februarie 2014

Sâmbătă după-amiaza. O zi frumoasă de iarnă privind spre primăvara. Timp de câteva ore, un grup de femei frumoase au învățat și practicat metode de yoga și meditație pentru Armonie Feminină, la centrul Kamala. Tehnici de relaxare, de respirație, de concentrare, dar şi jocuri de (auto)descoperire, pe un fundal de buna dispoziție și prietenie.

Au participat 12 femei, media de vârstă de 43 de ani, cea mai tânără având 17 ani, decana de vârstă având 72 de ani.  Ce a fost special ieri a fost reîntâlnirea „altfel” dintre o mamă şi fiica ei, şi dintre o soacră cu viitoarea ei noră, dar şi dintre prietene care se cunosc de o viaţă.

Iată câteva impresii scrise chiar de cele care au venit la întâlnirea din 8 februarie.

„Am fost încântată să descopăr „inima interioară„, bucuria vieţii. Mă bucur să cunosc alte fete, emoţi, trăiri. Cel mai mult mi-a plăcut discuţia despre feminitate, trezirea focului interior, asanele. Totul a fost minunat. Mulţumesc”. (Mădălina)

„A fost o experienţă plăcută şi interesantă, cu siguranţă voi face tot posibilul să ajung şi la alte seminarii. A fost de mare ajutor să învăţ şi să practic diferite metode de armonizare„.

„Mi-a plăcut foarte mult meditaţia, am apreciat seminarul foarte mult şi regret că nu am putut fi prezentă de la început la sfârşit.” (Diana)

„Am aflat că îmi este frică să preiau iniţiativa şi să îmi asum responsabilitatea pentru ceea ce sunt. Mi-a plăcut ambianţa şi felul în care a avut loc seminarul.” (Timea)

„M-a impresionat întâlnirea cu fiica mea. Deşi suntem toată ziua împreună, nu am avut în ultimul timp ocazia să ne privim în ochi. M-au ajutat tehnicile de meditaţie şi respiraţie, precum şi relaxarea.” (Carmen)

„M-am simţit foarte bine şi m-am relaxat. Mă bucur pentru faptul că m-am putut detaşa de exterior, chiar dacă nu am probleme deosebite în viaţa de zi cu zi. Mi-au plăcut posturile, mi-a fost dificil Salutul Soarelui şi concentrarea.” (Florentina)

„Fiind prima dată când am participat, mi s-a părut enorm de benefic pentru trupul, sufletul şi mintea mea. M-am simţit altfel, metaforic vorbind, ca o pasăre. Am eliminat grijile care mă apăsau. M-au ajutat relaxarea, respiraţia, Salutul Soarelui.” (Ştefana)

„Sunt mai împăcată, accept mai uşor provocările şi le abordez pozitiv. Mi-aş dori ca întâlnirile să fie mai dese sau mai lungi (o zi întreagă). Temele au fost alese foarte bine de-a lungul timpului, pe parcursul mai multor întâlniri, au fost abordate multe aspecte din viaţa cotidiană, din sfera de interes a femeii.” (Andreea)

„Sunt mai liniştită, mai deschisă, simt că pentru o vreme voi fi mai echilibrată şi voi găsi soluţiile potrivite la problemele care mă frământă.”

Viitoarele întâlniri vor avea şi alte teme, pe care le voi anunţa din timp:

sexualitate şi intimitate feminină (pe 7 iunie 2014, în principiu)

relaţii şi emoţii din perspectiva spirituală (în lunile martie- aprilie), etc.

În curând voi posta şi înregistrări de la acest seminar. Până la viitoarea întâlnire, vă doresc să fiţi fericite şi să străluciţi în fiecare zi!

3 motive pentru a practica yoga

Gimnastică? Metodă de relaxare? Tratament? Tradiție spirituală? Da, yoga poate fi toate acestea. Depinde de cât de mult te preocupă domeniul transformării și creșterii tale interioare, depinde cât timp și energie dăruiești cunoașterii de sine. Căci asta este în esență yoga: auto-cunoaștere, pe toate nivelurile.

1. Din punct de vedere fizic, yoga purifică și mărește energiile corpului, ameliorează și chiar vindecă numeroase afecțiuni, ne ajută să ne relaxăm.

2. Din punct de vedere psiho-mental, practica yoga crește încrederea în sine, optimismul, deschiderea sufletească, ne ajută să ne îmbunătățim relațiile, să avem o minte ascuțită, clară și armonioasă.

3. Din punct de vedere spiritual, ne apropie de noi înșine, de realitatea noastră profundă, de Inima noastră. Ne învață să simțim unitatea a tot ceea ce există, să trăim sacrul în fiecare clipă, cu fiecare respirație, cu fiecare bătaie a inimii.

Depinde de noi cât de mult vrem și putem să ne cufundăm în acest ocean de cunoaștere, de frumusețe și de viață. 

Centrul de meditație și yoga Kamala (www.kamala.ro) organizează cursuri de yoga în București și Brașov,  cursuri online (mentoryoga.com), seminarii și retrageri. Programul activităților poate fi găsit aici.

În București, cursurile au loc în fiecare marți și miercuri, de la ora 18.30, la Liceul de Coregrafie Floria Capsali, str. Capitan Preotescu nr. 9. Recomandăm celor care vin pentru prima oară să participe la grupa de miercuri.
Informații pentru Bucuresti la tel 0731.32.42.39.

În Brașov, cursurile au loc astfel:

– luni, ora 18.30 – yoga pentru seniori – la Școala 2
– marți, ora 17.30 – dialog spiritual cu profesorul de yoga Liviu Gheorghe, la Centrul Kamala, Sânpetru
– miercuri, ora 18, yoga nivel avansat – la Centrul  Kamala, Sânpetru
– joi, ora 18.30, yoga nivel intermediar – la Școala 2
– vineri, ora 18.30, yoga pentru începători, cu profesoara de yoga Simona Trandafir – la Școala 2
– sâmbătă, ședința de practica meditației, cu profesorul de yoga Sebastian Teodor – la Centrul Kamala, Sânpetru
Informații pentru Brașov la tel. 0731.32.42.41.

Astfel veți putea completa voi înșivă lista avantajelor unei practici yoga constante și perseverente. Succes!

prarthanasana

Seminar Armonie Feminină, 8 februarie 2014

Vă invit să participați la seminarul Armonie Feminină, care va avea loc sâmbătă 8 februarie 2014, între orele 14.00 – 19.00, la sala centrului Kamala din Sânpetru, Brașov.

O întâlnire în care nu vom discuta despre rețete de slăbit, relații cu bărbații sau abundență financiară, ci ne vom bucura de noi înșine, de Inima noastră, de ceea ce ne defineşte şi ne împlineşte! Vom pune accent pe relaxare și (re)cunoașterea frumuseții interioare și exterioare proprii fiecăreia dintre noi.

pink-lotus-flower-flowers-desktop-picture

Vom avea în vedere numeroase aspecte practice şi tehnici pentru:

– relaxare, energizare şi spiritualizare (din yoga, taoism, masaj, etc)

– transformare (pentru mărirea încrederii în sine, eliminarea stresului, liniștirea minții, pentru o viziune superioară asupra propriei vieți)

amplificarea feminităţii (pe diverse planuri) şi sănătatea sexuală feminină (indiferent de vârstă).

Imagini și mărturii despre seminariile anterioare puteți găsi aici.

Taxa de participare este de 50 lei.

Doamnele și domnișoarele înscrise la cursurile centrului Kamala beneficiază de gratuitate (sunt rugate să prezinte abonamentul la zi).

Participarea se face cu înscrierea prealabilă, la telefon sau prin email. Nu este necesară experiența anterioară și nu există limite de vârstă.

Pentru persoanele care vin din alte localităţi şi sunt înscrise la cursurile Kamala se poate asigura cazare gratuit, în limita locurilor disponibile.

Vă recomand să aveți un costum lejer, în care să puteți face exerciții, şi un caiet de notiţe.

Informații și înscrieri: tel. 0731.32.42.41 sau email armoniefeminina(at)gmail.com.

Cu sinceritate,

Veronica Cernat

Articolul zilei – recomandare

„Aniversăm curând patru ani de când ne-am cunoscut. A fost și este o relație dificilă, însă nu am renunțat niciodată să lucrez la îmbunătățirea ei, indiferent ce piedici mi s-au arătat. Cu suișuri și coborâșuri, perioade de dragoste intensă și despărțiri dureroase, iată cum a decurs relația mea cu yoga și ce am învățat până în prezent.”

Un articol util pentru cei interesaţi: Eu și yoga. Realitatea așa cum este – autoare Elena Stanciu (tedoo.ro)

Cursuri de meditație și yoga – București și Brașov, 2013

De câteva zile s-a încheiat vacanța mea mai „altfel” decât până acum. M-am cufundat în mine însămi într-o retragere de meditație de 7 zile (lucru pe care îl recomand oricui, cel puțin o dată pe an) și am participat la organizarea taberei-retragere de meditație de 10 zile din Sanpetru realizată de centrul Kamala. Așa da, vacanță!

tabara retragere august 2013

Iar acum vă anunț reînceperea cursurilor de meditație și yoga din București și Brașov organizate de centrul Kamala. În București întâlnirile săptămânale s-au reluat din 10 septembrie 2013, în Brașov se reiau de azi, 18 septembrie, pentru grupele deja existente, după orarul cunoscut. O nouă grupă de începători și cea pentru seniori se vor deschide în Brașov din luna octombrie. Țineți aproape dacă vreți mai multe informații.

Dacă sunteți interesați de meditație și yoga, și nu puteți ajunge la cursurile din aceste orașe, puteți practica yoga și la distanță, dacă vă înscrieți pe site-ul de yoga online mentoryoga.com. Sau puteți participa periodic la seminariile și taberele centrului Kamala (programul este aici).

Datele de contact ale centrului Kamala:

– pentru cursurile din București – tel. 0731.32.42.39

– pentru cursurile din Brașov – tel. 0731.32.42.41

– pentru alte activități, cursuri, seminarii, tabere, etc – tel. 0731.32.42.41 sau email: contact(at)kamala.ro sau centrulkamala(at)gmail.com.

– pagina web: http://www.kamala.ro.

„Când faci ceva,
ar trebui să te arzi pe tine însuţi complet,
ca un foc bun, ce nu lasă nici o urmă din tine.” (Shunryu Suzuki)

Cel mai mare ajutor pe care îl poți da este conștiența – seminar despre compasiune

This gallery contains 3 photos.

Căci doar conștient fiind, poți ieși din suferință, de orice fel ar fi ea. Despre compasiune, una dintre cele mai mari forțe din acest univers, s-a scris mult și s-au transmis numeroase practici spirituale pentru trezirea acestei înțelepciuni. Iată ce … Citește în continuare

Evaluează asta:

Yoga pentru femei – Întâlnire Armonie Feminină, 20 aprilie, Brașov

Dacă sunteți prin Brașov și nu participați la retragerea de meditație (despre care am scris aici), vă invit sâmbătă, 20 aprilie, între orele 9-11, la ședința de yoga pentru femei, ședință care va cuprinde posturi hatha yoga și tehnici de respirație pentru energizare și relaxare. Două ore pentru inima ta!

Întâlnirea va avea loc la sala Dynamic Gym, str. Avram Iancu 40-42, Brașov. (Sala este încălzită).

Taxa de participare este de 25 lei.  Bonus: a treia persoană gratuită (adică dacă vii cu alte două prietene, poți participa gratuit). Este necesara înscrierea prealabilă prin telefon sau email.

Vă recomand să aveți un costum lejer, în care să puteți face exerciții. Se poate participa fără experiență prealabilă și indiferent de vârstă. Imagini de la întâlnirea anterioară găsiți aici.

Informații și înscrieri: tel. 0731.32.42.41 sau email armoniefeminina(at)gmail.com.

Cu sinceritate,
Veronica

yoga sunrise

Retragere de meditație, 19-21 aprilie, Brașov

This gallery contains 1 photo.

Calm, liniște – atât exterioară, cât mai ales interioară, îndrumare în meditație, bucuria regăsirii de sine… Toate acestea sunt specifice retragerii de meditație care va avea loc în perioada 19-21 aprilie 2013 la centrul de meditație Kamala, Sânpetru, Brașov. De … Citește în continuare

Evaluează asta:

Respiraţia anti-stres

This gallery contains 2 photos.

„Nu este un tip propriu zis de respirație, ci o modalitate de reglare naturală a respirației astfel încât să permită controlarea nivelului de stres. Stresul este o stare de tensiune psihică, tensiune care se cere descărcată prin rezolvarea situației care … Citește în continuare

Evaluează asta:

Yoga şi meditaţie pentru începători – Braşov şi Bucureşti

This gallery contains 2 photos.

Centrul de Yoga şi Meditaţie Kamala din Braşov anunţă noi înscrieri în aprilie 2013: – cursul de yoga pentru începători – în fiecare joi, între orele 19-21 – cursul de practica meditaţiei – în fiecare sâmbătă, între orele 9-11. Ambele … Citește în continuare

Evaluează asta:

Despre yoga și frumusețe – Maia Morgenstern

being-yoga

„Yoga este un mod de a te construi pe tine, de a-ți construi viata. Yoga te îndeamnă să descoperi frumusețea pe care cu toții o avem în interior, te ajută să construiești ceva, să lași să crească frumusețea din interiorul tău, să fii echilibrat. Yoga se referă la cum să fii o ființă umană.”

Aceasta ar fi esența interviului pe care l-a dat actrița Maia Morgenstern despre yoga în revista Psychologies. (cred că este o greșeală în text, ea nu putea să aibă vârsta de 5 ani în 1992).

Programul seminarului Armonie feminină, 23 martie 2013, Brașov

This gallery contains 2 photos.

Întâlnirea feminină din 23 martie cuprinde 4 părți, fiecare cu o tematică specifică. Se poate participa și doar la o parte, sau la mai multe părți. Taxa de participare pentru o singură parte este de 25 lei, pentru toate – … Citește în continuare

Evaluează asta:

Seminar Armonie Feminină – 23 martie 2013

This gallery contains 3 photos.

Vă invit să participați la seminarul Armonie Feminină, care va avea loc în Brașov, sâmbătă 23 martie, între orele 9-18, la sala clubului sportiv Dynamic Gym, str. Avram Iancu nr. 40-42 (stația de autobuz de la Operă, linii 12 și … Citește în continuare

Evaluează asta:

Noutăţi şi evenimente în anul 2013

This gallery contains 1 photo.

Bine v-am regăsit în acest an şi vă doresc să fie cel mai bun, mai frumos, mai inspirat, mai… cum vreţi voi an din viaţa voastră de până acum! Una din noutăţile acestui început de an este aceea că din … Citește în continuare

Evaluează asta:

Povestirile unei Seherezade moderne (20 – Mișcare la 90 de ani)

Dl. Ioan, 90 de ani, cântă la vioară. Dl. Dan, 78 de ani, ia lecții de masaj. Dl. Emil, 65 de ani, face 1000 de flotări pe zi (pe marginea patului) și 500 de semi-genoflexiuni. Zilnic (e un fapt real)!

Ce au în comun cei trei domni? O bicicletă medicinală în camera lor (!), pe care o folosesc după un program bine stabilit și respectat!  Dl. Ioan, de 3 ori câte 5 minute, dl. Dan, jumătate de oră zilnic, iar dl. Emil o oră pe zi. Toți trei stau în aceeași cameră a căminului de bătrâni din Săcele, Brașov, unde eu merg voluntar, săptămânal, în calitate de profesoară de yoga pentru “ora de gimnastică”.

Ședința de mișcare se desfășoară în clubul căminului, la etajul al doilea, unde se adună cei valizi și dornici să își dezmorțească încheieturile. Unii abia vin, ajutându-se de mergătoare sau fiind aduși în scaune cu rotile de asistente, alții vin pe picioarele lor și chiar vor să mă ia la dans (un domn profesor de muzică din localitate cântă la micuța orgă electronică în timpul ședinței noastre, e mai antrenant așa).

Nu pot descrie cât de bine le face scurtul timp în care se mișcă: se încălzesc, încep să dea jos din “cojoacele” cu care se înfofolesc, indiferent de vreme, sunt mai zâmbitori, fac glume, parcă și mintea le devine mai activă. Se încurajează reciproc, se apostrofează delicat dacă vreunul întârzie, socializează și nu le mai pasă dacă nu reușesc să facă perfect o mișcare de aplecare sau de răsucire. Important este că se mișcă altfel decât în viața de zi cu zi, nu doar urcă scările sau se duc la sala de mese!

Domnii menționați la începutul articolului s-au mobilizat mai mult și lucrează în plus, în cameră, lăudându-se apoi cu performanțele lor (au primit bicicleta respectivă de la un nepot, deja nu mai contează al cui, care a cumpărat-o la ofertă, de la magazinul  real,-). Mișcarea zilnică îi ajută să își păstreze spiritul treaz și sunt exemple pentru ceilalți locatari ai căminului respectiv.

(imaginea de aici)

Indiferent de vârstă, mișcarea are efecte foarte bune asupra corpului, psihicului și minții. În cartea ei Puterea Lunii, Johanna Paungger face elogiul mișcării fizice și chiar afirmă că “tot ce nu se mișcă putrezește”. Și să nu uităm că rigiditatea este specifică morții, iar ceea ce este viu este mereu în mișcare, în evoluție (atât la nivel corporal, cât și psiho-mental)!

Am făcut baschet în copilărie la clubul sportiv, am terminat o facultate “activă” (Silvicultura), iar dacă nu fac mișcare câteva zile devin deprimată și lipsită de chef. Fac ture cu bicicleta în jurul Brașovului, merg din când în când la înot și, mai ales, practic yoga. Sunt adepta mișcării fără prea multe elemente ajutătoare, nu îmi place să îmi condiționez mișcarea de un dispozitiv, oricare ar fi el. Nu aș alege o bicicletă sau o bandă de alergare de interior, ar fi prea mult “cardio” pentru gustul și necesitățile corpului meu. Sunt suficiente posturile și tehnicile de respirație yoga.

Imagine din oferta real,-

Dar, dacă ar fi să îmi iau vreun aparat sportiv, m-aș orienta spre o bancă de abdomene dreaptă (oferta sportivă de la real,- cuprinde multe aparate de calitate, rezistente pentru o activitate fizică la domiciliu). Constituția mea este mai degrabă subțire și am nevoie de masă corporală, aș vrea să mă împlinesc, nu să slăbesc. Cu câteva greutăți, pot varia destul de mult exercițiile ca să îmi dezvolt musculatura și să nu apară plictiseala, unul din dușmanii mișcării acasă.

În NODEX 2002, sportul este definit drept „totalitate de exerciții fizice și de jocuri practicate metodic și sistematic în vederea întăririi organismului, dezvoltării voinței și obținerii unor performanțe„. Cei care practică regulat un sport dinamic își dezvoltă o atitudine tonică, optimistă, o camaraderie specifică, sunt mai disciplinați, au încredere în ei și ajung mai ușor la succes. Indiferent de mișcarea preferată, oamenii activi fizic se bucură mai mult de viață, așa cum mi-au demonstrat domnii de la căminul de bătrâni!

Seherezada a povestit aceste fapte reale pentru etapa a 20-a a concursului SuperBlog 2012.

Retragere de meditație

This gallery contains 1 photo.

Calm, liniște – atât exterioară, cât mai ales interioară, îndrumare în meditație, bucuria regăsirii de sine… Toate acestea sunt specifice retragerii de meditație care va avea loc în perioada 9-11 noiembrie 2012 la centrul de meditație Kamala, Sânpetru, Brașov. De … Citește în continuare

Evaluează asta:

Yoga pentru gravide – Brașov

This gallery contains 1 photo.

  Începând cu această toamnă, țin ședințe de yoga pentru gravide fie la domiciliu, fie la centrul Kamala din Brașov. Doamnele interesate pot lua legătura direct cu mine: tel. 0731.32.42.41 sau email armoniefeminina@gmail.com. De ce este bine să practicăm yoga … Citește în continuare

Evaluează asta: